Home Externe DEUTSCHE WELLE: SCANDALUL VOLSKWAGEN/ Acţiunile VW au scăzut cu peste 20%

DEUTSCHE WELLE: SCANDALUL VOLSKWAGEN/ Acţiunile VW au scăzut cu peste 20%

0

Acţiunile companiei germane producătoare de autovehicule Volkswagen au scăzut cu peste 20% pe bursa de la Frankurt, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimii ani. Prăbuşirea de luni are loc după ce autorităţile de reglementare din Statele Unite au acuzat compania germană de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, transmite BBC.

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Thomas Neufeld

Scandalul în legătură cu manipularea datelor privind emisiile poluante în SUA îl afectează grav pe Martin Winterkorn, şeful concernului, pentru care piaţa americană devenise „o chestiune personală”.

Ar fi trebuit să fie o săptămână prielnică pentru Martin Winterkorn, care vineri intenţiona să prezinte planul său de restructurare a concernului în cadrul Consiliului de Administraţie. Acum, grupul Volkswagen ar putea plăti miliarde de euro. Acest lucru ar putea fi o înfrângere personală teribilă pentru Winterkorn ca șef al Volkswagen.

Thomas Neufeld

Afacerile din SUA sunt o „catastrofă”, spunea puternicul şef al Consiliului încă la începutul anului 2014, preocupat de incapacitatea directorilor de marketing ai companiei de a revitaliza vânzările în Statele Unite. Câtă dreptate a avut arată investigațiile autorităților americane de mediu.

Pierderea controlului

La acea vreme, Winterkorn a reacţionat cu fermitate, în stilul său deja cunoscut. După ce le-a arătat uşa câtorva responsabili, a început să facă greşeli fatale. Începând de atunci, piaţa auto americană a devenit o chestiune personală pentru şefii concernului german, care deţine nu mai puţin de 12 mărci. Atâta doar că şeful lui a adoptat un rol din ce în ce mai ridicol, de inginer ţanţoş, obsedat de detalii. Cum tehnica face parte din lumea lui de zi cu zi, Winterkorn a crezut că o poate controla – chiar şi într-un concern care, sub conducerea lui, şi-a dublat producţia, ajungând să fabrice, anual, 10 milioane de unităţi. Or, acum Winterkorn este nevoit să admită că a pierdut controlul.

Anchete care vizează manipularea datelor privind emisiile poluante ale motoarelor diesel au început să apară încă de acum 16 luni. Inginerii Volkswagen aveau, deci, suficient timp să reacţioneze. În schimb, ce au ales să facă Winterkorn și oamenii lui în ultimele luni? Cel mai mare producator auto din lume – la egalitate cu Toyota – s-a concentrat doar asupra creşterii spectaculoase a vânzărilor. Aproape în fiecare săptămână, concernul prezintă modele noi de autoturisme şi, în fiecare an, mai ridică o uzină în China sau America de Sud.

Martin Winterkorn

Ca CEO, Martin Winterkorn a fost ani de zile şi şef al brandului de bază Volkswagen. Abia acum, probabil tardiv, Winterkorn a renunţat la această funcție în favoarea fostului manager al BMW, Herbert Diess.

„Catastrofa americană” este însă abia la început şi ar putea avea dimensiuni greu de evaluat în acest moment. Luna trecută, VW a avut pierderi consistente. Winterkorn greşeşte dacă, prin admiterea manipulărilor la motoarele diesel, îşi imaginează că poate recâştiga încrederea clienţilor americani. Încă înainte de acest scandal, americanii şi-au îndreptat atenţia către maşini produse de Ford, General Motors sau Toyota.

Volkwagen are acum nevoie ca de aer de o nouă structură de conducere. Mai multă responsabilitate din partea fiecăreia dintre mărcile concernului şi un Winterkorn mai puţin autocrat. Acesta este planul pe care şeful VW ar trebui să îl prezinte săptămâna viitoare în faţa Consiliului de Administraţie şi pe care ar trebui să îl ducă la îndeplinire până în 2018, când îi expiră contractul.

Ad

Exit mobile version