Home Special Francois Hollande avertizează: Niciun stat european nu se poate „exonera” de la...

Francois Hollande avertizează: Niciun stat european nu se poate „exonera” de la primirea refugiaţilor

0

Preşedintele Franţei, François Hollande, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă în Maroc, că nicio ţară europeană nu se poate „exonera” de la primirea „refugiaţilor care beneficiază de dreptul la azil”, informează Liberation, conform Mediafax.

În ceea ce priveşte distribuirea „refugiaţilor care au dreptul la azil, aceasta trebuie să fie făcută în toate ţările europene, niciun stat nu se poate exonera, altfel, noi nu mai aparţinem aceluiaşi ansamblu fondat pe valori şi principii”, a declarat François Hollande la conferinţa care a avut loc în oraşul marocan Tanger.

Şeful statului francez a făcut aceste afirmaţii cu trei zile înaintea unui summit european extraordinar care trebuie să decidă miercuri, la Bruxelles, distribuirea solidară a 120.000 de refugiaţi în statele membre. Hollande a reaminitit pe de altă parte, că „dorea alături de cancelarul german Angela Merkel ca mecanismul (de distribuire) să poată fi obligatoriu”, însă că unele state „refuză acest lucru”.

El a spus că a cerut ministrului de Interne, Bernard Cazeneuve, să apere acest mecanism în cadrul reuniunii de marţi din ajunul summit-ului cu omologii săi europeni. „Veghem ca mecanismul să fie eficient indiferent de metodele folosite şi ca angajamentele să poată fi respectate şi să nu fie aceleaşi ţări cele care primesc refugiaţi”, a prevenit acesta. „Doresc cu adevărat ca această problemă să poată fi rezolvată pe cât posibil de către Consiliul de Miniştri (europeni de Interne) şi ca totul să nu fie retrimis Consiliului European”, a adăugat el.

 

Ad

Exit mobile version