Guvernul scumpește plata in medicina privată

Guvernul a limitat fiscal activitatea medicilor din sănătatea privată printr-o OUG semnată la 31 ianuarie 2025. Pe scurt, pentru prestarea de servicii în mai multe locuri, aceștia trebuie acum să activeze ca persoană fizică independentă (PFI), față de SRL, ca până acum, de aici rezultând taxe mai mari de achitat. Medicii ne avertizează deja că prețurile serviciilor vor crește raportat cu cuantumul taxelor pe care le va lua statul suplimentar de la ei, transmite Profit.ro.

Un medic a atras atenția Profit.ro asupra acestei modificări introduse prin OUG 9/2025, semnată pe 31 ianuarie.   “Eu îmi făceam un SRL și colaboram ca medic cu trei-patru clinici. Și le tăiam factură pe SRL-ul meu, în funcție de cât am prestat, și eram plătit de aceste trei-patru clinici. Acum, lucrurile stau în felul următor: mi-am făcut SRL și pot încasa pe SRL bani direct de la pacient. Deci, dacă îmi fac clinică — cum am, de exemplu, clinica mea din Vărăști — acolo pot să încasez de la pacienți sau de la Casa de Asigurări. Dar, dacă vreau să mai fac o colaborare cu o altă clinică din București, unde să fac consultații cu plată, trebuie să îmi fac și PFI pentru ceea ce primesc de acolo. Pentru că, dacă facturez pe SRL, atunci devine ilegal. Însă, pe PFI sunt taxe mai mari, pe SRL taxe mai mici”, a spus, pentru Profit.ro, medicul Răzvan Vintilescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au afectat atacurile iraniene producția saudiților de petrol

    Mai multe instalații de combustibil și energie din Arabia...

    Eminența cenușie a lui Putin e in SUA pentru negocieri pe Ucraina și afacerile ruso-americane

    Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui rus pentru investiții...

    Surprizele iraniene pentru americani și israelieni

    La începutul agresiunii Statelor Unite și a Israelului s-a...

    Politolog rus, director al influentului grup Valdai: Finalul neașteptat al războiului din Iran

    de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor-șef al revistei Rusia în politica...

    Rareș Bogdan: Întrebarea este cine a câștigat, totuși, războiul?

    Trump: Am câștigat acest război, armata noastră a fost...

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Articole relationate

    Categorii populare