spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriGhiță, sârbii, rușii, SRI, Kovesi și dezvăluirile

Ghiță, sârbii, rușii, SRI, Kovesi și dezvăluirile

-

COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)

- Reclama -

Începusem să cred că l-au mierlit! V-aş fi explicat ce mă-mpingea spre astfel de gânduri negre dar nu mai e cazul. Trăieşte, vorbeşte, va vorbi, iar clarificările aduse de arestarea sa elucidează, deja, o parte din enigme.

- Advertisement -

Deşi avertizat încă de acum o lună de SRI, prin vocea lui Dan Tapalagă, că a fost localizat, domnul Ghiţă a preferat să rămână aproape de fluviul şi munţii tutelari. Mai mult, stătea la un hotel extrem de vizibil din Belgrad şi primea vizite din ţară mai ceva ca muzeul Louvre duminica.

Circulă versiuni diferite despre arestarea lui Ghiţă. Poliţia Română dă un comunicat, oficinele instituţiilor de forţă altul, Dan Andronic îl contrazice pe Dan Tapalagă iar Sorina Matei pe Radu Tudor.

- Advertisement -

Nu ştii pe cine să crezi, şi nici nu e bine să crezi pe cineva pe de-a-ntregul, pentru că, într-un caz ca acesta, accentul nu se pune pe adevăr ci pe interese. Fiecare parte are câte un interes major, căruia îi subordonează totul.

Încerc să fac câteva judecăţi la rece:

  • politic, Serbia este mai aproape de Rusia decât de UE şi SUA. Dacă Sebastian Ghiţă a ales Belgradul ca eventual loc în care să rişte a fi prins, înseamnă că nici CIA şi nici Mossad-ul nu l-au protejat în defectarea sa. Sau a fost ajutat de Moscova, sau din interiorul SRI, sau a acţionat pe cont propriu;
  • din aceleaşi motive ca mai sus, este greu de presupus că acum, odată capturat de Belgrad, oamenii lui Putin nu vor interveni, alături de camarazii lor sârbi, pentru a-l stoarce de toate informaţiile sensibile pe care le deţine. Un debrifing la nivelul acesta poate dura luni bune, aşa că ţinerea lui sub arest, în toată perioada asta, devine o necesitate mai presus de relaţiile bune pe care Ghiţă se spune că le-ar avea cu autorităţile sârbe;
  • devine din ce în ce mai plauzibilă explicaţia că Sebastian Ghiţă a oprit seria dezvăluirilor despre Kovesi pentru că, timp de o lună, a încercat să-şi negocieze viitorul cu greii de la Bucureşti;
  • arestarea lui Ghiţă s-ar fi putut face oricând, după momentul localizării sale la Belgrad. S-a aşteptat, probabil, finalizarea negocierilor. Dezvăluirile incendiare ale lui Dan Andronic şi bănuiala că ele ar fi fost alimentate de Ghiţă, i-au determinat pe negociatorii români să îl suspecteze pe Ghiţă de joc murdar. Inflamarea până la paroxism a scandalului despre furarea de către Băsescu şi camarila lui a alegerilor prezidenţiale din 2009, a indus necesitatea generării unui eveniment şi mai răsunător, care să-l acopere pe primul. Aşa că, rezultanta acestor două împrejurări, este arestarea lui Ghiţă acum, fără întârziere, şi nu mai târziu;
  • ipoteza că anumiţi exponenţi ai statului român s-ar teme de aducerea lui Ghiţă în ţară, prin procedura de extrădare, mi se pare nerealistă. Dacă Ghiţă vrea să-şi continue dezvăluirile, poate s-o facă mult mai uşor acum, de la Belgrad, decât dacă ar fi arestat la Bucureşti. La Bucureşti, fiind în mâna duşmanilor săi, aceştia vor dispune de toate mijloacele necesare pentru a-i închide gura. Ca în cazul Hayssam, sau Dragomir (Black Cube), ca să nu mergem atât de departe cu cinismul şi să ne gândim la cazul Condrea.

Ce va urma, mi se pare extrem de greu de anticipat. Vom avea însă nişte indicaţii valoroase în zilele imediat următoare, nu de la Ghiţă, ocupat cu altele acum, ci de la Dan Andronic sau, poate, după modelul deja consacrat, de la vreun personaj nou intrat în scenă. Va amuţi subit şi Andronic? Demonstrând astfel că arestarea lui Ghiţă l-a luat prin surprindere şi l-a trecut în defensivă? Sau îşi va continua serialul “Noi suntem statul” cu şi mai mare flamă, simţindu-se în siguranţă, pe un scenariu bine gândit dinainte, ce se derulează conform desfăşurătorului?

De urmărit şi Traian Băsescu, generalul din umbră al asedierii concertate a Laurei Kovesi. Deja presiunea asupra lui, de a finaliza cu bine acest asalt, devine strivitoare cu fiecare nou termen în dosarele Elenei Udrea. În plus, se pare că şi-a subestimat adversara. Şantajele lui, operate prin aluzii, sugestii şi o miză mare pe “ştie ea ce-a făcut”, n-au provocat abandonul sperat.  Ar trebui mai mult decât vorbe! Ceva documente clasificate sau, şi mai bine, înregistrări.

Îşi va relua Ghiţă dezvăluirile? Îşi va continua Andronic serialul? Va scoate Băsescu înregistrările?  Acestea sunt întrebările cardinale ale momentului.

Oricum, revenirea în lumea reală a lui Sebastian Ghiţă a mărit enorm interesul  pentru subiect.

Şi, odată cu asta, palpitaţia populară în aşteptarea unui deznodământ.

Rămâne cum am stabilit: până când Laura Kovesi va demisiona din proprie iniţiativă, dezvăluirile despre abuzurile ei vor continua din ce în ce mai intens.

Mecanismul care s-a pus în mişcare nu mai poate fi oprit. Şi nu pentru că binele trebuie mereu să învingă ci, pentru că, răul are în esenţa sa virusul autodistrugerii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img