Home Analize Fostul vicepreşedinte american Joe Biden într-un scandal sexual

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden într-un scandal sexual

0

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a declarat că „niciodată” nu a crezut că s-a comportat inadecvat în campania electorală şi în viaţa publică, într-un comunicat dat publicităţii duminică, după publicarea unui articol în care era acuzat că a atins-o într-un mod nepotrivit pe o colegă democrată.

Lucy Flores a scris un material de presă în care susţine că Biden s-a apropiat de ea din spate, i-a mirosit părul şi că a sărutat-o încet pe ceafă, în timpul unei manifestări de campanie. Ea a candidat pentru un post de guvernator adjunct al statului Nevada în 2014, iar Biden a sprijinit-o în campania electorală.

„În mulţii mei ani de campanie şi în viaţa publică am oferit nenumărate strângeri de mâini, îmbrăţişări, expresii de afecţiune, sprijin şi consolare. Şi nici măcar odată – niciodată – nu cred că m-am comportat inadecvat”, a afirmat Biden într-un comunicat postat pe Twitter de purtătorul său de cuvânt.

Fostul vicepreşedinte al SUA a adăugat că „va asculta cu respect” orice afirmaţie potrivit căreia s-a comportat nepotrivit.

„S-ar putea să nu-mi amintesc acest momente la fel şi s-ar putea să fiu surprins de ce aud”, a adăugat el.

Se anticipează ca Biden să anunţe că va participa la cursa pentru învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020. Lucy Flores a afirmat că chiar aceste discuţii despre potenţiala sa candidatură au făcut-o să vorbească despre acest incident.

Ad

Exit mobile version