România nu va trimite de altfel niciun reprezentant de rang înalt la ceremoniile de la Erevan, dar îl va trimite la ceremonia din Turcia, de comemorare a bătăliei de la Gallipoli, pe premierul Victor Ponta. Nici reprezentanți de rang înalt ai Bisericii ortodoxe nu participă la Erevan la ceremonia de canonizare a celor peste un milion de armeni uciși. Vineri se împlinesc 100 de ani de la ziua considerată a fi momentul zero al genocidului armenilor. Pe 24 aprilie 1915, elitele intelectuale, religioase, politice și economice ale armenilor din Istanbul au fost arestate, întemnițate și ucise. Populația armeană din Turcia a început apoi să fie deportată în masă. Turcia refuză să recunoască evenimentele de atunci drept genocid. România ezită și ea să recunoască la nivel oficial că ce s-a întâmplat în 1915 constituie genocid. Însă Bucureștiul nu a recunoscut această pagină neagră a istoriei nici drept „masacru”, așa cum a făcut Germania, care a evitat în acest fel termenul, spune Radio France Internationale.
Armenia comemorează vineri o sută de ani de la masacrarea unui milion și jumătate de armeni în perioada Imperiului Otoman (1915), în prezența președinților Rusiei, Vladimir Putin, și Franței, Francois Hollande.
Disputa istorică privind genocidul armean este actuală. Până în prezent, mai multe state europene au recunoscut tragedia de acum un secol drept genocid al armenilor. Inclusiv Parlamentul austriac, în urmă cu două zile. Tendința este una clară, pe plan european, de recunoaștere a evenimentelor drept genocid.
Ce s-a întâmplat atunci, în 1915? Armenia, precum și mulți istorici susțin că până la 1,5 milioane de armeni au fost uciși de forțele otomane într-o campanie gândită să extermine etnicii armeni din Anatolia. Ankara are o viziune radical diferită și insistă că sute de mii de oameni, și nu 1,5 milioane, deci sute de mii, printre care însă și turci, și-au pierdut viețile în timp ce forțele otomane se luptau cu cele ale Rusiei pentru controlul asupra Anatoliei, spune RFI.
Varujan Pambuccian, deputat al minorității armene în Parlament, explică, la RFI, că până acum, nicio solicitare de recunoaștere către Parlament nu a avut șanse să fie adoptată. Care este explicația?
Raționamentul e unul simplu. Nu depunem o rezoluție a Parlamentului decât atunci când știm că avem un număr de voturi cât de cât clar în favoare, pentru că a depune o rezoluție și a ne trezi după aceea că pică la un scor urât e mult mai rău. În perioada aceasta și în fiecare an avem runde întregi, serii întregi de consultări cu partidele parlamentare. Din păcate până acum, partidele, și a fost surprinderea mea foarte mare pentru că toate parlamentare au în Parlamentul European reprezentanți care au votat rezoluția PE, partidele care au acei reprezentanți, la București se comportă altfel.
Inițial, atunci când s-au întâmplat evenimentele, România a fost primul stat care și-a deschis porțile către refugiații armeni și i-a ajutat, recunoaște deputatul de origine armeană.
A fost chiar primul stat, pe vremea guvernului Brătianu, care a primit refugiați din Armenia, iar ăsta e un lucru care nu se poate uite, pe noi România ne-a salvat atunci, și a organizat împreună cu Uniunea Armenilor de atunci din România foarte multe lucruri care țin inclusiv de infrastructură, orfelinatul de la Strunga, care să sprijine refugiații armeni care au scăpat din genocid. A fost o acțiune foarte, foarte bine coordonată și făcută cu inima deschisă și cu un sprijin major din partea guvernului României de atunci.
De ce a ales Bucureștiul acum această cale, de a păstra tăcerea, iată ce spune deputatul Varujan Pambuccian.
România nu refuză să recunoască. România spune că vrea să aibă o poziție echilibrată între cele două puncte de vedere. Adică nici nu recunoaște, nici nu neagă.
România nu va trimite de altfel niciun reprezentant de rang înalt la ceremoniile de la Erevan, dar îl va trimite la ceremonia din Turcia, de comemorare a bătăliei de la Gallipoli, ținută tot astăzi, pe premierul Victor Ponta. Nici reprezentanți de rang înalt ai Bisericii ortodoxe nu participă la Erevan la ceremonia de canonizare a celor peste un milion de armeni uciși, mai explică Varujan Pambuccian.