spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
-0.7 C
București

Guvernul crește accizele anul viitor. Excepție doar pentru țigări

Nivelul accizelor va creşte uşor anul viitor pentru aproape toate categoriile de produse, singura excepţie fiind ţigaretele, unde nivelul accizelor rămâne la 563,97 lei pentru 1.000 de bucăţi.

Potrivit cifrelor publicate de Ministerul Finanţelor, la benzina cu plumb accizele urcă la 2.226,24 lei/1.000 litri, de la 2.149,09 lei/1.000 litri în acest an, la benzina fără plumb la 1.892,72 lei/1.000 litri, de la 1.827,13 lei în prezent, iar la motorină accizele aplicabile anul viitor vor fi de 1.734,66 lei/1.000 de litri faţă de 1.674,55 lei/1.000 litri în acest an.

Acciza la bere creşte la 3,77 lei/hl/1 grad Plato, de la 3,64 lei, în timp ce la berea produsă de producătorii independenţi a căror producţie anuală nu depăşeşte 200.000 hl taxa a fost stabilită la 2,08 lei, în creştere de la 2,01 lei. La vinuri spumoase, acciza va fi de 54,14 lei pe hl de produs, faţă de 52,26 lei, iar la alcoolul etilic produs de micile distilerii – 1.889,44 lei, de la 1.823,96 lei.

În ceea ce priveşte gazul natural utilizat drept combustibil pentru motor, acciza va creşte la 14,08 lei/GJ, de la 13,59 lei, la electricitate utilizată în scop comercial noile accize aplicabile de anul viitor vor fi de 2,71 lei//MWh faţă de 2,61 lei în prezent, iar la electricitate utilizată în scop necomercial de 5,42 lei/MWh, faţă de 5,23 lei/MWh.

Potrivit Ministerului Finanţelor, accizele sunt actualizate cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică.

„Potrivit art.342 alin.(2) Codul fiscal, nivelul accizelor prevăzut pentru ţigarete în Anexa nr.1 face excepţie de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică. Începând cu data de 1 aprilie 2022 nivelul accizei pentru ţigarete este 563,97 lei/1.000 ţigarete”, subliniază sursa citată. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Canada mută cu China

    În timpul vizitei la Beijing a premierului canadian Mark...

    Politico: Probleme mari cu dosarul lui Maduro

    Parchetul federal al SUA va întâmpina dificultăți în a...

    „Misiunea” militară aliată in Groenlanda: Un ofițer britanic, un olandez

    Regatul Unit a trimis un singur ofițer în Groenlanda,...

    Un înalt oficial al Comisiei Europene lucra in secret din 2019 pentru coordonarea opoziției anti Orbán

    Documentele recent divulgate dovedesc că Bruxelles-ul se amestecă în...

    Serviciul de Transport Voluntari îl pune la punct pe Ciucu

    În urma declarațiilor publice recente ale primarului general Ciprian Ciucu, despre cheltuieli serviciului de transport public, Serviciul de Transport Voluntari consideră necesare următoarele clarificări, pentru o corectă informare a opiniei publice: Transmitem, din start, că nu Compania de Transport dinOrașul Voluntari...

    Articole relationate

    Categorii populare