COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITCS.RO)
În timp ce românii erau cu ochii pe raportul de activitate al ministrului Justiției pe marginea activității șefilor parchetelor, finalizat lamentabil, surpriza a venit din altă direcție, mai exact de la bilanțul SRI pe 2016, unde actualul director a formulat indirect acuzații extrem de grave la adresa fostei conduceri.
”Avem o instituție care a schimbat generații din mers, ocupându-se astăzi de ceea ce contează cu adevărat pentru români – apărarea democrației, întărirea statului și protejarea cetăţenilor de amenințările prezentului. Am intrat într-o nouă etapă. Mi-am propus ca în mandatul meu să optimizăm resursele acestui Serviciu, să le gestionăm eficient și responsabil, iar acest proces odată început, vă garantez că este ireversibil. Modernizarea și consolidarea noastră nu se va opri. Avem ofițeri de top și manageri abili care vor duce la bun sfârșit această opțiune asumată” a declarat Hellvig, în raportul său.
După care, a venit fragmentul-cheie:
”Dorința noastră este ca în 2017, și pe mai departe, SRI să își regăsească locul firesc într-o societate democratică,(s.n.) acela de furnizor de informații pentru decidenții statului, de avertizor timpuriu asupra riscurilor, de promotor al intereselor naționale de securitate.
Susțin democrația pentru că România nu poate progresa decât prin aceste valori. Este important pentru întreaga societate ca toate activitățile SRI să se încadreze strict în limitele Constituției și legilor care stabilesc clar granițele în interiorul cărora instituția noastră este chemată să opereze”.
- Reclama -
Din explozivele afirmații rezultă fără echivoc că înaintea venirii sale la conducere, SRI se plasa în afara cadrului democratic – pe care trebuie să și-l regăsească – și că nu-și făcea nici datoria de furnizor de informații pentru decidenții statului.
Nu mai puțin gravă e afirmația că e important ca activitățile SRI să se încadreze în prevederile legii și ale Constituției – un alt indiciu că lucrurile nu au stat astfel pînă acum.
Ca să fim siguri că am înțeles corect, Hellvig a reluat ideea și mai explicit:
”Este nevoie de alinierea permanentă a rolului și misiunilor SRI la regulile jocului democratic. Primii pași au fost deja făcuți, lucrurile vor continua…”.
Vasăzică, procesul de democratizare e abia pe rol.
În acest caz, ”primii pași” nu pot fi decît înlocuirile unor generali din conducerea operativă a serviciului, făcute în ultimul an.
”SRI are o misiune clară care trebuie mereu susținută public – pentru a nu da naștere la interpretări și speculații. Noi suntem un serviciu de informații și nimic altceva!” a mai spus Hellvig.
Oare ce ”altceva” o fi fost pînă acum SRI, în afara acuzațiilor aduse în ultimii ani de o serie de figuri publice?
Directorul SRI a mai făcut un anunț interesant, în discursul său, menit a sublinia că SRI chiar încearcă să schimbe ceva la nivelul percepțiilor:
”Ofițerii noștri vor ieși mult mai mult în societate pentru a explica oamenilor și instituțiilor cum trebuie să își genereze măsuri de protejare a datelor și a patrimoniilor. Cum să își protejeze infrastructurile conectate, cum să se pună la adăpost în fața încercărilor de influențare ilicită. Principalul nostru aliat este cetățeanul. Iar un cetățean educat este un aliat puternic!”
În fine, Hellvig a mai punctat că ”Este, de asemenea, momentul unui parteneriat onest între SRI și toate instituțiile statului, pentru că eu cred că numai în echipă putem menține România în afara pericolelor din interiorul țării, dar și din exterior.”
Un parteneriat care, înțelegem că a cam lipsit, de asemenea, în vechiul mandat.
Una peste alta, discursul lui Hellvig nu e prea favorabil generalului Florian Coldea, recent eliminat din sistem, afirmațiile sale confirmînd, cum spuneam, acuzațiile unor înalte personaje legat de practici neortodoxe ale serviciului, în ultimii ani.
Și, ca o observație pe aceeași temă, pe care – foarte interesant – nu a făcut-o nimeni pînă acum: la trecerea în rezervă a generalului, acum cîteva săptămîni, s-a încălcat de către președintele României o regulă de fier: aceea că generalii trecuți în rezervă primesc bonus încă o stea, a patra, în cazul fostului director operativ. Coldea nu a primit-o.
Faptul că Iohannis s-a făcut că plouă spune multe despre felul în care Coldea a părăsit sistemul.
- Advertisement -