Home Dezvaluiri Generalul Iliescu, rușii, americanii, STASI, Iohannis, Dragnea, Munchen și Davos

Generalul Iliescu, rușii, americanii, STASI, Iohannis, Dragnea, Munchen și Davos

0

de general Dumitru Iliescu, fost șef SPP și fost consilier prezidențial pe securitate națională (preluare facebook)

NE ATACA RUSIA!!!???

Am fost plecat din tara, doua saptamani, m-am relaxat la Munchen si la Davos! Coincidenta, in acelasi timp la Davos a venit si domnul Liviu Dragnea, iar gurile rele spun deja ca ne-am dus sa ne intalnim acolo, in secret. Nu spun ca nu m-as fi bucurat daca il intalneam pe domnul Dragnea, eram bucuros sa intalnesc un conational, indiferent cine era acea persoana, cu o singura conditie: sa gandeasca si sa simta romaneste, iar asupra liderului PSD nu exista nici cea mai mica umbra de indoiala ca nu le face. Dar, spre regretul meu, am aflat tarziu, abia dupa ce am revenit in tara, ca am fost in acelasi timp, in acelasi loc amandoi, si va rog sa ma credeti ca nu ne-am intalnit, nici cel putin in gand…
Cand am ajuns acasa un prieten mi-a trimis link-ul articolului”ALERTĂ din Germania! NATO se teme de un ATAC MILITAR al Rusiei: Se pregătește REACȚIA RAPIDĂ cu 30.000 de militari”. Am citit si m-am crucit! Deja vedeam cum miile de tancuri rusesti, in frunte cu tancul comandantului suprem, se napustesc asupra Romaniei, impreuna cu mii de avioane, de elicoptere, de sisteme de rachete, de farfurii zburatoare, de arme cosmice, de nave spatiale intergalactice, iar Vladimir Putin, cu sabia cazaca in mana, rotind-o deasupra capului, indemna la lupta cele cateva sute de mii de soldati rusi veniti sa ne cotropeasca, de o parte a baricadei, iar de cealalta parte, cei 30000 de soldati NATO din Forta Rapida de Interventie, cum se pun pavaza impotriva armatei invadatoare. Sunt neinfricati! Rusii trag in ei cu rachete, obuze, munitia de pe tancuri si celelalte mijloace de lupta, si ei raman nemiscati. Trec peste ei tancurile, le zdrobesc trupurile, dar toti cei 30000 de soldati NATO nu se sperie, se scoala, se scutura de colb, si riposteaza cu vehementa. Acum imi spun in gand: asta da forta de interventie, capabila in orice moment sa faca fata unei agresiuni rusesti! Dar delirul nu dureaza mult pentru ca citesc in continuare articolul, si vad ca forta respectiva reactioneaza dupa 30 de zile de la un eventual atac! Fratilor… ce facem noi cu rusii 30 de zile, pana interveniti voi? Cu siguranta la noi nu mai interveniti, pentru ca astia intr-o luna ajung la Berlin, iar Putin are destul timp sa-si bea si cafeaua cu Merkel, mai ales ca prin Ungaria si Austria au deja cale libera! Il sun pe prietenul meu, Florin, si il intreb ce parere are el. Imi raspunde prompt si foarte apasat: – Nu vezi ca este praful aruncat in ochii nostri ai tuturor? Americanii cauta o justificare pentru a-si intari prezenta si pozitia in aceasta zona! Este procedura lor clasica. Spun mai intai ca rusii sunt periculosi, ca fac si dreg, iar dupa aceea vin cu masurile programate din timp pentru a contracara atitudinea „ostila”, „ofensiva” a Rusiei. Da bine sa te prezinti ca o victima care isi ia masuri de protectie! Asa au facut in multe situatii, inclusiv in Ucraina, incalcand intelegerile cu Rusia, intrand in zona de influenta a acesteia (spatiul ex-sovietic), afirmand ca sunt dispusi sa o primeasca in NATO si in UE, si determinand in acest mod reactia Kremlinului, aceea de alipire a Crimeii. Doar un ignorant notoriu nu ar fi luat o asemenea masura, lasand la indemana americanilor locatia celei mai puternice baze militare prin care se controleaza zona Marii Negre si nu numai… Ei stiau ca rusii vor lua masurile respective, si i-au incurajat, le-au creat cadrul necesar derularii acestor actiuni. De ce? Scopul lor este altul, ascuns noua muritorilor de rand! – Care este acela – intreb eu, total costernat! – Controlul asupra Europei si incercarea americanilor de a stopa procesul extinderii UE, inclusiv prin aderarea Rusiei, proces care ar duce la aparitia unui actor foarte puternic pe plan mondial, capabil de confruntari in toate domeniile cu SUA si China. Prin aceste demersuri, americanii au creat tensiuni intre statele UE si Rusia, inclusiv prin impunerea de sanctiuni economice si de alta natura, actiuni care au deteriorat relatiile intre acestea si au facut imposibil, pentru moment, demersul aderarii. Pe aceeasi linie se inscrie si amplasarea scutului antiracheta la Deveselu, dar si intarirea prezentei militare americane in aceasta zona, sporind in mod intentionat tensiunile intre Romania si Rusia si adancind criza, inclusiv diplomatica, aparuta intre cele doua tari. Ungurii si cehii s-au prins de manevrele americanilor si au refuzat sa le faca jocul. Americanii sunt constienti ca doar asa au garantia de a bloca procesul aparitiei unei structuri europene foarte puternice si divizarii zonelor de influenta in favoarea acesteia. Crezi ca Brexitul este intamplator? Acolo americanii au „pompat” puternic… iar actiunea Marii Britanii de a parasi UE, serveste aceluiasi scop… – La asta chiar nu m-am gandit! – ii raspund eu. – Da, dar asta nu e totul, spune Florin. Sunt si alte aspecte la fel de grave si importante, dar pe care ti le prezint data viitoare pentru ca spatiul pentru aceasta postare a fost deja depasit. – Si domnul Iohannis nu vede aceste aspecte? – intreb eu. – Le vede, dar el este plecat sa se intalneasca cu aia de la STASI, scuzati, am uitat ca l-au preluat cei de la BND…

Nu ii iubesc pe rusi, dar nici nu-i urasc, desi stiu ca nu sunt ingeri, cum de fapt nu-i mai iubesc nici pe americani, in care si eu, impreuna cu voi toti, mi-am pus mari sperante inainte si dupa integrarea Romaniei in NATO, dar nu pot sa nu va comunic ceea ce am aflat, cu tot riscul pe care mi-l asum de a fi etichetat ca pro-Rusia, desi eu sunt doar pro-Romania!…Astept in continuare scoaterea vizelor pentru romanii care calatoresc in SUA, noi am scos, de multi ani, vizele pentru ei! Asa se procedeaza intre partenerii care se respecta reciproc! Cum? Scuzati, intr-adevar vreau cam mult in schimbul neinsemnatelor miliarde de dolari pe care le-am facut plocon partenerului nostru strategic!!!! Sa aveti un weekend placut!!!

Ad

Exit mobile version