Grup Servicii Petroliere acuză jocul murdar al sindicaliștilor din Petrol și Energie: Am salvat de la șomaj 200 de angajați și am investit 5 milioane de euro

Grup Servicii Petroliere respinge acuzele „denigratoare” ale reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie şi afirmă că majoritatea acestora sunt supuse atenţiei justiţiei, conform unui drept la replică transmis, marţi seara, AGERPRES.

„GSP respinge cu fermitate acuzele denigratoare din scrisoarea deschisă, menite să dezinformeze şi să mintă opinia publică, într-un mod grosolan. Majoritatea acestor enormităţi sunt supuse atenţiei justiţiei, demers în care intenţionăm să demonstrăm, fără urmă de îndoială, inclusiv reaua credinţă a detractorilor noştri”, menţionează reprezentanţii GSP.

Ei explică faptul că la preluarea personalului prin transfer de întreprindere, GSP a salvat de la şomaj peste 200 de angajaţi.

„Acesta nu a fost rezultatul unei obligaţii contractuale, ci a fost dovada responsabilităţii GSP faţă de o posibilă problemă socială majoră. Aceştia nu beneficiau de nicio protecţie socială neexistând un CCM la nivel de societate de mai mult de 3 ani! Devine, sperăm, evident faptul că autorii scrisorii deschise sunt exemplul concludent al ipocriziei fără limite. Timp de 3 ani de ce nu au ridicat niciodată astfel de probleme? În acelaşi moment, GSP, fără niciun fel de obligaţie contractuală, ci din propria voinţă şi din responsabilitate, a crescut veniturile tuturor angajaţilor preluaţi cu 20%. Plăţile, majorate cu 20%, în condiţii deosebit de dificile din punct de vedere economic, sunt respectate”, se precizează în dreptul la replică.

Potrivit sursei citate, GSP Offshore a respectat şi respectă în integralitate obligaţiile asumate contractual, inclusiv dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil angajaţilor transferaţi de la societatea OMV Petrom S.A., în forma în vigoare la momentul transferului şi compania şi-a concentrat toate resursele financiare şi umane pentru asigurarea unui microclimat favorabil desfăşurării activităţilor curente la toate punctele de lucru.

„Cu toate efectele negative generate de adoptarea unor măsuri eficiente cu privire la combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, într-un context economic deosebit de încercat, societatea nu a abdicat de la respectarea angajamentelor asumate faţă de proprii salariaţi. Deşi derularea contractului are loc într-un context neprielnic, am reuşit prin eforturi financiare deosebite, să mobilizăm sume importante atât pentru respectarea obligaţiilor asumate anterior declanşării pandemiei cât şi pentru asigurarea măsurilor de protecţie suplimentare – conform cerinţelor legale specifice generate de combaterea virusului”, subliniază reprezentanţii GSP.

Potrivit acestora, afirmaţia că societatea nu a acordat echipament de protecţie este falsă, evidenţele relevând livrarea unui număr aproape dublu de echipamente de protecţie, raportat la numărul de lucrători care îşi desfăşoară activitatea offshore.

Totodată, în contextul sanitar actual, GSP a efectuat de la începutul pandemiei peste 11.000 de teste pentru personal, suma cuprinzând atât testările rapide cât şi PCR, pe cheltuiala companiei, a efectuat acţiuni de dezinfecţie în fiecare luni, miercuri şi vineri în birouri şi zilnic în parcul auto destinat transportului angajaţilor, a achiziţionat şi amplasat peste 150 de preşuri cu dezinfectant, a pus la dispoziţie aproximativ 250.000 de măşti de protecţie (chirurgicale, FFP2, FFP1, cu filtru) pentru angajaţi, a elaborat şi comunicat, recurent şi profesionist, toate normele necesare a fi respectate pentru a combate această pandemie în GSP şi a pus la dispoziţia angajaţilor GSP personal medical care să le analizeze starea de sănătate.

Pentru prevenirea şi reducerea riscurilor, GSP a luat decizia ca toţi angajaţii de pe platformele marine, înainte de îmbarcare să fie cazaţi la hoteluri pentru izolare preventivă pentru o perioada de cinci zile. La sfârşitul perioadei de izolare, aceştia sunt testaţi PCR. Toate costurile asociate acestor măsuri, inclusiv plata salarială a zilelor neproductive sunt suportate de companie.

GSP a investit aproximativ 5 milioane de euro pentru a menţine un climat de lucru sigur în condiţiile unei pandemii mondiale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare