FĂRĂ COMENTARII: Motivarea Înaltei Curți in cazul Nordis

ANALIZÂND CONTESTAŢIILE FORMULATE ÎN CAUZĂ ATÂT

POTRIVIT SUSȚINERILOR ORALE, CÂT ȘI ÎN RAPORT CU

CONȚINUTUL ACTELOR ȘI LUCRĂRILOR DOSARULUI, DAR ȘI DIN

OFICIU, SUB TOATE ASPECTELE DE LEGALITATE ȘI TEMEINICIE,

COMPLETUL DE JUDECĂTORI DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI DIN

CADRUL ÎNLATEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE CONSTATĂ

URMĂTOARELE:

I. Evaluarea holistică a cauzei în limitele competenței funcționale a

judecătorului de drepturi și libertăți

Procedând la evaluarea holistică a cauzei Înalta Curte reține următoarele

aspecte ce prezintă relevanță cu privire la soluționarea propunerii de luare a măsurii

arestării preventive formulate de parchet:

1. Referatul întocmit de procuror prin care a solicitat luarea măsurii

arestării preventive conține trimiteri relativ sumare la probatoriul pe care se

sprijină suspiciunea rezonabilă a comiterii faptelor în considerarea cărora s-a

formulat propunerea de arestare preventivă, reluând, în esență, conținutul

ordonanțelor de extindere a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii

penale față de inculpați, la care sunt adăugate și câteva pasaje din cuprinsul

activităților de supraveghere tehnică. În același timp, acuzația de constituire a

unui grup infracțional organizat este descrisă generic și echivoc;

2. Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții

de Apel București cuprinde 199 de pagini structurate astfel: primele 167 de

pagini sunt redarea referatului întocmit de către procuror, în vreme ce

următoarele 30 de pagini conțin în esență sinteza referatului întocmit de

parchet și referiri stereotipe la funcțiile măsurilor preventive, ultimele pagini

vizând măsurile procesuale dispuse în cauză. În aceste condiții, contribuția

judecătorului se plasează la nivelul minimal al analizei propunerii de arestare

preventivă pentru a satisface cerința unei motivări concrete din care să rezulte

faptul că a analizat cauza cu care a fost învestit, fără a fi antamate la nivelul

suspiciunii rezonabile principalele probleme de drept pe care le ridică cauza;

403. Deși chiar de la data începerii urmării penale, în data de

22.06.2022, parchetul a demarat o investigație cu privire la faptul că în

perioada 2019 -2021 reprezentanţii NORDIS MANAGEMENT SRL au

constituit un grup infracţional organizat în vederea transferării a peste

30.000.000 lei din conturile societăţii sus-menţionate în conturile bancare

aparținând numiţilor Poştoacă Gheorghe Emanuel, lvan Maria şi Matei

Cristian Andrei (asociaţi şi angajaţi ai societăţii) cu diferite justificări,

operaţiuni urmate de retrageri repetate de la ATM sau de retransferarea

sumelor în conturile unor persoane fizice, existând suspiciunea că toate

acestea au avut ca scop real însuşirea sumelor respective de către membrii

grupării, investigatia in rem a durat peste 2 ani și 7 luni, timp în care, astfel

cum rezultă din cuprinsul ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale,

transferul de capital a continuat (până în anul 2024), aceasta în condițiile în

care parchetul monitoriza actele societăților comerciale investigate. Acest

aspect relevă fie o ineficiență probatorie în cauză, fie existența unor dubii cu

privire la caracterul ilicit al acestor tranzacții, ori cu privire la tipicitatea

faptelor investigate;

4. Raportul de constatare tehnico-științifică din data de 13.12.2024

a fost întocmit de specialiștii din cadrul structurii specializate de parchet la

peste doi ani de la data începerii urmăririi penale. Or, pe calea acestui

procedeu probatoriu se realizează determinarea („constatarea”, „fixarea”)

unor fapte care fac obiectul probei şi care sunt necesare pentru buna

desfăşurare a urmăririi penale în condiţiile în care există în mod real un risc

actual de dispariţie sau de schimbare a acestor situaţii de fapt, fără a se

urmări o evaluare complexă a acestora în scopul obţinerii unei explicaţii

ştiinţifice detaliate. Acesta este motivul pentru care constatarea de specialitate

nu este contradictorie şi nu se poate încuviința în faza de judecată. Prin

urmare, va constitui un caz de patologie a probei dispunerea nelegală şi

neloială a acesteia, prin care sunt depăşite limitele stipulate de legiuitor pentru

efectuarea constatării şi este restrâns dreptul la apărare al suspectului sau

inculpatului în condiţiile în care, prin natura, amploarea şi complexitatea

obiectivelor stabilite în ordonanţa prin care se încuviinţează procedeul

probatoriu al constatării de specialitate, procurorul urmărește, de fapt,

efectuarea unei expertize mascate pentru a obţine evaluarea şi explicarea

științifică a unei situații de fapt, fără asigurarea exigenţei de

contradictorialitate. În această situație, nelegalitatea decurgând din obiectul

constatării de specialitate şi din complexitatea propozițiilor probatorii stabilite

atestă o depăşire a limitelor stipulate de art. 172 alin. (9) din Codul de

procedură penală care atrage vătămarea dreptului la apărare al suspectului sau

inculpatului ori de câte ori raportul de constatare este folosit pentru

dispunerea unei măsuri asiguratorii ori ca probă în acuzare. Deși nu intră în

41competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți să se pronunțe

cu privire la excluderea probelor nelegal sau neloial administrate, acesta nu

poate reține la determinarea suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea

unei infracțiuni mijloace de probă asupra cărora planează dubii semnificative

relative la legalitatea și loialitatea cu care au fost dispuse și obținute în cauză;

5. Temeiurile factuale propuse de procuror pentru luarea măsurii

arestării preventive prezintă numeroase vicii de natură a afecta posibilitatea

reținerii unei suspiciuni rezonabile cu privire la acuzațiile pentru care a fost

pusă în mișcare acțiunea penală, în configurația descrisă de către procuror, în

raport de probele administrate până la data formulării propunerii de luare a

măsurii arestării preventive după cum urmează:

a. Relativ la acuzația de constituire a unui grup infracțional

organizat parchetul nu a dovedit la standardul suspiciunii rezonabile că

pluralitatea de inculpați depășește limitele unei pluralități ocazionale, în

condițiile în care s-a raportat la organigrama unei societăți comerciale, a

omis existența unui grup fiscal permis de legislația specială, precum și

natura raporturilor de familie existente între inculpați;

b. În ceea ce privește acuzația de înșelăciune procurorul s-a

rezumat la audierea până la momentul formulării propunerii de arestare

preventivă a sub 20% dintre persoanele care au pretins că sunt subiecții

pasivi ai acestei infracțiuni, nu a lămurit modalitatea în care faptele

reținute pot fi distinse de actele de neexecutare culpabilă a promisiunilor

de vânzare cumpărare și nu a identificat modalitatea de configurare a

urmării imediate a infracțiunii. Este astfel relevat, pe de o parte, lipsa de

preocupare a procurorului pentru identificarea celor mai eficiente

mecanisme în scopul protejării intereselor persoanelor care au susținut că

au fost prejudiciate prin actele inculpaților, iar, pe de altă parte, riscul

creării unei false impresii în mediul privat cu privire la ceea ce este licit

sau ilicit în modalitate de desfășurare a afacerilor atunci când sunt

încheiate promisiuni bilaterale de vânzare în domeniul imobiliar, domeniu

care ocupă un loc important în ansamblul economiei naționale;

c. În ceea ce privește acuzația de delapidare procurorul a realizat o

prezentare globală și echivocă a unor tranzacții financiare fără a determina

modalitatea în care acestea pot fi distinse de infracțiunea de folosirea cu

rea – credință a creditului societăţii prevăzută de art.272 alin.(1) lit. b) din

Legea nr.31/1990, care prin raportare la limitele speciale de pedeapsă nu

poate constitui temei de privare de libertate. În plus, procurorul a reținut în

mod netemeinic ca făcând obiect al acestei infracțiuni transferuri bancare

care în mod cert nu pot face obiectul delapidării cum ar fi cele relative la

plata salariilor, la întreținerea unor membri de familie ori la achiziția unor

zboruri private sau autovehicule de lux, acestea din urmă putând face cel

42II. mult obiectul unor cheltuieli nedeductibile. Procedând astfel, se creează

riscul transformării delapidării în mediul privat într-o infracțiune aplicabilă

oricărui act desfășurat în legătură cu gestionarea unei afaceri;

d. În ceea ce privește acuzația de evaziune fiscală se remarcă, pe de

o parte, lipsa unei probațiuni adecvate pentru determinarea fictivității unei

tranzacții în ipoteza în care plata a fost realizată prin transfer bancar,

referatul parchetului invocând actele de control ale organelor fiscale, în

condițiile în care constatările acestora au valoare numai de act de sesizare

a organelor judiciare, iar nu de mijloc de probă. Pe de altă parte,

echivocitatea descrierii acuzației de stabilirea cu rea-credință de către

contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat

obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau

restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate

bugetului general consolidat conduce la neîntrunirea standardului

suspiciunii rezonabile în cazul în care cota de TVA a fost stabilită la

nivelul minim de 5% și recuperată în același cuantum. Caracterul echivoc

al acuzației în această din urmă privință nu este apt să justifice la nivelul

suspiciunii rezonabile dacă a existat sau nu o stabilire deliberată a unei alte

cote de TVA în scopul obținerii rambursării unor sume mai mari și nici de

ce o astfel de neconcordanță nu este specifică emiterii unei noi decizii de

impunere de către organele fiscale;

e. Reținerea suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea spălării

de bani este semnificativ afectată atât de viciile descrise anterior relative la

infracțiunile predicat, cât și de caracterul general și repetitiv al descrierii

faptei care a avut ca efect aplicarea indistinctă a acesteia inclusiv pentru

cheltuieli relative la plata salariilor, ori la întreținerea membrilor de

familie etc. In plus preluarea prin copiere a actelor de spălare la fiecare

inculpat în parte face ca acest temei de privare să se releve ca o „noutate”

prin consacrarea faptului că toți inculpații „spală” la fel sumele de bani

încasate, în absența unei particularizări a actelor reținute în acuzare;

f. În privința actelor de complicitate parchetul nu a dovedit prin

probe la standardul suspiciunii rezonabile existența unor legături

subiective între participanți, acuzația cantonându-se la nivelul unei

prezumții judiciare.

Evaluarea individuală a temeiurilor factuale: Acuzații cu privire la

care, prin raportare la probele administrate până la data formulării

propunerii de luare a măsurii arestării preventive, nu se poate reține

îndeplinirea standardului suspiciunii rezonabile pentru a constitui o

bază factuală pentru dispunerea unei măsuri preventive

43Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie reţine că articolul 5 parag.1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stipulează necesitatea existenței

unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o

infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul

său nearbitrar.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie constată că prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege

existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv şi imparțial

că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Caracterul rezonabil al

suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze (CEDO,

hotărârea din 30 august 1990, în cauza Fox, Campbell şi Hartley contra Marii

Britanii).

Faptele probatorii care ar putea da naștere unei presupuneri rezonabile nu

trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare

(CEDO, hotărârea din 7 aprilie 2005, în cauza Calleja contra Maltei).

II.1. Cu privire la temeiul factual constând în acuzația de constituire a

unui grup infracțional organizat

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că faţă de materialul probator administrat până la acest

moment în cauză nu sunt întrunite exigenţele art. 5 parag.1 lit. c) şi parag. 3 din

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

pentru ca acestea să constituie bază factuală pentru privarea de libertate a

inculpaţilor în ceea ce privește acuzaţia de comitere a infracţiunii de constituire a

unui grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 C.pen.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie constată că potrivit dispoziţiilor art. 367 alin. (6) C.pen. prin grup

infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe

persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod

coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Acţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii

uneia sau a mai multor infracţiuni presupune activitatea de asociere a mai multor

persoane (pluralitate constituită), în scopul ca, în timp, să fie pregătite, organizate

sau duse la îndeplinire activităţile ilicite. Aşadar, trebuie să existe o pluralitate

constituită de cel puţin trei făptuitori, care acţionează în mod coordonat în baza unei

discipline interne, având reguli ierarhice şi roluri bine definite pentru a realiza

activităţile infracţionale. Este astfel de esenţa grupului existenţa autonomă a unei

organizări constituite din cel puţin trei persoane.

Prin iniţierea constituirii unui grup infracţional organizat se înţelege acea

activitate prin care iniţiativa constituirii grupului este comunicată altor persoane, cât

şi propunerea către persoanele cărora li se face această comunicare de a face parte

din grup [a se vedea în acest sens C.S.J., secţ. pen., dec. nr. 4074/2002].

Aderarea la un grup infracţional organizat presupune existenţa a priori a unui

grup infracţional organizat constituit din cel puţin trei persoane în scopul săvârşirii

de infracţiuni şi că o persoană şi-a manifestat voinţa de a se alătura grupului în

44vederea realizării scopurilor infracţionale. Este totodată necesar ca manifestarea de

voinţă exprimată în sensul aderării să fie acceptată de ceilalţi membri ai grupului.

În privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat,

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie constată că parchetul şi-a întemeiat propunerea de arestare a inculpaților din

prezenta cauză pe suspiciunea rezonabilă că:

a. Inculpații Ciorbă Vladimir Răzvan, Poștoacă Gheorghe-

Emanuel și Mihai Alexandru sunt principalii acționari sub diferite

forme în cadrul unor societăți comerciale, direct, la vedere sau prin

persoane interpuse și factorii decizionali și că au fost beneficiarii unor

sume externalizate din conturile societății Nordis Management S.R.L.;

b. Unii dintre inculpați dețin calitatea de asociat și/sau

administrator în cadrul societăților LAMPP BUILDING PROJECT

S.R.L., NORDIS MAMAIA S.R.L., NORDIS HERĂSTRĂU S.R.L și

NORDIS VIEW S.R.L., [Poștoacă Nicolae Cristian, Poștoacă Florin

Alexandru (cei doi frați ai inculpatului Poștoacă Gheorghe Emanuel) și

Saitoș Bogdan-Adalbert), iar alții au calitatea de angajați ai acestor

societăți (Răileanu Sanda și Oprea Oana Claudia) în cadrul

departamentului contabilitate și juridic.

Astfel, inculpatul Poștoacă Nicolae – Cristian este asociat și director de

program în cadrul Nordis Management S.R.L. precum și asociat și/sau administrator

și director general în cadrul societăților Mapp Development S.R.L., Nordis Hotel

S.R.L., Nordis Premium Investment S.R.L., Nordis View S.R.L., Nobileo Real

Estate S.R.L., Lampp Building Project S.R.L., Addicted Evolution S.R.L., și Nordis

Mamaia S.R.L.

Inculpatul Poștoacă Florin-Alexandru este director comercial în cadrul S.C.

Nordis Management S.R.L. dar și asociat și/sau administrator și director de vânzări

în cadrul societăților Mapp Development S.R.L., Nordis View S.R.L., Nordis

Mamaia S.R.L.

Inculpatul Saitoș Bogdan-Adalbert este director de program în cadrul Nordis

Management S.R.L., fiind cooptat în afacere de către familia Ciorbă. Acesta a

deținut în trecut, alături de Ivan Maria diferite funcții în cadrul societăților

controlate de către Ciorbă Vladimir Răzvan. Deține calitatea de asociat și/sau

administrator precum și funcția de director general în cadrul societăților Nordis

Building Management S.R.L., Nordis Hotel S.R.L. și Nordis View S.R.L.

Inculpata Răileanu Sanda este contabilul șef al grupării, angajată ca director

economic în cadrul Nordis Management S.R.L. și conduce activitatea contabilă a

societăților Hathor Trading Estate S.R.L., Car Studio Detailing S.R.L., Expert

Construct Development S.R.L., Lampp Building Project S.R.L., Nobileo Real Estate

S.R.L., Nordis Mamaia S.R.L., Addicted Evolution S.R.L., Nordis Hotel S.R.L.

Aceasta oferă soluții contabile cu privire la întocmirea și înregistrarea în

contabilitate a unor operațiuni/documente justificative. Oprea Oana Claudia este

de asemenea contabil și angajată în mai multe societăți controlate de grupare. Cel

mai important rol al acesteia este cel legat de operarea pe conturile societăților,

întrucât este împuternicită pe conturile mai multor societăți și prin mijloace

electronice de plată (internet banking, userul și parola fiindu-i atribuite acesteia),

efectuează operațiuni bancare în sistem on-line, inclusiv externalizarea sumelor de

45bani din patrimoniul celor 5 societăți către persoanele fizice sau către alte societăți.

De asemenea, Oprea Oana Claudia operează și pe conturile personale ale liderului

Ciorbă Vladimir Răzvan, achitând în numele acestuia cheltuielile ocazionate de

șederea și deplasarea în Principatul Monaco.

c. Trei dintre inculpați [Ivan George-Marian Vasile (Ivan)

Gabriela-Alina, Matei Cristian Andrei) pun în executare deciziile

inculpaților anterior menționați.

Astfel, inculpatul Ivan George-Marian a fost introdus ca asociat al Nordis

Management S.R.L. pentru diferite perioade de timp. De asemenea acesta figurează,

doar scriptic, neavând niciun fel de putere decizională, ca asociat și sau

administrator sau ca angajat în funcția de director în cadrul societăților Car Studio

Detailing S.R.L., Constrom Group G.C. S.R.L., MBG Ideal Management S.R.L.,

XYZ Prosper Construct S.R.L. și Lampp Building Project S.R.L. Principala sarcină

o reprezintă gestionarea conturilor bancare ale mamei sale, Ivan Maria, respectiv

retragerea de la A.T.M.-uri a sumelor de bani din conturile acesteia.

Inculpata Vasile (Ivan) Gabriela-Alina (sora inculpatului Ivan George-

Marian) deține diferite funcții (inspector/referent resurse umane, manager resurse

umane, director general) în cadrul societăților Nordis Hotel S.R.L., NORDIS

MANAGEMENT S.R.L., ADDICTED EVOLUTION S.R.L., MBG Ideal

Management S.R.L., EXPERT CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L., LAMPP

BUILDING PROJECT S.R.L., NOBILEO REAL ESTATE S.R.L. și CONSTROM

GROUP G.C. S.R.L. De asemenea, acesta figurează ca asociat și/sau administrator

în cadrul ASAP WORD CONSTRUCTION S.R.L., MILLENNIUM EVOLUTION

S.R.L., UNIVERSAL BUILDERS S.R.L. și UNIVERSE HOLDING S.R.L.

Inculpatul Matei Cristian Andrei deține diferite funcții (șef birou/serviciu

administrativ, director general adjunct, manager achiziții, director, agent de vânzări)

în cadrul societăților NORDIS MANAGEMENT S.R.L., EXPERT CONSTRUCT

DEVELOPMENT S.R.L., MBG IDEAL MANAGEMENT S.R.L., CAR STUDIO

DETAILING S.R.L., LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L. De asemenea, acesta

figurează, ca asociat și/sau administrator în cadrul LAMPP BUILDING PROJECT

S.R.L. AS CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L., EXPERT CONSTRUCT

DEVELOPMENT S.R.L., MBG IDEAL MANAGEMENT S.R.L., MPGS CT

MANAGEMENT IDEAL S.R.L. și MPGS TREND IDEAL CONSTRUCT S.R.L.

d. Inculpata Vicol Ciorbă Laura Cătălina a beneficiat de sume de

bani virate din conturile societăților sus-menționate. Deține calitatea de

asociat în două societăți CAR STUDIO DETALING și HATHOR

TRADIBG ESTATE, care încasează sume de bani consistente de la

societățile sus – menționate. S-a apreciat că, având în vedere profesia

acesteia de avocat penalist practicant, cunoaște foarte bine mecanismele

infracționale, se implică doar când este cazul (formularea de plângeri

împotriva actelor întocmite de inspectori) și discret, mai ales având în

vedere calitatea de deputat pe care a deținut-o în perioada 2020-2024

din partea unui partid politic .

Astfel, parchetul a apreciat că aceste date constituie suficiente temeiuri cu

privire la existenţa unei bănuieli rezonabile referitoare la comiterea infracţiunii

prevăzute de art. 367 C.pen.

46Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că probele administrate până la acest moment

procesual nu conduc, în sine, la concluzia că se impune luarea unei măsuri

preventive față de inculpați pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui

grup infracţional organizat, în absenţa unor dovezi din care să rezulte

suspiciunea rezonabilă cu privire la:

1. data şi modul de constituire a grupului (data la care se presupune

că a fost comisă infracţiunea nu a fost indicată în actele şi lucrările

procurorului arătându-se doar faptul că aceasta a fost comisă în intervalul

2018 – 2025, fără a se preciza data iniţierii sau a constituirii grupului

infracţional sau data aderării la grup („ începând cu anul 2018, împreună

cu Poștoacă Gheorghe Emanuel și Mihai Alexandru, a inițiat și constituit

un grup infracțional organizat, la care au aderat și alte persoane, care a

funcționat până în luna ianuarie 2025”). Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea

consideră că, în condițiile în care infracțiunea se consumă la momentul

inițierii sau constituirii grupului infracțional, organele de urmărire penală

aveau obligația de a identifica în mod explicit această dată. Prin urmare,

Înalta Curte apreciază că indicarea unei perioade variabile de șapte ani în

care se susţine că a fost constituit un grup infracţional organizat fără

identificarea momentului consumării infracţiunii echivalează cu

imposibilitatea probării la nivelul suspiciunii rezonabile a existenței unei

pluralități constituite de infractori şi pledează pentru reţinerea în cauză a

unei pluralităţi ocazionale sub forma participaţiei penale;

2. existenţa a cel puţin trei persoane care au constituit în mod

deliberat grupul şi individualizarea explicită a acestora: din actele de

urmărire penală nu rezultă manifestarea de voinţă a cel puţin trei dintre

inculpaţii care au constituit grupul, în sensul că au luat decizia de a se

asocia pentru a acționa structurat pentru o anumită perioadă de timp pentru

a comite una sau mai multe infracțiuni. Înalta Curte constată că aspectele

relevate de organele de urmărire penală sunt apte să ateste organizarea

unei activități comerciale care putea sau nu să fie eficientă economic. În

plus, existența unor angajați și asociați în cadrul uneia sau mai multor

societăți comerciale nu atrage concluzia că aceștia au decis să constituie

sau să adere la un grup infracțional. Prin urmare, în lipsa probării la nivelul

suspiciunii rezonabile că cel puţin trei persoane au decis să realizeze încă

de la început o pluralitate constituită de infractori nu se poate reţine nici

suspiciunea rezonabilă cu privire la întrunirea elementelor de tipicitate ale

faptei de aderare la acest grup;

3. manifestarea de voinţă explicită de a adera la un grup infracţional

constituit şi acceptarea acestei manifestări de către membrii grupului.

47În acest sens, în cauza Murray contra Marii Britanii Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a subliniat că, dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli

constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu

putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau

informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect şi infracțiunea presupusă.

În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o

simplă asociere de idei sau de prejudecăți, indiferent de valoarea lor, în calitate de

indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni. (CEDO, hotărârea

din 25 ianuarie 2006 , în cauza Murray contra Marii Britanii).

În consecinţă, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie opinează că ansamblul acuzaţiei formulate împotriva

inculpaţilor în ceea ce priveşte existența pluralității constituite de infractori are

caracter general şi echivoc, faptele unora dintre inculpați (CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-

CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU) având doar natura unei

pluralități ocazionale obiectivată sub forma participației penale la comiterea

infracțiunilor de delapidare şi spălarea banilor, așa cum vom arăta ulterior.

Înalta Curte subliniază că existența mai multor persoane care se hotărăsc să

comită împreună una sau mai multe infracțiuni, organizându-și activitatea

infracțională în vederea asigurării eficienţei acesteia, precum şi în scopul evitării

descoperirii infracțiunilor comise de către autorităţi nu constituie per se o pluralitate

constituită de infractori, pentru reţinerea incriminării autonome prevăzute de art.

367 C.pen.

Raportat la standardul probatoriu al suspiciunii rezonabile, Înalta Curte

consideră că activitatea infracțională a unora dintre inculpați (CIORBĂ

VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU) constituie o

formă clasică de participaţie penală, fiind reliefată pe de o parte componenta

obiectivă a acesteia, constând în săvârșirea împreună a uneia sau mai multor fapte

prevăzute de legea penală, cu identificarea rolurilor fiecăruia dintre făptuitori, iar, pe

de altă parte, componenta subiectivă constând în conlucrarea acestora la comiterea

faptelor.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că tendința constatată în practica judiciară

de a asimila o pluralitate ocazională de infractori pluralității constituite de infractori

în ipoteza în care participanții îşi împart rolurile în cadrul activității infracționale şi

comit mai multe infracțiuni sub forma concursului real (omogen sau eterogen) este

consecința eronatei înțelegeri a scopului urmărit prin incriminarea pluralității

constituite şi a faptului că reținerea caracterului infracțional autonom este justificată

de necesitatea existenței a minim trei persoane (membrii asocierii/grupului având

toţi calitatea de autori ai infracțiunii) care să aibă un plan de a săvârși anumite

infracțiuni („pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai

multor infracţiuni”), iar gruparea să aibă o structură ierarhică („grup structurat”), o

conducere care asigură coordonarea grupului în ansamblu şi să fie constituită pentru o

anumită perioadă de timp. O interpretare contrară, cum este cea abordată de parchet,

este aptă de a conduce la concluzia că și unele entități juridice cum ar fi grupul de

societăți (definit de art. 5 pct. 35 din Legea 85/2014: grup de societăţi înseamnă

două sau mai multe societăţi interconectate prin control şi/sau deţinerea

48participaţiilor calificate) sau grupul fiscal (definit de Codul fiscal) constituie o

structură criminală organizată.

II.2. Cu privire la temeiul factual constând în acuzația de înșelăciune

În ceea ce privește acuzația de înșelăciune Completul de judecători de drepturi

şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a

indicat, în esență, următoarea baza factuală pentru susținerea propunerii de arestare

preventivă, însușită fără o evaluare prin raportare la dispozițiile de drept civil sau la

elementele constitutive ale infracțiunii de judecătorul de drepturi și libertăți din

cadrul Curții de Apel București:

a. ulterior încheierii promisiunilor de vânzare pentru unităţile

locative și încasării sumelor de bani de la clienți, cu titlu de avans sau

integral, scopul convenției (respectiv construcția imobilului, încheierea

contractului de vânzare-cumpărare și punerea la dispoziție a apartamentului

contractat clientului-cumpărător), a fost deturnat printr-o serie de mijloace

frauduloase, astfel încât clientul să fie indus și menținut în eroare cu privire

la cauzele pentru care fie nu se poate încheia contractul de vânzare-

cumpărare în situația în care imobilul se apropia de finalizare, fie nu se

demarează lucrările sau, după caz, acestea nu sunt finalizate;

b. manoperele frauduloase pe care membrii grupării le-ar fi utilizat

nu au vizat doar promisiunile de vânzare-cumpărare, ci și actele adiționale

care au fost încheiate ulterior, pe măsură ce termenele de execuție si predare a

unităților locative nu au fost respectate, prin invocarea unor clauze inserate în

cuprinsul contractelor, formulate extrem de vag și general, acestea fiind

activate la momentul oportun (vremea nefavorabilă, interdicția Primăriei

Năvodari de a nu se desfășura lucrări în sezonul estival, pandemia Covid 19,

războiul din Ucraina etc.);

c. Situațiile care au împiedicat semnarea contractelor/predarea

unităţilor locative, respectiv manoperele presupus frauduloase: prezentarea

unui contract cadru care nu se putea negocia (declarații martori Gheorghe

Florin Doru, Voevodschi Petru Cosmin, Grigorenco Ovidiana, declarații

persoane vătămate Stoica Doru-Costin, Rădoi Daniel etc.); prezentarea unui

procent foarte mare de vânzări pentru a grăbi semnarea promisiunii

(declarații martori/persoane vătămate Cârstocea Andrei Mădălin, Neagu

Elena, Popescu Claudia Maria, Badea Cosmin Petruț etc.); amânarea

nejustificată și repetată a semnării contractelor prin transmiterea de

notificări – cauze nereale-pandemie, război (declarații martori/persoane

vătămate Constantin Răzvan Andrei, Mincu Bogdan, Sandu Aduna Irene,

Topolniceanu Mihai, Manea Cătălin Alexandru etc.); impedimente false

(inexistente) la semnarea contractului – neplata taxelor și impozitelor;

lipsa apartamentării și intabulării prezentate drept cauză a

imposibilității de semnare a contractului (declarații martori/persoane

vătămate Dinu Dragoș Mihai, Rădoi Daniel, Răducanu Viorel-Marian etc.);

oferirea unui apartament la etaje neautorizate (declarații martori

49Cârstocea Andrei Mădălin, Constantin Răzvan Andrei, Mincu Aurora Simona

etc.); vânzarea unității locative unei alte persoane (declarații

martori/persoane vătămate Voevodschi Petru Cosmin, Mocanu Ingrid

Luciana, Zorilă Cristian-Marcel, Răducanu Viorel-Marian, etc.), constatarea

faptului ca unitatea era folosită în cadrul hotelului Nordis, în timp ce se

refuza semnarea contractului (declarații martori Zorilă Cristiana-Marilena,

Petreuș Cristina Mariana), condiționarea semnării contractului de vânzare

de asumarea unor noi obligații, cum ar fi cedarea folosinței pe o perioadă

lungă de timp) – declarații martori/persoane vătămate Voevodschi Petru

Cosmin, Dragu Nicolae Marius Guță Nicolae, Manea Andreea-Marilena);

inserarea unor clauze cu caracter abuziv – interdicția notării la cartea

funciară a promisiunilor, interdicția de a face aprecieri publice asupra

oricărui aspect al relațiilor contractuale (declarații martori/persoane

vătămate Voevodschi Petru Cosmin, Vlăsceanu Ciprian Constantin, Bănică

Mihai Ionescu Robert-George, Grigorescu Ion Sorinel etc.); constatarea

faptului că în urma recompartimentării, imobilul nu a mai putut fi

identificat (declarații martor Dragu Nicolae Marius, declarație persoană

vătămată Dragu Nicolae Marius), obstrucționarea accesului clienților în

cadrul șantierelor pentru a verifica stadiul lucrărilor (declarații martori

Kivulescu Dragoș-Tiberiu, Popeangă Mariana).

Parchetul a mai apreciat că „strict juridic, nu se poate vorbi de o vânzare

multiplă întrucât promisiunea de vânzare-cumpărare nu este un act translativ de

proprietate, însă acest mod de operare din partea grupării relevă demersurile

frauduloase, activități subsumate infracțiunii de înșelăciune, mai ales în condițiile în

care clienții au achitat avansuri de 90-95 % sau integral prețul unităților locative.

(….) Deși nu există probe certe care să ateste inducerea în eroare cu ocazia

negocierii și încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, ci doar indicii care

pot fi calificate ca metode de marketing care să atragă clienții (prezentarea

proiectelor în termeni superlativi), există probe certe care susțin inducerea în

eroare cu ocazia executării antecontractelor de vânzare cumpărare sau după caz

a contractelor de vânzare cumpărare”.

Completul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

notează că baza factuală a acuzației de înșelăciune a fost stabilită de parchet, în

principal, în legătură cu executarea promisiunilor bilaterale de vânzare și a

actelor adiționale reținând mai multe situații :

1. situațiile în care imobilele sunt edificate parțial, se parcurg forțat

cu încălcarea legii și a normelor secundare, procedurile de recepție,

întabulare și apartamentare, se încheie contractul de vânzare-

cumpărare, dar unitățile locative nefiind finalizate nu intră în posesia

cumpărătorilor.

2. situațiile în care imobilele sunt finalizate complet, unitățile

locative din cadrul acestora inclusiv mobilate, dar tot în urma procedurilor

de recepție parțială, întabulare și apartamentare efectuate nelegal, (anumite

unități locative sunt finisate complet inclusiv mobilate) se semnează

contractele de vânzare cumpărare însă condiționat de cedarea

folosinței către dezvoltator, unitățile fiind disponibile începând cu

anul 2024 în cadrul hotelului, deci în interesul grupării, care la rândul

său a fost autorizat nelegal.

3. situațiile în care imobilele sunt edificate parțial, se parcurg forțat

cu încălcarea legii și a normelor secundare, procedurile de recepție,

întabulare si apartamentare, dar se refuză sistematic încheierea

contractului de vânzare-cumpărare.

4. unitățile locative nu sunat finalizate sau după caz lucrările sunt în

faze incipiente sau nici măcar demarate, clienților impunându-li-se

semnarea unor acte adiționale prin care termenele de predare se

prelungesc sau după caz li se oferă imobile în alte corpuri, tot

nefinalizate.

Astfel, parchetul a considerat că se poate reține existența unei suspiciuni

rezonabile cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune prin:

i. Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

(finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un

număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări,

respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a

semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și

prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții

dezavantajoase, impedimente false (inexistente) la semnarea

contractului – neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind

întârzierea lucrărilor – vreme, pandemie, blocaje privind procurarea

materialelor de construcție, război sau interdicții ale autorităților locale

– primărie);

ii. Prezentarea ca mincinoasă a unei fapte reale (lipsa

apartamentării și întabulării, inexistența autorizațiilor de construcție

pentru etajele superioare ale unor corpuri sau pentru întregul corp,

atribuirea unui alt sens unor documente urbanistice și prezentarea lor ca

având valențe de autorizare – certificatul de urbanism);

iii. Folosirea de mijloace frauduloase (vânzarea imobilelor

către alte persoane, condiționarea semnării contractului de vânzare de

asumarea unor noi obligații neinserate în promisiunea de vânzare, cum

ar fi cedarea folosinței pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi

apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcționarea

hotelului, grevarea fără notificarea clientului de sarcini în favoarea unor

terțe persoane sau membri ai grupării – ipoteci, inserarea unor clauze

abuzive – interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de

vânzare-cumpărare, interdicția de a face aprecieri publice asupra

oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea de daune de

valori supradimensionate pentru a descuraja orice demers judiciar al

clientului, recompartimentări efectuate în scopul îngreunării

identificării imobilului obiect al promisiunilor, obstrucționarea

51accesului clienților în cadrul șantierelor pentru a verifica stadiul

lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către

propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării).

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că pentru determinarea existenței unei suspiciuni

rezonabile cu privire la existența infracțiunii de înșelăciune trebuie clarificate o serie

de instituții de drept civil, drept penal și din materia protecției consumatorului.

II. 2.A. Instituții de drept civil și protecția consumatorului

În această privință se impune clarificarea instituțiilor promisiunii bilaterale de

vânzare, a contractului de adeziune și a noțiunii de clauză abuzivă.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie notează că în doctrina relevantă de drept civil (Francisc

Deak , Lucian Mihai , Romeo Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale.

Vol. I. Vânzarea. Schimbul. Ediția a VI-a, actualizată și completată, Ed. Universul

Juridic, 2023, p. 55 -59) s-a arătat, în esență, următoarele în legătură cu promisiunea

bilaterală de vânzare:

Vânzarea, ca si orice alt contract, se încheie prin consimţământul părţilor.

Acordul de voinţă între părţi este totdeauna necesar si, totodată, suficient – cu

excepţiile prevăzute de lege – în vederea formării contractului.

Promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterală, dar şi bilaterală – de a

vinde şi cumpăra -, caz în care ambele părţi se obligă să încheie în viitor, la preţul

stabilit contractul de vânzare. Promisiunea bilaterală este – în raport cu contractul de

vânzare -un antecontract, cu singura deosebire că în acest caz oricare dintre părţi

poate cere încheierea contractului. Dacă, de exemplu, părţile s-au obligat să vândă,

respectiv să cumpere un apartament, contractul de vânzare nu este încheiat cât timp

contractul nu se întocmeşte în forma prevăzută de lege (autentică). Vânzătorul nu a

vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie

contractul, deşi s-au înţeles asupra bunului si asupra preţului, vânzarea nu poate fi

considerată încheiată. În schimb, obligaţia de a încheia contractul în viitor (si cu

respectarea dispoziţiilor speciale, dacă este cazul) este valabilă. Obligaţiile asumate

de ambele părţi sunt obligaţii de a face, corelative unor drepturi de creanţă,

patrimoniale și care – dacă nu au un caracter strict personal – se transmit prin

moştenire.

Pentru ca promisiunea bilaterală de vânzare să fie valabil încheiată, nu este

necesar ca aceasta să respecte vreo condiţie de formă, nici măcar în situaţia în care

contractul de vânzare trebuie să se încheie în formă autentică cerută ad validitatem

(de exemplu, are ca obiect un imobil). Soluţia se impune în lumina art. 1.279 alin (1)

Cod civil („Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale

contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea”). Or, nu

există niciun impediment ca părţile să încheie contractul în formă autentică atunci

când promisiunea este constatată, de exemplu, printr-un înscris sub semnătură privată.

Părţile trebuie să încheie contractul de vânzare în cadrul termenului prevăzut în

promisiunea bilaterală de vânzare. Dacă părţile nu au prevăzut un termen pentru

perfectarea vânzării, la sesizarea oricăreia dintre părţile contractante, instanţa poate să

52fixeze termenul, cererea urmând să fie soluţionată potrivit regulilor aplicabile

ordonanţei presedinţiale. Si această cerere este supusă prescripţiei, care începe să

curgă de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare, iar termenul de

prescripţie aplicabil este cel general de 3 ani (art. 2.517 Cod civil).

Dacă la împlinirea termenului prevăzut în promisiunea bilaterală de vânzare

una dintre părţi refuză să încheie contractul de vânzare, cealaltă parte are la

dispoziţie mai multe posibilităţi:

a. să solicite obligarea cocontractantului la plata de daune-interese,

conform art. 1.530 si urm. si art. 1.279 alin. (2) C civ. (ţinând seama si de

eventuala clauză penală stipulată). Evident dacă prejudiciul nu a fost evaluat

convenţional prin stipularea unei clauze penale, reclamantul va trebui să facă

dovada prejudiciului ce i s-a cauzat;

b. să solicite rezoluţiunea promisiunii cu obligarea

cocontractantului la daune-interese [art. 1.549 alin. (1) Cod civil]. Dacă sunt

îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, rezoluţiunea poate fi declarată

unilateral (art. 1.552 Cod civil) sau poate opera de plin drept (art. 1.553 Cod

civil);

c. atunci când și-a executat propriile obligații, iar bunul se mai află în

patrimoniul promitentului-vânzător, poate cere instanței să pronunţe o

hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare [art. 1.279 alin. (3) teza I si

art. 1.669 alin. (1) Cod civil]. Prin hotărârea pronunţată, instanţa va suplini

consimţământul promitentului care a refuzat să încheie contractul de vânzare.

În afara consimţământului părţii care se opune la încheierea contractului, toate

celelalte condiţii de fond ale contractului de vânzare, respectiv capacitatea,

obiectul (bunul vândut si preţul determinat sau, cel puţin, determinabil) si

cauza, trebuie să fie îndeplinite;

d. dacă promitentul-vânzător înstrăinează bunul ce formează obiectul

promisiunii, iar inalienabilitatea bunului a fost făcută opozabilă în condiţiile

prevăzute de art. 628 Cod civil, promitentul-cumpărător poate să solicite anu-

larea actului de înstrăinare încheiat cu încălcarea clauzei de inalienabilitate

[art. 629 alin. (2) Cod civil], la fel ca si în cazul promisiunii unilaterale de

vânzare. Dacă bunul promis a fost înstrăinat, deşi clauza de inalienabilitate a

fost făcută opozabilă (de exemplu, prin notarea promisiunii bilaterale de

vânzare în cartea funciară), promitentul-cumpărător poate intenta o acţiune în

justiţie cu două capete de cerere: prin primul capăt de cerere să solicite

anularea actului de înstrăinare încheiat de promitentul-vânzător cu terţul şi

repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar prin cel de-al doilea capăt de cerere

să solicite pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare. În

cazul în care clauza de inalienabilitate nu a fost făcută opozabilă în condiţiile

legii, actul de înstrăinare încheiat de promitentul-vânzător cu terţul de bună-

credinţă nu poate fi anulat, dar promitentul-cumpărător are dreptul la daune-

interese de la promitentul-vânzător (care si-a încălcat obligaţiile asumate prin

promisiunea bilaterală de vânzare).

Și în ceea ce priveşte promisiunea bilaterală de vânzare sunt valabile în totalitate

cele menţionate la promisiunea unilaterală de vânzare în legătură cu: 1) notarea în

53cartea funciară, potrivit art. 906 Cod civil; 2) prevederile art. 1.279 alin. (4) Cod civil

(relative la convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii ori

modificării unui contract); 3) prevederile art. 1.670 Cod civil (în lipsă de stipulaţie

contrară, sumele plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din

preţul convenit).

Potrivit art. 2.386 pct. 2 Cod civil, beneficiază de ipotecă legală promitentul

achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un imobil

înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor

plătite în contul acestuia. Textul are în vedere ipoteza în care promitentul-cumpărător

a plătit, integral sau parţial, preţul convenit, iar dreptul său la restituirea acestor sume

este garantat cu o ipotecă legală ce poartă asupra imobilului care urma să formeze

obiectul contractului de vânzare ce nu s-a mai perfectat. Potrivit art. 37 alin. (6) din

Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicităţii imobiliare, „în toate cazurile când prin

lege se acordă un privilegiu imobiliar sau o ipotecă legală pentru garantarea vreunui

drept sau creanţe, acestea se vor înscrie din oficiu în cartea funciara, cu excepţia

situaţiei în care părţile renunţă în mod expres la acest beneficiu”. Ipoteca legală

prevăzută de art. 2.386 pct. 2 din Codul civil se întabulează în cartea funciară, la

cererea promitentului-achizitor, oricând în termenul stipulat în antecontract pentru

executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea acestuia.

Potrivit art. 37 alin. (12) din Legea nr. 7/1996, „Promitentul achizitor al

imobilului înscris în cartea funciară va putea cere, în temeiul înscrisului original al

promisiunii de a contracta încheiate cu cel înscris în cartea funciară, înscrierea

ipotecii legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în contul acesteia. În

acest caz, ipoteca se înscrie în termenul si condiţiile prevăzute de Codul civil pentru

notarea promisiunii de a contracta si se radiază, din oficiu, dacă imobilul este

dobândit de către promitentul achizitor ori, în cadrul vânzării silite, de către un terţ

care nu este ţinut să răspundă de obligaţiile debitorului”. Art. 155 alin (3) din

Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 600/2023

dispune că „Ipoteca legală se intabulează în temeiul înscrisului constatator al creanţei

garantate, în forma cerută de lege pentru validitatea actului”. Din aceste ultime două

texte legale rezultă că nu este nevoie de forma autentică a înscrisului constatator al

creanţei garantate.

Relativ la contractul de adeziune și la clauzele abuzive în literatura juridică

[Flavius Baias (coordonator), Codul civil. Comentariu pe articole. Ediția 3, Ed. C.H.

Beck, 2021] s-a arătat că tipul tradiţional de contract este cel negociat, rezultat al

discuţiilor libere dintre părţi, contractul de adeziune are în vedere, aşa cum indică

denumirea, adeziunea unei părţi la un act juridic bilateral al cărui conţinut este

prestabilit de celălalt contractant. Practic, opţiunea părţii se rezumă în acest caz la a

accepta sau a refuza încheierea contractului. Datorită acestor caracteristici, definiţia

conţinută de art. 1175 Codul civil este discutabilă, deoarece pare să arate în teza întâi

că este nevoie fie de impunerea clauzelor esenţiale, fie de redactarea lor de către una

dintre părţi. Nu ne vom afla în situaţia unui contract de adeziune dacă una dintre părţi

a redactat în întregime clauzele esenţiale ale unui contract, dar cealaltă parte

beneficiază de posibilitatea de negociere a acestora. Nu va fi vorba despre un contract

de adeziune nici atunci când o parte impune anumite clauze care nu sunt esenţiale

54raportat la structura contractului proiectat, prin clauze esenţiale trebuind înţeles aici

stipulaţii care exprimă elementele esenţiale ale contractului (a se vedea art. 1182 Cod

civil).

Interesul practic al calificării unor contracte ca fiind de adeziune rezidă în

regimul juridic diferit al acestora, în ce priveşte interpretarea contractului [a se vedea

art. 1269 alin. (2) Cod civil] şi prescripţia extinctivă [a se vedea art. 2515 alin. (5)

Cod civil].

Absenţa negocierii caracterizează contractul de adeziune, însă trebuie să se

atragă atenţia asupra faptului că, dacă ne aflăm în prezenţa unui astfel de contract,

aceasta nu înseamnă automat că toate clauzele conţinute de acesta sunt clauze

standard, în accepţia art. 1202 alin. (2) Cod civil. Aceasta pentru că o clauză standard

trebuie să fie inclusă în contract fară a fi negociată cu cealaltă parte, dar în plus

trebuie să fie stabilită în prealabil pentru o utilizare generală şi repetată. Or, este

posibil ca un contract de adeziune să se încheie fără ca partea care a impus clauzele să

dorească o astfel de utilizare. Este însă fără îndoială că, în măsura în care toate

caracteristicile sunt îndeplinite, un contract de adeziune poate cuprinde şi clauze

standard, iar, în situaţia în care acestea ar avea caracter neuzual, pentru a putea

produce efecte vor trebui acceptate expres, în scris, de partea care nu le-a propus, aşa

cum rezultă din art. 1203 Cod civil.

Datorită faptului că presupun de regulă părţi contractante aflate într-o situaţie de

inegalitate economică, contractele de adeziune apar în practică, cu frecvenţă sporită,

în raporturile dintre profesionişti şi consumatori. Acest lucru determină incidenţa

legislaţiei speciale (a se vedea art. 1177 Cod civil), lipsa de negociere a contractului

putând conduce la consecinţe importante. Bunăoară, art. 4 alin. (1) din Legea nr.

193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi

consumatori prevede că o clauză abuzivă este acea clauză care nu a fost negociată

direct cu consumatorul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din

contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe,

un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Iar art. 6 din acelaşi

act normativ dispune următoarele: „clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate

fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte

asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare cu acordul

consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Toate reglementările în materia protecţiei consumatorilor, naţionale şi

internaţionale, reprezintă norme care ocrotesc un interes general, şi anume ocrotesc

consumatorul inocent şi fără posibilităţi de informare în faţa profesioniştilor care, prin

poziţia lor, pot stipula în contractele pe care le încheie clauze abuzive, în detrimentul

evident al consumatorului şi în folosul lor exclusiv. Încălcarea unei norme imperative,

care ocroteşte un interes general, este sancţionată cu nulitatea absolută, iar acţiunea în

constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă extinctiv. Astfel, Legea

nr. 193/2000, care este o transpunere în dreptul intern a Directivei 93/13/CEE/1993,

prevede cu caracter imperativ în art. 1 alin. (3) că „se interzice profesioniştilor

stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. De asemenea,

în art. 6 din acelaşi act normativ se prevede imperativ că „clauzele abuzive cuprinse

în contract (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului (…)”. În art. 12 alin.

55(4) se prevede dreptul consumatorului „de a invoca nulitatea clauzei pe cale de

acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii”. Constatarea unei clauze abuzive

într-un contract obligă profesionistul să elimine acea clauză din toate contractele – art.

13 din Legea nr. 193/2000. Din interpretarea acestor texte ale legii interne, coroborată

cu interpretarea art. 6 din Directiva 93/13/CEE/1993 reiese că este vorba de o nulitate

absolută a clauzelor abuzive.

II.2.B. Instituții de drept penal: morfologia laturii obiective a infracțiunii de

înșelăciune, cu particularizarea acesteia în domeniul imobiliar

Completul de judecători drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie consideră că era în sarcina parchetului să dovedească la standardul suspiciunii

rezonabile următoarele aspecte:

a. Conduita făptuitorului: acțiune sau omisiune a unei persoane prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate;

b. Efectul pe plan psihic produs asupra victimei prin conduita făptuitorului:

inducerea în eroare a victimei;

c. Conduita victimei induse în eroare: adoptarea unei decizii prin care sunt

lezate drepturile şi interesele sale patrimoniale.

Conduita făptuitorului: deşi tipicitatea faptei nu este condiţionată de existenţa

unor acte materiale exterioare care să îi dea aparenţă de veridicitate, totuşi trebuie

avut în vedere că principiul minimei intervenţii a dreptului penal face ca numai

conduitele cu adevărat periculoase să atragă intervenţia legii penale, în caz contrar

orice minciună simplă percepută de o persoană dornică de înavuțire cu orice preţ,

orice strategie de persuadare sau orice tehnică folosită pentru influenţarea deciziei

unei persoane riscă să se transforme într-o faptă tipică; astfel, simpla afirmare a unui

neadevăr sau publicitatea mincinoasă nu pot fi considerate ca fapte tipice de

înșelăciune; deopotrivă, folosirea de afirmaţii total neverosimile nu poate fi

considerată a întruni cerinţele faptei tipice.

b. Efectul pe plan psihic produs asupra victimei prin conduita făptuitorului:

crearea unei reprezentări distorsionate, eronate, sau false a realității care produce

efecte cu privire la procesul decizional al victimei.

În doctrină (G. Fiandaca, E. Musco, Diritto penale, Parte speciale, quarta

editione, Ed. Zanichelli, 2013, vol. II, p. 186) s-a arătat că se impune o interpretare

restrictivă a erorii în care se află victima, fiind necesar a se reţine acest efect în cazul

în care făptuitorul produce victimei falsa certitudine a realității, precum şi atunci

când victima se află într-o stare de dubiu relevant, care implică acele forme de dubiu

nedeterminat sau indefinit, în care victima, indiferent cât de atentă ar fi fost nu ar fi

putut evita decizia păgubitoare; în aceste condiţii, se poate aprecia că nu este

îndeplinită cerinţa stării de eroare a victimei atunci când aceasta se află numai în

dubiu cu privire la faptele sau împrejurările relevate de făptuitor şi la credibilitatea

acestora, neavând totală încredere în cele relatate de făptuitor. Această ipoteză relevă

faptul că îndoiala victimei este creată de constatarea unor elemente concrete şi

specifice care pun la îndoială credibilitatea atitudinii făptuitorului şi care, dacă ar fi

investigate, ar fi condus la evitarea căderii în eroare.

56c. Conduita victimei induse în eroare: conduita făptuitorului nu produce efecte

numai în plan psihic, ci, în urma acţiunii sau inacţiunii făptuitorului victima adoptă

un comportament cu relevanţă patrimonială, obiectivat într-o acţiune sau inacţiune

aflată în legătură de cauzalitate directă cu producerea prejudiciului (conduită

autopăgubitoare).

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că faţă de materialul probator administrat până la acest

moment în cauză nu sunt întrunite exigenţele art. 5 parag.1 lit. c) şi parag. 3 din

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

pentru ca acestea să constituie bază factuală pentru privarea de libertate a

inculpaţilor pentru acuzaţia de comitere a infracţiunii de înșelăciune în condițiile

în care:

1. conduita inculpaților se obiectivează la nivelul suspiciunii

rezonabile în acte de tergiversare sau de neexecutare cu rea – credință a

obligației de a face rezultate din promisiunile bilaterale de vânzare. Astfel,

ascunderea cauzelor pentru care nu sunt încheiate contractele de vânzare se

plasează în contextul tergiversării sau neexecutării obligației de a face,

neputând fi calificat drept act de inducere în eroare a promitentului –

cumpărător care solicita executarea antecontractului;

2. deși parchetul a făcut referire la inducerea în eroare cu privire la

executarea contractelor de vânzare nu a prezentat modalitatea în care aceasta

s-a obiectivat, descrierea faptelor vizând promisiunile bilaterale de vânzare și

actele adiționale acestora;

3. vremea nefavorabilă, pandemia Covid 19, războiul din Ucraina

nu au fost analizate in concreto de procuror pentru a determina dacă acestea

au influențat în mod efectiv activitatea de construcție desfășurată de

societățile inculpaților ori dacă au fost apte să influențeze în concret prețul de

construcție;

4. vânzarea imobilului care face obiectului unei promisiuni

bilaterale de vânzare întocmite anterior dă naștere unui litigiu de natură

civilă, iar parchetul nu a făcut dovada unei acțiuni concertate în acest sens a

inculpaților;

5. plata drept avans a unui procent semnificativ din prețul de

vânzare avea ca bază decizia promitentului cumpărător de a obține un preț

avantajos dar și atrăgea după sine angajarea unui risc contractual;

6. impunerea unor clauze contractuale abuzive în actele adiționale

la promisiunea de vânzare dădea posibilitatea anulării acestora;

7. impunerea unui contract de adeziune inclusiv în forma actului

adițional la promisiunea bilaterală de vânzare nu constituie un act ce se poate

încadra în tipicitatea infracțiunii de înșelăciune în raport de particularitățile

cauzei;

578. publicitatea excesivă a unui proiect imobiliar, acceptată inclusiv

de autorități ale statului (Federația Română de Fotbal) nu poate fi calificată ca

un act tipic de inducere în eroare;

9. nu este îndeplinită cerinţa stării de eroare a persoanelor vătămate

atunci când aceasta se află numai în dubiu cu privire la faptele sau

împrejurările relevate de inculpați şi la credibilitatea acestora, neavând totală

încredere în cele relatate de inculpați.

10. Încheierea contractului de vânzare cu privire la unitățile locative

care nu erau finalizate constituie o formă de nerespectare a obligațiilor

contractuale, iar nu a formă de înșelăciune. Vânzătorul are trei obligaţii

principale: 1 să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut; 2

să predea bunul; vânzătorul este obligat să predea bunul vândut individual

determinat şi existent în momentul încheierii contractului în starea în care se

afla în momentul vânzării [art. 1.690 alin. (1) Cod civil]; 3. să îl garanteze pe

cumpărător contra evicţiunii si contra viciilor bunului.

II.3. În ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și folosirea creditului societății prevăzută

de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005

În prealabil se impun reținute câteva elemente ce țin de tipicitatea acestor

infracțiuni cu privire la care trebuie stabilit dacă este satisfăcut standardul probator

al suspiciunii rezonabile.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28

noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, principiul

sistemului comun privind TVA presupune aplicarea asupra bunurilor și serviciilor a

unei taxe generale de consum exact proporțională cu prețul bunurilor și serviciilor,

indiferent de numărul de operațiuni care au loc în procesul de producție și de

distribuție anterior etapei în care este percepută taxa; la fiecare operaţiune, TVA,

calculată la prețul bunurilor sau serviciilor la o cotă aplicabilă bunurilor sau

serviciilor respective, este exigibilă după deducerea valorii TVA suportate direct de

diferitele componente ale prețului, sistemul comun privind TVA aplicându-se până

la etapa de vânzare cu amănuntul, inclusiv.

De asemenea, conform art. 265 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată este

un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform

prevederilor Titlului VII din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015).

În raport de aceste norme, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din

cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că TVA-ul este un impozit pe cifra de

afaceri, perceput în fiecare stadiu al producţiei, ce se aplică într-o manieră

proporţională cu preţul perceput de contribuabil, pentru orice bun livrat sau orice

serviciu prestat către el şi care poate fi dedus din totalul sumei datorate. La final

taxa va fi suportată integral de consumatorul final.

58În legislaţia română, regimul deducerilor este prevăzut în capitolul X al Titlului

VII din Codul fiscal, acest regim al deducerilor fiind armonizat cu Directiva

2006/112/CE care, în cuprinsul Titlului X, statuează asupra regimului deducerilor.

Chiar dacă nici reglementarea naţională şi nici cea europeană nu definesc

noţiunea de deducere, precizează că acest drept de deducere ia naştere la momentul

exigibilităţii taxei (conform art. 167 din Directiva 200/112, dreptul de deducere ia

naştere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă).

Pentru a benefica de deducerea TVA-ului este necesară îndeplinirea cumulativă

a două condiţii: prima condiţie vizează elemente de fond, mai exact momentul la

care dreptul de deducere ia fiinţă – în momentul exigibilității TVA-ului. A doua

condiţie este una formală, care impune contribuabilului să deţină o factură

întocmită în conformitate cu prevederile legii şi totodată să înscrie în decont

TVA-ul colectat, aferent perioadei fiscale în cauză.

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, dreptul de deducere se exercită imediat,

fără a putea fi restricţionat de autorităţile fiscale.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care a

dezvoltat teoria părţii inocente [spre exemplu în cauzele conexate Axel Kitel (C-

439/04) şi Recolta Recycling (C-440/04), cauzele conexe Optigen Ltd (C-354-03),

Fulcrum Electronics Ltd (C-355-03), Bond House Systemy Ltd (C-484/03), Bonik

(C-285/11), PPUH Stehcemp (C-277/14), SC C.F. SRL (C-430/19)], potrivit căreia

persoana impozabilă este inocentă în condiţiile în care nu cunoaşte ce s-a întâmplat

în amonte sau în aval în lanţul livrărilor de bunuri şi nu i se poate refuza exercitarea

dreptului de deducere al TVA decât dacă se stabileşte, pe baza unor factori obiectivi,

că ştia sau ar fi trebuie să ştie că, prin achiziţiile sale participă la o tranzacţie în

legătură cu evitarea frauduloasă a TVA-ului.

Potrivit acestei teorii, dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată plătită în

amonte de către o persoană impozabilă pentru anumite tranzacţii nu poate fi afectat

de faptul că în lanţul livrărilor sau prestărilor din care fac parte aceste tranzacţii

există o tranzacţie anterioară sau ulterioară viciată de o fraudă în materie de TVA,

despre care persoana impozabilă nu ştia sau nu avea posibilitatea să ştie.

Astfel, în cauzele conexate Axel Kitel (C-439/04) şi Recolta Recycling (C-

440/04), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că se poate refuza

exercitarea dreptului de deduce al TVA doar dacă se stabileşte, pe baza unor factori

obiectivi, că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţiile sale,

participă la o tranzacţie în legătură cu evitarea frauduloasă a TVA-ului.

De asemenea, în hotărârea pronunţată în cauza PPUH Stehcemp (C-227/14),

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că este sarcina administrației fiscale

care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să

stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului

facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit

să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată

într-o fraudă privind TVA-ul, aspect a cărui verificare este de competența instanței

de trimitere [sens în care s-a făcut referire la cauza Bonik (C-285/11) punctul 45 și

cauza LVK‐

56 (C-643/11) punctul 64).

Tot în această cauză s-a reţinut, la punctele 28 şi 29 că, în ceea ce priveşte

condiţiile de fond, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere trebuie, pe de o

parte, ca persoana interesată să fie o persoană impozabilă şi, pe de altă parte, ca

59bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul de deducere să fie utilizate

în aval de către persoana impozabilă în scopul operaţiunilor taxabile ale acesteia şi

ca, în amonte, aceste bunuri să fie livrate sau aceste servicii să fie prestate de o altă

persoană impozabilă, iar în ceea ce priveşte condiţiile de formă, că este necesar ca

persoana impozabilă să deţină o factură întocmită în conformitate cu articolul 22

alineatul (3) din Directiva TVA, în care să fie menţionate în mod distinct, printre

altele, numărul de identificare în scopuri de TVA pe baza căruia persoana

impozabilă a livrat bunurile, numele și adresa completă ale acesteia, precum și

cantitatea și natura bunurilor livrate, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut

că printre condiţiile dreptului de deducere nu figurează criteriul privind existenţa

furnizorului bunurilor sau a dreptului acestuia de a emite facturi, furnizorul trebuind

să aibă doar calitatea de persoană impozabilă în sensul articolului 4 alineatele (1) și

(2) din Directiva TVA.

S-a reţinut că, potrivit articolului 4 alineatele (1) şi (2) din Directiva TVA,

persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară

activități economice de producător, de comerciant sau de prestator de servicii,

indiferent de scopul sau de rezultatele activităților respective, iar o astfel de

activitate economică nu este exclusă atunci când activitatea economică în cauză

constă în livrări de bunuri efectuate în cadrul mai multor vânzări succesive, primul

cumpărător și revânzător al acestor bunuri putându-se limita să ceară primului

vânzător să transporte bunurile în cauză direct celui de al doilea cumpărător (a se

vedea Ordonanța Forvards V, C-563/11, punctul 34, și Ordonanța Jagiełło, C-33/13,

punctul 32), fără a dispune în mod necesar el însuși de mijloacele de stocare și de

transport indispensabile pentru efectuarea livrării bunurilor în cauză.

În cauza Uszodaépítő kft (C-392/09), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a

statuat că, dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 și 168 din Directiva

2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului și, în principiu, nu poate fi

limitat. Acesta se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor

efectuate în amonte.

Totodată, s-a reţinut că, din moment ce administrația fiscală dispune de

informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, în calitate de

destinatar al operațiunilor în cauză, este obligată la plata TVA-ului, articolele 167,

168 și articolul 178 litera (f) din Directiva 2006/112 se opun unei legislații care

impune, în ceea ce privește dreptul respectivei persoane impozabile de a deduce

această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării

acestui drept.

Cu privire la temeiul factual constând în acuzațiile de evaziune fiscală:

În ceea ce privește acuzațiile de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută la

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Completul de judecători de drepturi şi

libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, parchetul a susținut

că aceasta constă în aceea că au fost evidențiate în contabilitatea unora dintre

societățile din grupul fiscal operațiuni fictive, consecințele fiscale constând în

denaturarea cheltuielilor și a TVA deductibilă, și pe cale de consecință, a obligațiilor

fiscale către bugetul de stat.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie constată că organul de urmărire penală și-a întemeiat acuzația și

respectiv, propunerea de arestare preventivă, între altele, pe două mijloace de probă

60îndoielnice, și care, în aceste condiții, nu permit stabilirea la acest moment al

procesului, al amplitudinii faptelor cercetate, esențială, de altfel, pentru a aprecia

asupra necesității luării celei mai intruzive măsuri preventive.

Așa cum s-a arătat anterior, deși parchetul a strâns un număr extrem de ridicat

de înscrisuri care impuneau o evaluare științifică complexă pentru stabilirea

circuitului financiar și a relațiilor patrimoniale dintre societăți, cu toate acestea, a

optat pentru procedeul probatoriu al constatării tehnico – științifice cu încălcarea

dispozițiilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală în condițiile în care

nu exista risc actual de dispariţie sau de schimbare a acestor situaţii de fapt.

Deși nu intră în competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți

să se pronunțe în acest stadiu procesual cu privire la excluderea probelor nelegal sau

neloial administrate, cu toate acestea nu se poate reține la determinarea suspiciunii

rezonabile cu privire la comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală un mijloc de

probă asupra căruia planează dubii semnificative relative la legalitatea și

loialitatea cu care a fost dispus și obținut în cauză.

În acest sens este avută în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr.

835/2017 prin care s-a reținut că ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc

de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în

procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea

timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă

elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea

rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a

reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că atunci

când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert

pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce

prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei

expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi

întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală.

În același registru urmează a fi menționate și rapoartele de control ale

Direcției Generale Antifraudă Fiscală, invocate de parchet în susținerea acuzației

și a propunerii de arestare preventivă, având în vedere perspectiva Curții

Constituționale a României asupra acestora, expusă în Deciziile nr. 72/29 ianuarie

2019 și nr. 80/14.02.2024, Curtea constatând că niciun act întocmit în activitatea de

control desfăşurată de inspecția antifraudă fiscală în temeiul Ordonanței de urgență a

Guvernului nr.74/2013, anterior începerii urmăririi penale [„proces-verbal”, „act de

control”, „explicații scrise solicitate în condițiile art.6 alin.(2) lit.f)”, la care fac

referire dispozițiile art.8 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.74/2013], nu poate fi calificat, sub imperiul actualului Cod de procedură penală,

drept mijloc de probă, ci numai act de sesizare.

În aceste condiții Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că fictivitatea relațiilor dintre societățile

din grup și caracterul simulat al acestora au fost reținute în baza unor aprecieri

subiective, având la bază elemente insuficiente precum cele menționate în referatul

61cu propunerea de arestare, și anume, operațiunile declarate de societățile din grup,

sensul și trasabilitatea acestora, vectorul fiscal al entităților, declarațiile fiscale,

comportamentul fiscal, operațiunile financiar-bancare efectuate, valoarea și sensul

tranzacțiilor efectuate, profilul societăților furnizoare-structura acționariatului,

obiectul de activitate, numărul și profilul angajaților.

În opinia completului de judecători de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție fapta a fost prezentată ca având o amploare semnificativă

în lipsa unui mijloc de probă științific, anume o expertiză financiar contabilă și a

unui probatoriu solid, motiv pentru care, la acest moment procesual, nu se poate

stabili dacă fapta în conținutul acesteia prezintă acea amploare și acea gravitate care

să justifice luarea unei măsuri preventive privative de libertate.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră, de asemenea, că reținerea unei suspiciuni rezonabile de

comitere a acestei fapte nu se poate limita la constatarea unei neconcordanţe între

realitatea scriptică şi cea faptică sau la înregistrarea ca deductibilă a unei cheltuieli

nedeductibile. De exemplu, ar fi incorect ca acestuia să i se stabilească obligaţii

fiscale suplimentare motivat de faptul că în documentele contabile a fost înregistrată

o factură având un alt furnizor decât cel real, nefiind luate în considerare

respectivele cheltuieli, când în realitate sumele respective de bani au ieşit din

patrimoniul societăţii.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că fictivitatea unei operaţiuni din perspectiva art. 2 lit. f)

şi a art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 trebuie raportată la aspectele

economice ale operaţiunii și trebuie verificat în ce măsură prestaţiile rezultate din

documentele legale îşi au corespondent în realitatea faptică. Încheierea de către

societățile din grup a unor contracte de intermediere și publicitate păgubitoare,

lipsite de logică economică, astfel cum s-a precizat în referatul parchetului, cu

referire la încheierea mai multor contracte prin care Nordis Management și nu

numai, achiziționarea de servicii de intermediere imobiliară în schimbul unui

comision stabilit procentual (2-6 %) sau valoric (sume de câteva mii de euro) de la

societățile afiliate, nu este prin sine însăși de natură a dovedi caracterul simulat al

acestor operațiuni, cu consecința înregistrării în contabilitate a unor operațiuni

fictive.

În jurisprudența sa instanța supremă a apreciat că „prin înregistrarea unor

cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte

justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât

cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative

false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa

diminuării venitului net şi, implicit, a obligației fiscale către stat” (I.C.C.J., Secţia

penală, decizia penală nr. 1113/2005)

Tot astfel, nici achiziția unor alte servicii decât cele de intermediere, ca de

exemplu, consultanță construcții, producție hardware, consultanță marketing,

apreciate de parchet ca fiind activități greu cuantificabile, nu indică în mod necesar

un comportament de tip evazionist, în lipsa verificării punctuale a realității

economice a operațiunilor efectuate.

De altfel, legea fiscală nu interzice contribuabilului efectuarea unor cheltuieli

care depăşesc necesităţile acestuia în activitatea pe care o desfăşoară. În aceste

62condiţii, astfel de cheltuieli permit contribuabilului să se sustragă de la plata

obligaţiilor fiscale fără a intra sub incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c). Fapta

intră însă sub incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) în cazul în care organul

fiscal dovedeşte caracterul fictiv al cheltuielii.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie opinează nu se poate considera că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile ori de câte ori se constată că s-a efectuat o

cheltuială care nu este în interesul societăţii, deoarece echivalează cu încălcarea

principiului legalității incriminării a pune semnul egalităţii între noţiunea de

„cheltuială care nu este în interesul societăţii” cu noţiunea de „fictiv”. În aceste

situații organele fiscale au posibilitatea de a considera o astfel de cheltuială ca fiind

una nedeductibilă, din moment ce nu a fost efectuată în interesul societăţii,

mecanism suficient pentru a garanta colectarea corectă a sumelor datorate bugetului.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că în cazul acestei infracțiuni trebuie făcută delimitarea

între inexistența materială a operațiunii şi inexistenţa juridică a acesteia. Inexistența

materială a operațiunii juridice se poate reține în ipoteza în care operaţiunea este

complet inexistentă ca negotium, în realitate neexistând niciun corespondent, sub

nicio formă, a operaţiunii înscrise în documentele contabile, doar în acest caz

putându-se reține tipicitatea faptei.

Prin raportare la probele administrate până la data formulării propunerii de

luarea a măsurii arestării preventive în cauză Completul de judecători de drepturi

şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că:

a. elementele probatorii de la dosar nu sunt în măsură să facă

dovada fictivității materiale a fiecăreia dintre operațiunile evaluate și nici a

amplorii activității infracționale pretins săvârșite de inculpați astfel încât să

justifice dispunerea unei măsuri preventive privative de libertate;

b. procurorul nu a verificat dacă au existat sau nu servicii de

intermediere imobiliară cu privire la fiecare dintre bunurile care au făcut

obiectul promisiunilor de vânzare, ci doar pentru o parte a acestora;

c. parchetul nu a avut în vedere standardele rezultate din

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cu au fost descrise

mai sus;

d. parchetul a considerat în mod eronat că reprezintă operațiuni

fictive, operațiuni care au fost apreciate ca având natura unor acte care nu

au fost încheiate în interesul societății;

e. procurorul a apreciat în mod subiectiv ca fiind fictive, pe baza

unor elemente probatorii insuficiente (precum sunt cele menționate în

referatul cu propunerea de arestare) servicii de consultanță în construcții,

producție hardware, consultanță marketing, prin raportare doar la lipsa unor

angajați de profil care să presteze astfel de servicii. Or, atâta timp cât plata a

fost realizată prin intermediul unor operațiuni bancare între societăți din

cadrul aceluiași grup fiscal, lipsa angajaților nu constituie o probă suficientă

pentru reținerea suspiciunii rezonabile de fictivitate a operațiunii

economice;

f. Retragerea sumelor de bani în numerar de către prestatorul de

servicii nu este aptă să conducă la reținerea fictivității operațiunii

63economice, constituind un aspect adiacent care nu poate genera

presupunerea rezonabilă cu privire la existența operațiunii de evaziune

fiscală, organele fiscale având „pârghiile” necesare pentru stabilirea corectă

a regimului fiscal aplicabil, integritatea bugetului de stat fiind în continuare

protejată, putând fi însă reţinută o infracţiune de fals sau o altă infracţiune.

Referitor la infracțiunea de stabilirea cu rea-credință de către

contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat

obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri

de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general

consolidat prevăzută de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005, Completul de

judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

consideră că reprezintă o formă specială a infracţiunii de înşelăciune prin care

contribuabilul prezintă reprezentanţilor organelor fiscale o situaţie care nu cores-

punde adevărului, în scopul de a obţine un folos material injust în dauna statului.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie notează că un

contribuabil care este plătitor de TVA va înregistra în contabilitate atât o TVA

colectată, cât şi o TVA deductibilă. Aceasta deoarece orice persoană impozabilă

înregistrată în scopuri de TVA are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei

colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi

perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere. TVA pentru care

poate fi exercitat dreptul de deducere, denumită şi TVA deductibilă, reprezintă

totalul sumelor plătite de contribuabil cu titlu de TVA pentru bunurile, serviciile sau

utilajele achiziţionate de acesta, dacă sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii

sale. TVA colectată reprezintă totalul sumelor încasate de contribuabil cu titlu de

TVA în urma vânzărilor realizate sau a serviciilor prestate de acesta. Prin urmare,

din totalul TVA colectată, contribuabilul are dreptul să scadă TVA plătită, urmând

să plătească la bugetul de stat doar diferenţa dintre TVA colectată şi TVA dedusă. În

cazul în care TVA plătită este mai mare decât TVA colectată, contribuabilul are

dreptul să obţină restituirea de la bugetul de stat a diferenţei de TVA plătită în plus

de contribuabil.

Din probele administrate în cauză rezultă mai multe operațiuni de livrare cu

T.V.A. 5% constând în vânzarea de imobile către persoane fizice, dar și încasarea

T.V.A la momentul încheierii promisiunilor bilaterale de vânzare cumpărare.

În aceste condiții, eroare la determinarea cotei de T.V.A, prin stabilirea cotei de

5 % în loc de 19 % sau încasarea T.V.A în avans înainte de vânzarea imobilelor nu

pot fi calificate ca acțiuni comise cu intenție de contribuabil constând în stabilirea cu

rea-credinţă a unui impozit, taxă sau contribuție datorată bugetului general

consolidat, mai ales în condițiile în care societățile beneficiau de consultanță fiscală,

încheiau promisiunile notariale de vânzare, iar cu ocazia controalelor fiscale nu au

fost sesizate nereguli în privința modalității de stabilire a T.V.A.

În plus, în condițiile în care promisiunile bilaterale de vânzare au fost reale, iar

avansul a fost plătit în contul societății stabilirea eronată a cotei de T.V.A are natura

unui diferend fiscal apt să conducă la emiterea unei noi decizii de impunere, iar nu

la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005.

În consecință, față de probele administrate până la momentul formulării

propunerii de arestare preventivă, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi

64din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se poate reține

suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8

alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005.

II. 4 Referitor la actele de aderare la un grup infracțional organizat, la

actele de spălarea banilor proveniți din acuzațiile de înșelăciune și evaziune

fiscală anterior menționate, precum și la actele de participație penală la

evaziune fiscală și spălarea banilor

În primul rând, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că în condițiile în care, prin raportare la

probele administrate până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă,

nu se poate reține suspiciunea rezonabilă cu privire la inițierea și constituirea unui

grup infracțional organizat, nu se va reține, pe cale de consecință, nici suspiciunea

rezonabilă cu privire la existența unor acte de aderare sau de sprijinire a unui grup a

cărui morfologie nu poate fi determinată prin raportare la elementele de tipicitate

prevăzute de norma de incriminare.

În al doilea rând, atâta timp când nu a fost probată la nivelul suspiciunii

rezonabile comiterea de autor a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005

nu se poate reține nici suspiciunea rezonabilă relativă la existența unor acte de

participație penală în forma complicității.

În al treilea rând, inexistența suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea

infracțiunii predicat, atrage după sine imposibilitatea stabilirii la standardul

suspiciunii rezonabile a infracțiunii de spălare a banilor, nici în forma autoratului și

nici a participației penale la aceasta.

În consecință, din analiza efectuată la pct. II., Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că,

prin raportare la probele administrate până la data formulării propunerii de

arestare preventivă, în lipsa îndeplinirii standardului probator al suspiciunii

rezonabile, acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat,

înșelăciune (autorat și acte de participație), evaziune fiscală (autorat și acte de

participație), precum și spălare a banilor (autorat și acte de participație) proveniți

din evaziunea fiscală nu pot constitui temei factual pentru dispunerea vreunei

măsuri preventive față de niciunuii dintre inculpații din prezenta cauză.

III. Evaluarea individuală a temeiurilor factuale: Acuzații cu privire la

care, prin raportare la probele administrate până la data formulării propunerii

de luare a măsurii arestării preventive se poate reține îndeplinirea

standardului suspiciunii rezonabile pentru dispunerea unei măsuri preventive

față de unii dintre inculpați

III.1. Cu privire la temeiul factual constând în acuzația de delapidare

În ceea ce privește acuzația de delapidare, așa cum rezultă din referatul cu

propunerea de arestare preventivă, s-a susținut că fondurile constituite la nivelul

societăților din grupul Nordis au fost delapidate prin mai multe modalități, între

65acestea, transferuri către persoane fizice, transferuri către persoane juridice,

afiliate grupului, plata salariilor și efectuarea de cheltuieli voluptorii.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că din probele administrate se poate reține existența

unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unor acțiuni de scoatere ilicită de

capital din patrimoniul NORDIS MANAGEMENT S.R.L. numai cu privire la

inculpații CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-

EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-

ALEXANDRU și numai prin raportare la unele dintre temeiurile factuale

reținute în referatul întocmit de parchet.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie notează că, așa cum s-a arătat și anterior, deși parchetul a strâns un

număr extrem de ridicat de înscrisuri care impuneau o evaluare științifică complexă a

optat pentru procedeul probatoriu al constatării tehnico – științifice cu încălcarea

dispozițiilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală în condițiile în care nu

exista risc actual de dispariţie sau de schimbare a acestor situaţii de fapt.

Deși nu intră în componența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți

să se pronunțe în acest stadiu procesual cu privire la excluderea probelor nelegal sau

neloial administrate, acesta nu poate reține la determinarea suspiciunii rezonabile cu

privire la comiterea infracțiunilor de delapidare un mijloc de probă asupra căruia

planează dubii semnificative relative la legalitatea și loialitatea cu care a fost dispus

și obținut în cauză.

În special în cazul acuzațiilor de delapidare se impunea efectuarea unei

expertize complexe contabile, financiare și fiscale și pentru a determina în mod

științific, între altele, situația contabilă a societăților NORDIS MANAGEMENT

S.R.L., LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L., NORDIS MAMAIA S.R.L.,

NORDIS HERĂSTRĂU S.R.L. și NORDIS VIEW S.R.L., a existenței sau nu a

profitului, a posibilității plăților anticipate a dividendelor (avans dividende) prin

raportare la modul în care erau reflectate în evidențele contabile din fiecare an care a

făcut obiectul investigației, a modalității de realizare a operațiunilor de compensare

sau de creditare.

Omisiunea procurorului de a parcurge procedeul probatoriu al expertizei a

afectat în mod substanțial determinarea la standardul suspiciunii rezonabile a

legalității tuturor tranzacțiilor societăților investigate pentru a putea stabili

existența și amploarea actelor de delapidare.

În aceste condiții Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va analiza dacă din celelalte probe administrate în

cauză rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea actelor de delapidare.

În primul rând, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reține că observațiile anterioare referitoare la lipsa

investigării printr-o probă științifică complexă a circuitului financiar și a relațiilor

patrimoniale dintre societăți, expuse cu ocazia analizării indiciilor privind

infracțiunea de evaziune fiscală, sunt valabile și în ceea ce privește infracțiunea de

delapidare, mai ales că aceleași tranzacții între societățile din grup sunt considerate a

fi atât de natură a diminua masa impozabilă prin înregistrarea de operațiuni fictive în

contabilitate, cât și de natură a diminua fraudulos activele societăților din grupul

Nordis, prin delapidarea acestora.

66În al doilea rând, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că anumite categorii de cheltuieli, cu

privire la care s-au formulat aprecieri numai de ordin subiectiv, nu ar putea fi

considerate, de principiu, ca înscriindu-se în mecanismul infracțional al delapidării,

putând fi cel mult calificate ca fiind cheltuieli nedeductibile.

Astfel, prin raportare la probele administrate în cauză, până la data formulării

propunerii de luarea a măsurii arestării preventive, Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu va reține

existența unor suspiciuni rezonabile referitoare la săvârșirea delapidării, prin

plata salariilor, nefiind efectuate investigațiile care s-ar fi impus în raport de faptul

că majoritatea lucrărilor de construcție s-au efectuat în regim de antrepriză și regie

proprie.

Tot astfel, cheltuielile constând în achiziția de zboruri comerciale sau

private, autovehicule sau cheltuirea unor sume de bani cu titlu de protocol fac

parte din strategia de imagine a oricărui întreprinzător privat, fără a putea fi

calificate ca acte de delapidare.

Imaginea unui om de afaceri de succes poate avea un impact semnificativ

asupra modului în care acesta este perceput în societate. Acest lucru se datorează

unor fenomene psihologice precum efectul halo („Atunci când vedem o persoană

prezentată ca un „om de afaceri de succes”, suntem predispuși să generalizăm

această trăsătură pozitivă și să o extindem la alte aspecte ale personalității sau

competențelor sale”) și biasul de confirmare („Odată ce avem o impresie inițială

pozitivă despre o persoană, tindem să căutăm și să interpretăm informațiile

ulterioare într-un mod care să confirme această inițială. Astfel, putem ignora sau

minimaliza informațiile negative sau ambigue”) astfel cum aceste noțiuni sunt

explicitate de laureatul premiului Nobel în economie Daniel Kahneman în lucrarea

Gândire lentă, gândire rapidă (Editura Publica, 2015).

În aceste condiții, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că nu există niciun temei pentru a

considera aceste cheltuieli ca acte de delapidare, ele fiind strict legate de strategia

comercială și de modul în care un întreprinzător privat înțelege să își administreze

imaginea. Evaluarea eronată realizată de procuror poate fi calificată din perspectiva

teoriei dezvoltate de Daniel Kahneman ca unul dintre exemplele de gândire rapidă,

intuitivă și emoțională, care este responsabilă pentru deciziile luate în grabă, bazate

pe impresii și asociații.

În al treilea rând, probele administrate până la data formulării propunerii de

arestare preventivă și modul de descriere a actelor de delapidare, în special în

raporturile cu alte societăți comerciale, fac ca în realitate configurația juridică a

acuzației să nu fie cea de delapidare, ci infracțiunea de folosire cu rea – credință a

creditului societății, prevăzută de art.272 alin.(1) lit. b) din Legea nr.31/1990.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 256/2017 au fost surprinse cu acuratețe

elementele de diferențiere ale conținutului celor două infracțiuni.

Astfel, s-a reținut că „infracțiunea de delapidare are ca obiect juridic special

relațiile sociale de serviciu a căror formare și desfășurare implică o corectă

gestionare și administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei persoane juridice,

iar, ca obiect material, conform ipotezei normei de incriminare, bani, valori sau alte

bunuri, fiind vorba despre o infracțiune ce are ca subiect activ o persoană care are

67calitatea de funcționar public în sensul legii penale. Curtea a reținut că persoana

juridică ale cărei interese legale sunt ocrotite prin incriminarea faptelor arătate la art.

295 din Codul penal este o autoritate publică, o instituție publică sau o altă persoană

juridică ce administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. Elementul

material al laturii obiective se realizează prin fapta de însușire, folosire sau traficare

de bani, valori sau alte bunuri, în interes personal sau pentru altul. Prin „însușire” se

înțelege scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane juridice dintre

cele mai sus menționate și trecerea acestuia în proprietatea făptuitorului, așa încât

acesta să poată dispune de el prin consumare, folosire sau chiar înstrăinare.

„Folosirea”, ca modalitate normativă de realizare a obiectului material al infracțiunii

analizate, constă în scoaterea inițială a unui bun din posesia unei persoane juridice și

în utilizarea lui, în folosul făptuitorului, urmată de readucerea bunului în patrimoniul

din care a fost scos. „Traficarea”, în sensul aceleiași norme de incriminare, constă în

scoaterea unui bun din patrimoniul unei persoane juridice și în utilizarea lui de către

făptuitor în vederea obținerii unui profit, într-o manieră speculativă. Urmarea

imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale referitoare la

activitatea economică a persoanelor juridice avute în vedere, prin scoaterea bunului

care formează obiectul material al infracțiunii din sfera patrimonială în care se găsea

inițial și folosirea lui în interesul făptuitorului sau al altei persoane. Atingerea

scopului săvârșirii faptei, respectiv obținerea unui folos sau satisfacerea unui interes

pentru sine sau pentru altul, nu prezintă importanță pentru consumarea infracțiunii

de delapidare, însă existența acestuia denotă săvârșirea cu intenție directă a

infracțiunii. Curtea a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de

delapidare îl prezintă, în general, pentru relațiile patrimoniale ale unei persoane

juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea

de delapidare atunci când ea este săvârșită în mediul privat, respectiv atunci când

faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent

ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul

unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în

cadrul oricărei persoane juridice. Având în vedere conținutul constitutiv al

infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi

realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială ale oricărei

persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de

persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară

caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de

proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării

relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris

libertății persoanei de a exercita activități economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat

că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârșirii lor în mediul privat, cu o

pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime, realizează un just echilibru

între nevoia de protecție a valorilor și relațiilor sociale anterior menționate, inclusiv

prin intermediul normelor de drept penal, și severitatea pedepsei penale aplicabile.

De asemenea, Curtea a reținut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din

mediul privat care săvârșesc fapte cauzatoare de prejudicii, poate fi angajată

răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a

constatat, totodată, că pentru persoanele juridice din mediul privat, desfășurarea în

mod corect a relațiilor sociale de natură patrimonială și a activităților cu caracter

68economic constituie o premisă importantă a însăși existenței lor. Prin urmare, având

în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanța

valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea

de către legiuitor a forței de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în

cazul săvârșirii faptelor de delapidare în condițiile art. 308 alin. (1) raportat la art.

295 alin. (1) din Codul penal, este proporțională cu scopul urmărit, chiar și în

condițiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracțiune poate fi

angajată și o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate. În ceea ce

privește susținerea autorilor excepției, conform căreia dispozițiile art. 272 din Legea

societăților nr. 31/1990 acoperă întreaga nevoie de incriminare a faptelor de

delapidare în mediul privat, Curtea a constatat că norma penală la care se face

referire are un obiect juridic special restrâns, subsumat celui al infracțiunii

reglementate la art. 308 alin. (1) din Codul penal, constând în relațiile sociale din

domeniul de activitate al societăților, precum și faptul că subiectul activ al

infracțiunii prevăzute la art. 272 din Legea nr. 31/1990 are calitatea de

fondator, administrator, director general, director, membru al consiliului de

supraveghere sau director ori reprezentant legal al societății, neputând fi orice

persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 308 alin. (1) din Codul

penal, respectiv orice persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau

fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane

fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul

oricărei persoane juridice. Prin urmare, Curtea nu a reținut suprapunerea

obiectului de reglementare al art. 272 din Legea nr. 31/1990 cu cel al art. 308 alin.

(1) raportat la art. 295 din Codul penal.”

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că trebuie procedat la o analiză comparată a celor două

infracțiuni, în condițiile în care prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzute de art.272

alin.(1) lit. b) din Legea nr.31/1990 (închisoarea de la 6 luni la trei ani sau amenda)

nu este posibilă dispunerea măsurii arestării preventive/arestului la domiciliu față

de dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci numai controlul

judiciar.

Subiectul activ în cazul infracțiuni de delapidare este funcționarul public sau

privat, persoană fizică; administratorul/gestionarul de fapt poate fi subiect activ al

acestei infracțiuni. În cazul folosirii cu rea-credință a creditului societății subiect

activ este fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul

consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal. Autorul

infracţiunii poate fi o persoană fizică, dar şi o persoană juridică, atunci când

aceasta acţionează ca fondator, administrator sau membru al consiliului de

supraveghere. Administratorul de fapt nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni,

prin raportare la modalitatea enunţiativă şi limitativă de redactare a textului legal,

concluzie desprinsă din enumerarea categoriei subiecţilor activi în care sunt incluşi

expres reprezentantul legal şi administratorul statutar, or, administratorul de fapt nu

este decât un reprezentant neconvenţional care exercită prerogativele unui

administrator statutar.

Subiectul pasiv în cazul infracțiuni de delapidare este orice persoană juridică,

de drept public sau de drept privat. În cazul folosirii cu rea- credință a creditului

69societății subiect pasiv este doar o persoană juridică a cărei înfiinţare şi funcţionare

sunt guvernate de Legea nr.31/1990 (deci, sfera de aplicare a textului normativ este

mai restrânsă decât cea antamată de norma de incriminare a delapidării).

Obiectul juridic principal în cazul infracțiunii de delapidare constă în relaţiile

sociale de serviciu îndeplinite de un funcţionar public/privat în cadrul unei persoane

juridice. Obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale patrimoniale lezate de

funcţionarul public/privat în dauna patrimoniului persoanei juridice în cadrul căreia

îşi exercită atribuţiile de serviciu.

În cazul folosirii cu rea-credință a creditului societății, obiectul juridic

principal constă în relaţiile sociale patrimoniale lezate de un subiect activ clar

delimitat care cauzează prejudicii persoanei juridice administrate /reprezentate.

În ceea ce privește conținutul constitutiv în cazul infracțiunii de

delapidare, elementul material al laturii obiective nu poate fi decât o acţiune de

însuşire, folosire sau traficare. Însuşirea, spre deosebire de celelalte două modalităţi

normative, nu poate fi comisă decât prin transferul banilor, bunurilor sau altor valori

din patrimoniul persoanei juridice de către funcţionarul public/privat în patrimoniul

propriu. Astfel, prin raportare la textul incriminator – pentru sine sau pentru altul –

arată scopul comiterii acţiunilor incriminate, însă însuşirea – adică aproprierea

banilor, bunurilor sau altor valori – trebuie să conducă în mod peremptoriu la

exercitarea sau posibilitatea exercitării de către autorul infracţiunii, în persoană

proprie, a atributelor dreptului de proprietate: usus, fructus şi abusus. Or, elementul

de dispoziţie (abusus), cu cele două componente, dispoziţia materială şi cea juridică,

nu poate fi exercitat decât pentru sine. Împrejurarea că emolumentul exerciţiului

atributelor dreptului de proprietate poate profita şi altor persoane nu este de natură

să conducă la concluzia că acţiunea de însuşire s-a consumat şi a produs efecte

direct în patrimoniul unei terţe persoane, fără a fi făcut parte mai întâi din

patrimoniul autorului infracţiunii. Pe cale de consecinţă, condiţia sine qua non care

fundamentează acţiunea de însuşire este ca banii, bunurile sau alte valori să fie

scoase din patrimoniul juridic al unei persoane juridice şi integrate juridic în

patrimoniul juridic al autorului infracţiunii, adică în patrimoniul persoanei fizice

funcţionar public/privat. Urmarea imediată constă într-un prejudiciu patrimonial

cauzat subiectului pasiv. Latura subiectivă: intenţia directă sau indirectă.

În cazul folosirii cu rea- credință a creditului societății, elementul material

al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire a bunurilor sau a creditului

societăţii, acţiunea putând consta în aproprierea sau disiparea bunurilor societăţii,

omisiunea de a acţiona, garantarea obligaţiilor subiectului activ, donaţii, preţuri

subevaluate în tranzacţiile cu bunurile societăţii. Deci, sensul noţiunii de folosire nu

trebuie confundat cu prerogativele dreptului de proprietate usus şi fructus. Urmarea

imediată constă într-o stare de pericol pentru societate din perspectiva

patrimoniului sau într-un prejudiciu patrimonial. Latura subiectivă: fapta se comite

cu intenţie directă. Mobilul: folosirea să fie realizată într-un interes contrar

interesului social (situaţie ce poate fi întâlnită atunci când subiectul activ poate

acţiona exclusiv în interesul unui terţ). Acțiunea poate fi în interes personal atunci

când nu există o disociere patrimonială, în sensul că subiectul activ acţionează

pentru propriul beneficiu, în funcţie de calitatea subiectului activ – persoană fizică

sau juridică. Acțiunea poate fi și pentru a favoriza o altă societate în care are un

interes direct sau indirect, atunci când subiectul activ deţine la societatea favorizată

70calitatea de acţionar/asociat/director/administrator, el însuşi sau o terţă persoană pe

care o controlează – în această situaţie persoana prin intermediul căreia se realizează

interesul în societatea beneficiară a transferului de bunuri va avea calitatea de

complice, nu de autor al infracţiunii prevăzute de prevăzute de art.272 alin.(1) lit. b)

din Legea nr.31/1990).

În acest cadru trebuie distins, pe de o parte, între interesul social și obiectul

social – cel dintâi vizează scopul urmărit de persoana juridică prin intermediul

conducerii persoanei juridice, pe când cel de-al doilea vizează activităţile cuprinse

în actul constitutiv al persoanei juridice. Pe de altă parte, trebuie distins între

interesul social și interesul asociaţilor – distincţia derivă din principiul fundamental

al dreptului potrivit căruia persoana juridică (morală) este o persoană distinctă de

suma persoanelor fizice care o compun.

Având în vedere deosebirile arătate mai sus, Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie opinează că nu poate

exista, sub aspectul laturii obiective o suprapunere a elementelor constitutive a celor

două infracţiuni, pentru a ne afla în prezenţa unui concurs de calificări juridice, prin

raportare şi la condiţiile de existenţă ale calificărilor incompatibile (unitatea

obiectului juridic protejat, unitatea de rezoluţie infracţională).

În considerarea elementelor analizate anterior, Completul de judecători de

drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că se

impune concluzia că funcţionarul public/privat nu poate comite infracţiunea de

delapidare atunci când bunurile scoase din patrimoniul persoanei juridice

administrate intră direct în patrimoniul unei alte persoane juridice, deoarece

acestea nu au fost niciun moment parte a universalităţii de bunuri – patrimoniu – pe

care o deţine acesta, ci au fost transferate în patrimoniul unei persoane juridice

distincte.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că este relevantă în cauză și reținerea caracteristicilor

patrimoniului după cum urmează: i. unicitatea – fiecare persoană are un patrimoniu

– preluată din teoria clasică – are la bază unicitatea persoanei; ii. unitatea – o

persoană are un singur patrimoniu – preluată din teoria clasică – are la bază

unicitatea persoanei fizice şi juridice; iii. divizibilitatea sau diviziunea

patrimoniului – teorie modernă a Codului civil – apărută din necesităţile moderne de

a diviza patrimoniul unic în mai multe mase de drepturi si obligaţii privite ca

universalităţi – diviziunea este permisă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute

de lege; iv. afectaţiunea – teorie modernă a Codului civil – presupune divizarea

patrimoniului în mai multe mase de drepturi si obligaţii privite ca universalităţi şi a

le afecta unui scop – afectaţiunea este permisă numai în cazurile şi în condiţiile

prevăzute de lege.

În acest context, şi având în vedere prevederile art.34 alin.(1) din Codul civil

conform căruia „orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui

patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi

aparţin acesteia”, trebuie reținut că în stabilirea situaţiei de fapt raportarea trebuie

realizată la prevederile juridice incidente acesteia, astfel încât să nu fie omise

raporturile juridice în cadrul cărora este circumscrisă situaţia de fapt. Astfel, la

momentul transferului unui bun din patrimoniul social al unei persoanei juridice A,

administrate de subiectul activ X al presupusei infracţiuni de delapidare în

71patrimoniul social al unei alte persoane juridice B, în care subiectul activ X are un

interes direct sau indirect prin persoana fizică Y sau juridică Z, patrimoniile

implicate în tranzacţie sunt cele ale celor două persoane juridice A şi B, nu

patrimoniile juridice ale persoanelor fizice. Prin urmare, nu este realizată tipicitatea

faptei de delapidare în forma însuşirii, ci este incident textul de la art.272 alin. (1)

lit. b) din Legea nr.31/1990.

O astfel de ipoteză se relevă la nivelul suspiciunii rezonabile și în prezenta

cauză cu privire la actele inculpaților CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN,

POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN

și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU.

Cu atât mai mult trebuie evidenţiat faptul că în textul incriminator al art.295

alin.(1) din Codul penal este utilizată sintagma „pentru sine sau pentru altul”, teza I

fiind corelativă subiectului activ al infracţiunii – funcţionarul public/privat -, iar teza

a doua oricărei persoane – nedefinite, deci fără a exista vreo circumstanţiere aşa

cum există în cazul art.272 alin.(1) lit. b) din Legea nr.31/1990, respectiv o altă

societate în care fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul

consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal are un

interes direct sau indirect.

La acest moment procesual, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din

cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate cenzura încadrarea juridică

stabilită prin ordonanţele de continuare a efectuării urmăririi penale faţă de suspecţi

şi de punere în mişcare a acţiunilor penale.

Fundamentarea unei propuneri de arestare preventivă pe temeiul de privare de

libertate stipulat de art. 223 alin. (2) C.proc.pen. permite însă Completului de

judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să

evalueze corectitudinea încadrării juridice (fără a putea proceda la schimbarea

acesteia) pentru a stabili dacă sunt întrunite cerinţele legale pentru dispunerea

măsurii preventive (de pildă, verificarea condiţiei ca maximul special al pedepsei

închisorii prevăzut de legea penală pentru fapta care face obiectul acuzaţiei penale

să fie de 5 ani sau mai mare; ori pentru a face o corectă analiză a principiilor

proporţionalităţii şi subsidiarităţii).

Astfel, în condițiile în care, față de limitele probatorii ale investigației efectuate

până în prezent Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie constată lipsa de coerență a acuzației în materia

infracțiunii de delapidare, putându-se reține din probele administrate până la data

formulării propunerii de arestare preventivă acte specifice autoratului și participației

penale la infracțiunea de folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzute de

art.272 alin.(1) lit. b) din Legea nr.31/1990 în privința inculpaților CIORBĂ

VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU. Față de

limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare acestea justifică

numai dispunerea măsurii controlului judiciar față de acești inculpați.

Această măsură preventivă se învederează la acest moment procesual a fi

singura aptă să aibă o bază factuală probată la nivelul suspiciunii rezonabile și să

satisfacă totodată cerințele proporționalității și subsidiarității.

În al patrulea rând, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că în privința cesiunii de părți sociale

72parchetul a minimizat importanța evaluării efectuate de HORWATH & HORWATH

CONSULTING (o companie de consultanță imobiliară cu o reputație solidă și o

experiență de peste 100 de ani în domeniul consultanței hoteliere, turismului și

agrementului, oferind servicii de consultanță strategică, evaluare, due diligence și

management de proiect), apreciind că lipsa de logică economică a operațiunilor

juridice de cesiune a părților sociale conduce la reținerea acuzației de delapidare.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că numai aprecierile de ordin subiectiv nu pot constitui

baza pentru reținerea la acest moment procesual a unei suspiciuni rezonabile cu

privire la comiterea infracțiunii de delapidare în legătură cu cesiunea de părți

sociale. În absența unui probatoriu adecvat administrat de procuror actele de cesiune

continuă să își păstreze prezumția de legalitate, fiind circumscrise unei decizii de

afaceri, iar nu unui act abuziv realizat de un funcționar privat în exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

În al cincilea rând, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că în cazul complicității, săvârşirea

actului contributiv cu intenţie implică prevederea de către complice a faptei şi a

urmărilor acesteia, precum şi a împrejurării că activitatea sa se alătură autorului în

vederea săvârșirii faptei prevăzute de legea penală. Atât complicitatea materială, cât

şi cea intelectuală nu constituie fapte de pericol abstract, fiind în sarcina organelor

judiciare de a determina dacă activitatea complicelui a produs o astfel de stare şi, în

cazul unui răspuns pozitiv, dacă fapta comisă de autor a fost facilitată de activitatea

complicelui.

Activitatea complicelui trebuie să fie reală şi efectivă, putându-se situa în timp

chiar anterior luării hotărârii de către autor. Complicele prevede şi

urmăreşte/acceptă acţiunea/inacţiunea pe care urmează să o execute

autorul/coautorul, urmările ei periculoase, dar şi faptul că actul său se alătură

activităţii realizate de autor/coautor, el dorind sau acceptând să faciliteze prin actul

său comiterea faptei şi producerea urmărilor prevăzute. Spre deosebire însă de autor,

activitatea complicelui nu lezează nemijlocit valoarea socială, starea de pericol

creată de acesta rezultând din aptitudinea actului său de a înlesni sau ajuta la

comiterea faptei tipice de către autor.

În cazul complicităţii, legătura subiectivă dintre participanţi poate fi

unilaterală (de la complice spre autor/coautori), când numai complicele are această

reprezentare, nu şi autorul, care nu cunoaşte contribuţia complicelui (complicele

prevede şi urmăreşte sau acceptă că activitatea sa se alătură faptei

autorului/coautorilor) sau bilaterală, când atât autorul, cât şi complicele au

reprezentarea acţiunilor lor reciproce. Astfel, spre deosebire de coautorat unde

legătură subiectivă trebuie să fie bilaterală, în cazul complicităţii aceasta poate fi şi

unilaterală integrându-se în fapta principală a autorului, chiar dacă acesta din urmă

nu ştie că este ajutat de complice. Trebuie totuşi avut în vedere şi faptul că spre

deosebire de complicitatea materială (care produce efecte în planul laturii obiective,

facilitând comiterea faptei tipice) unde legătura subiectivă poate fi şi

unidirecțională, în cazul complicităţii intelectuale care îşi produce efectele prin

raportare la rezoluţia infracţională a autorului este necesară cunoaşterea de către

acesta ori de către cel puţin unul dintre coautori a existenţei actelor de complicitate.

73Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că prin probele administrate în cauză până la momentul

formulării propunerii de arestare preventivă parchetul nu a dovedit la nivelul

suspiciunii rezonabile existența unor acte de ajutorare reale și a unei legături

subiective apte să releve participația penală a inculpaților VICOL-CIORBĂ

LAURA CĂTĂLINA, ŞAITOȘ BOGDAN ADALBERT, RĂILEANU SANDA,

OPREA OANA CLAUDIA, IVAN GEORGE MARIAN, VASILE GABRIELA

ALINA şi MATEI CRISTIAN ANDREI la acte abuzive realizate de funcționarii

privați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, față de considerentele de mai sus relative la echivocitatea acuzației de

delapidare și la existența unor elemente care să justifice reținerea unui alt temei

factual cu o altă configurație legală pentru care nu a fost începută urmărirea penală,

de probele cu înscrisuri administrate în cauză, precum și de cele reținute la analiza

acuzației de evaziune fiscală în ceea ce privește componenta relativă la fictivitatea

tranzacțiilor, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie apreciază că:

a. actele inculpatului IVAN GEORGE MARIAN (director în

cadrul Car Studio Detailing S.R.L., Constrom Group G.C. S.R.L., MBG

Ideal Management S.R.L., XYZ Prosper Construct S.R.L. și Lampp

Building Project S.R.L.) de încasare de sume de bani virate prin transfer

bancar în conturile societăților enumerate anterior de la NORDIS

MANAGEMENT S.R.L. și LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L, cu titlu

de salarii ori contravaloare a unor facturi fiscale (care își mențin prezumția

de legalitate) emise de societățile comerciale la care funcționa ca director

nu pot fi calificate, prin raportare la probele administrate până în

prezent, ca acte de ajutorare la comiterea unei infracțiuni;

b. actele inculpatei VASILE GABRIELA ALINA

(inspector/referent resurse umane, manager resurse umane, director general

în cadrul Nordis Hotel S.R.L., NORDIS MANAGEMENT S.R.L.,

ADDICTED EVOLUTION S.R.L., MBG Ideal Management S.R.L.,

EXPERT CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L., LAMPP BUILDING

PROJECT S.R.L., NOBILEO REAL ESTATE S.R.L. și CONSTROM

GROUP G.C. S.R.L., respectiv asociat și/sau administrator în cadrul ASAP

WORD CONSTRUCTION S.R.L., MILLENNIUM EVOLUTION S.R.L.,

UNIVERSAL BUILDERS S.R.L. și UNIVERSE HOLDING S.R.L) de

încasare de sume de bani virate prin transfer bancar în conturile

societățile enumerate anterior de la NORDIS MANAGEMENT S.R.L.,

LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L, NORDIS MAMAIA S.R.L. și

NORDIS VIEW S.R.L., cu titlu de salarii, avans pre decontare, contract de

împrumut, încasare dividende ori contravaloare a unor facturi fiscale (care

își mențin prezumția de legalitate) emise de societățile comerciale la care

funcționa ca director, nu pot fi calificate, prin raportare la probele

74administrate până în prezent, ca acte de ajutorare la comiterea unei

infracțiuni;

c. actele inculpatei RĂILEANU SANDA (director economic în

cadrul Nordis Management S.R.L. care activitatea contabilă a societăților

Hathor Trading Estate S.R.L., Car Studio Detailing S.R.L., Expert

Construct Development S.R.L., Lampp Building Project S.R.L., Nobileo

Real Estate S.R.L., Nordis Mamaia S.R.L., Addicted Evolution S.R.L.,

Nordis Hotel S.R.L.) realizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu

specifice directorului economic, actele constând în efectuarea unor plăți

(”avans”, ”avans asociat”, ”avans dividende”, ”avans spre decontare”,

”avansuri de trezorerie”, restituire împrumut”, ”avans salarii” ”cesiune părți

sociale” și altele) sau în ridicarea de sume de bani în numerar pentru

plata salariilor, ori de încasare în conturile personale a salariului nu pot

fi calificate, prin raportare la probele administrate până în prezent, ca

acte de ajutorare la comiterea unei infracțiuni;

d. actele inculpatei OPREA OANA CLAUDIA, care în calitate de

contabil a mai multor societăți a efectuat operațiuni în legătură cu conturile

bancare la care era împuternicită, prin mijloace electronice de plată în

sistem on-line (internet banking, userul și parola fiindu-i atribuite acesteia)

și care a încasat salariile cuvenite în baza contractului de muncă, acționând

în limitele atribuțiilor de serviciu nu pot fi calificate, prin raportare la

probele administrate până în prezent, ca acte de ajutorare la comiterea

unei infracțiuni;

e. actele inculpatului Matei Cristian-Andrei (șef birou/serviciu

administrativ, director general adjunct, manager achiziții, director, agent de

vânzări NORDIS MANAGEMENT S.R.L., EXPERT CONSTRUCT

DEVELOPMENT S.R.L., MBG IDEAL MANAGEMENT S.R.L., CAR

STUDIO DETAILING S.R.L., LAMPP BUILDING PROJECT S.R.L,

respectiv asociat și/sau administrator în cadrul LAMPP BUILDING

PROJECT S.R.L. AS CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L., EXPERT

CONSTRUCT DEVELOPMENT S.R.L., MBG IDEAL MANAGEMENT

S.R.L., MPGS CT MANAGEMENT IDEAL S.R.L. și MPGS TREND

IDEAL CONSTRUCT S.R.L de a încasa în conturile personale sume de

bani cu titlu de împrumut, avans mașină, plată salarii sau plată

dividende, respectiv în conturile societăților sume de bani cu titlu plată a

unor facturi (care își păstrează prezumția de legalitate), toate prin

viramente bancare, nu pot fi calificate, prin raportare la probele

administrate până în prezent, ca acte de ajutorare la comiterea unei

infracțiuni;

f. actele inculpatului SAITOȘ BOGDAN-ADALBERT (director

de program în cadrul Nordis Management S.R.L, respectiv asociat și/sau

75administrator în Nordis Building Management S.R.L., Nordis Hotel S.R.L.

și Nordis View S.R.L.) de a încasa în conturile personale sume de bani cu

titlu de dividende, salarii sau restituirea unor împrumuturi ori în conturile

societăților sume de bani cu titlu plată a unor facturi, toate prin viramente

bancare nu pot fi calificate, prin raportare la probele administrate până în

prezent, ca acte de ajutorare la comiterea unei infracțiuni;

g. actele inculpatei VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA

(asociată în CAR STUDIO DETALING și HATHOR TRADIBG ESTATE)

de a încasa în conturile personale sume de bani cu următoarele titluri

”avans”, ”avans salarii” și ”salarii”, ”avans ciorbă vladimir”, întreținere ori

în conturile societăților sume de bani cu titlu plată a unor facturi (care își

păstrează prezumția de legalitate), toate prin viramente bancare nu pot fi

calificate, prin raportare la probele administrate până în prezent, ca acte

de ajutorare la comiterea unei infracțiuni.

În cazul inculpatei VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, care nu figura în

niciuna dintre societățile considerate de procuror ca fiind „grupul Nordis”, acuzația

a fost realizată exclusiv prin folosirea unor prezumții judiciare care nu sunt apte sa

satisfacă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea unor acte de complicitate,

procurorul considerând că „având în vedere profesia acesteia de avocat penalist

practicant, cunoaște foarte bine mecanismele infracționale, se implică doar când

este cazul (formularea de plângeri împotriva actelor întocmite de inspectorii) și

discret, mai ales având în vedere calitatea de deputat pe care a deținut-o în

perioada 2020-2024 din partea unui partid politic”.

În schimb, această din urmă apreciere a procurorului pune în discuție, față de

evoluția actelor de urmărire penală, existența unui caz de neloialitate procesuală

obiectivat în deturnare a procedurii în condițiile în care calitatea de deputat a

inculpatei VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA era cunoscută de procuror pe

parcursul urmăririi penale.

Astfel, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie consideră că ceea ce determină o anumită competență

personală a organelor judiciare și a judecătorului de drepturi și libertăți sesizat cu

autorizarea unor procedee probatorii intrusive în viața privată este calitatea

făptuitorului la momentul săvârșirii infracțiunii.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 48 din Codul de procedură penală care au

ca premisă nu calitatea procesuală de inculpat, ci ipoteza pierderii sau dobândirii

unei anumite calități substanțiale speciale „după săvârșirea infracțiunii ”.

Ceea ce determină, în faza de urmărire penală, competența personală a unui

anumit organ judiciar, este calitatea specială a făptuitorului și nu calitatea

procesuală dobândită ulterior de acesta, cu excepția actelor urgente prevăzute de

art. 60 din Codul de procedură penală, ori a ipotezelor în cazul în care calitatea

specială a făptuitorului nu a putut fi cunoscută de organul de urmărire penală.

În aceste condiții, cum situațiile de excepție nu pot fi reținute în cauză, având

în vedere data acțiunii reținute în sarcina făptuitorului, precum și derularea

76activității de urmărire penală în cauză există indicii de deturnare a procedurii prin

evitarea aplicării normelor relative la competența personală prin sesizarea

judecătorului de drepturi și libertăți necompetent personal cu privire la autorizarea

unor procedee probatorii pe parcursul urmăririi penale. Practic procurorul, deși avea

cunoștință că între „făptuitorii” din investigația in rem se afla o persoană ce avea

calitatea de deputat la data comiterii faptelor pentru care se efectua urmărirea penală

a ales să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului

București, în locul celui din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru

autorizarea unor procedee probatorii.

Aceste indicii care pun în discuție încălcarea principiului loialității sunt de

natură la acest moment procesual să vulnerabilizeze baza probatorie propusă de

parchet a fi evaluată pentru dispunerea unei măsuri preventive împotriva inculpatei

VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA.

În consecință, acuzația de delapidare nu poate fi reținută drept temei

pentru dispunerea unei măsuri preventive cu privire la inculpații VICOL-

CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA, ȘAITOȘ BOGDAN-ADALBERT,

RĂILEANU SANDA, OPREA OANA-CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN,

VASILE GABRIELA-ALINA și MATEI CRISTIAN-ANDREI.

III. 2. Cu privire la temeiul factual constând în acuzația de spălare a

banilor

Parchetul a reținut în cadrul acuzației de spălare a banilor conduita inculpaților

după comiterea infracțiunilor predicat (delapidare, înșelăciune, evaziune fiscală, art.

8 din Legea nr. 241/2005).

Or, așa cum a fost demonstrat anterior numai cu privire la inculpații CIORBĂ

VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU pot fi reținute

acte specifice autoratului și participației penale la externalizarea ilicită a unor sume

de bani din societate.

În schimb, în privința inculpaților CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN,

VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, POȘTOACĂ GHEORGHE-

EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN, POȘTOACĂ FLORIN-

ALEXANDRU, ȘAITOȘ BOGDAN-ADALBERT, RĂILEANU SANDA,

OPREA OANA-CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN, VASILE

GABRIELA-ALINA și MATEI CRISTIAN-ANDREI, prin raportare la probele

administrate până la momentul formulării propunerii de luare a măsurii arestării

preventive, nu se poate reține suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea în

calitate de autor sau participant a infracțiunilor înșelăciune și evaziune fiscală. În

aceste condiții, lipsind suspiciunea rezonabilă cu privire la infracțiunea predicat nu

se poate reține suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea spălării banilor.

Tot astfel, cum în sarcina inculpaților VICOL-CIORBĂ LAURA

CĂTĂLINA, ȘAITOȘ BOGDAN-ADALBERT, RĂILEANU SANDA, OPREA

77OANA-CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN, VASILE GABRIELA-ALINA

și MATEI CRISTIAN-ANDREI nu poate fi reținută, prin raportare la probele

administrate până la momentul formulării propunerii de luare a măsurii arestării

preventive, suspiciunea rezonabilă de comitere a unor acțiuni specifice participație

penale la acte abuzive realizate de funcționarii privați în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, nu se poate reține nici suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea

spălării banilor.

Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie consideră că în cauză nu pot fi reținute ca acte specifice spălării

banilor:

1. Plățile realizate prin virament bancar a facturilor restante ori a

celor care beneficiau de prezumția de legalitate;

2. Retragerile de numerar din conturile bancare în scopul achitării

salariilor, materialelor de construcție ori a altor servicii care beneficiau de

prezumția de legalitate;

3. Încasarea salariilor cuvenite în baza contractelor de muncă sau a

convențiilor civile;

4. Plata împrumuturilor care beneficiau de prezumția de legalitate;

5. Plata taxelor și impozitelor la bugetul de stat;

6. Restituirea sumelor de bani plătite cu titlu de avans în cadrul

promisiunilor bilaterale de vânzare;

7. Plățile efectuate în legătură cu îndeplinirea obligației legale de

întreținere;

8. Plățile efectuate pentru servicii medicale.

Față de analiza realizată la punctele I, II și III prin prezentele considerente,

prin raportare la probele administrate până la data formulării propunerii de arestare

preventivă Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie apreciază că:

1. În privința inculpaților VICOL-CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA,

ȘAITOȘ BOGDAN-ADALBERT, RĂILEANU SANDA, OPREA OANA-

CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN, VASILE GABRIELA-ALINA și

MATEI CRISTIAN-ANDREI nu se poate reține suspiciunea comiterii vreuneia

dintre infracțiunile de care au fost acuzați și prin urmare lipsește temeiul

factual necesar pentru dispunerea unei măsuri preventive în cauză.

Chiar dacă inculpații MATEI CRISTIAN ANDREI și VASILE GABRIELA

ALINA nu au formulat contestație în cauză constatarea nelegalității dispunerii

măsurii controlului judiciar se va realiza în cadrul devoluat prin contestația

parchetului, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie având obligația de a înlătura toate elementele de nelegalitate

constatate în legătură cu hotărârea atacată.

2. Suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea unor fapte prevăzute de legea

penală de către inculpații CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ

GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și

78POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU justifică luarea în acest cadru procesual a

măsurii controlului judiciar, fiind satisfăcut astfel testul de proporționalitate și

subsidiaritate în ceea ce privește măsura preventivă.

Pentru aceste considerente, Completul de judecători de drepturi şi libertăţi din

cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţiile formulate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –

Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de

inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ LAURA

CĂTĂLINA, POȘTOACĂ GHEORGHE EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE CRISTIAN, POȘTOACĂ FLORIN ALEXANDRU, ŞAITOȘ

BOGDAN ADALBERT, RĂILEANU SANDA, OPREA OANA CLAUDIA şi

IVAN GEORGE MARIAN împotriva încheierii/DL din data de 05 februarie 2025,

pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti

– Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 652/2/2025 (393/2025).

Va desființa în totalitate încheierea atacată și rejudecând:

În baza art.227 alin. (1) din Codul de procedură penală va respinge ca

nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –

Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu

privire la inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ

LAURA-CĂTĂLINA, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE-CRISTIAN, POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU, ȘAITOȘ

BOGDAN-ADALBERT, RĂILEANU SANDA, OPREA OANA-CLAUDIA,

IVAN GEORGE-MARIAN, VASILE GABRIELA-ALINA și MATEI

CRISTIAN-ANDREI.

În baza 227 alin. (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 211 din

Codul procedură penală va dispune luarea faţă de inculpaţii CIORBĂ

VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ

NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU a măsurii

preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de

astăzi, 14.02.2025 şi până în data de 14.04.2025 inclusiv.

Completul de judecători de drepturi și libertăți apreciază că luarea măsurii

preventive a controlului judiciar este necesară pentru asigurarea scopului general al

măsurilor preventive, potrivit art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală, în

special acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica

sustragerea inculpaților de la urmărire penală sau de la judecată, obligațiile impuse

inculpaților în cadrul acestui control și supravegherea exercitată în vederea

respectării acestora fiind de natură a garanta realizarea scopului pentru care măsura

a fost instituită.

În același timp completul de judecători de drepturi și libertăți reține că măsura

controlului judiciar prin ingerinţele pe care le presupune în exercitarea unor

drepturi fundamentale este proporţională cu situaţia care a creat-o şi este necesară

într-o societate democratică, având în vedere complexitatea procedurii în care sunt

implicați inculpații și gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați. În acest sens

chiar dispozițiile de rang constituțional ale art. 53 din Constituție prevăd că

79exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns dacă se impune, între

altele, și pentru desfăşurarea instrucţiei penale.

În conținutul acestui control ce va fi exercitat asupra inculpaților, pe lângă

măsurile obligatorii prevăzute de lege -art. 215 alin. (1) din Codul de procedură

penală, se apreciază că se justifică și impunerea celor facultative prevăzute de art.

215 alin. (2) lit. a), c) și f) din Codul de procedură penală, referitoare la obligația de

a nu depăși limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a

organului judiciar; de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

de a comunica periodic informații relevante despre mijloacele acestora de existență.

Cât privește restrângerea libertății de mișcare, prin interdicția de a părăsi

teritoriul României pe durata controlului judiciar, așa cum a reținut Curtea

Europeană în jurisprudența sa, în cazul în care restrângerea libertății de circulație

este aplicată ca măsură preventivă în contextul procedurii penale în curs, legalitatea

acesteia este strâns legată de existența unei infracțiuni prevăzute de legea internă la

momentul faptelor și de o bănuială întemeiată că acuzatul a săvârșit infracțiunea în

litigiu [cauza Bevc împotriva Croației (dec.), 2020, pct. 48-53].

Potrivit aceleiași jurisprudențe, o ingerință va fi considerată „necesară într-o

societate democratică” pentru un scop legitim dacă răspunde unei „nevoi sociale

imperioase” și, în special, dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit și dacă

motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica sunt relevante și

suficiente. Chestiunea dacă s-a realizat un echilibru just între interesul general și

dreptul de a circula în mod liber al acuzatului se evaluează în funcție de toate

particularitățile cauzei (cauza Hajibeyli împotriva Azerbaidjanului, 2008, pct. 63).

Tot astfel s-a arătat că nu este inacceptabil în sine ca statele să aplice diverse măsuri

preventive care restrâng libertatea unui inculpat pentru a asigura desfășurarea

eficientă a procesului penal și pentru a asigura prezența acestuia pe tot parcursul

procesului [cauza Hajibeyli împotriva Azerbaidjanului, 2008, pct. 60; cauza Pop

Blaga împotriva României (dec.), 2012, pct. 159; Hristov împotriva Bulgariei

(dec.)].

Având în vedere natura infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, o

supraveghere eficientă presupune și cunoașterea modalității în care aceștia își

asigură mijloacele de existență.

Prin urmare:

În baza art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află

sub control judiciar, va impune inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN,

POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN

și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU respectarea următoarelor obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi

libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte

ori sunt chemaţi;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa

căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la secția de poliție în raza căreia locuiesc, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt

chemaţi.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a), c) și f) din Codul de procedură penală pe timpul

cât se află sub control judiciar, va impune inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-

80RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-

CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU să respecte următoarele

obligații:

1. să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea

prealabilă a organului judiciar;

2. să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; și

3. să comunice periodic informații relevante despre mijloacele acestora de

existență.

În baza art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală va atrage atenţia

inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-

EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-

ALEXANDRU că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi a obligaţiilor

care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la

domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. (4) din Codul de procedură penală supravegherea

respectării de către inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ

GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și

POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU a obligaţiilor care le revin pe durata

controlului judiciar se realizează de către organul de poliţie în a cărui rază teritorială

se află locuința fiecărui inculpat, în condiţiile legii.

Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților CIORBĂ

VLADIMIR-RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, POȘTOACĂ

GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN şi

POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU de sub puterea mandatelor de arestare

preventivă nr. 1/UP în ceea ce îl priveşte pe inculpatul CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, nr.2/UP din 05.02.2025 în ceea ce o priveşte pe inculpata VICOL-

CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, nr. 3/UP din 05.02.2025 în ceea ce îl priveşte

pe inculpatul POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, nr. 4/UP din 05.02.2025

în ceea ce îl priveşte pe POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN, nr. 5/UP din

05.02.2025 în ceea ce îl priveşte pe POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU,

emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, dacă

nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Va constata că toţi inculpaţii au fost reţinuţi 24 de ore, de la data de

03.02.2025 la 04.02.2025.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere

a Criminalităţii Organizate vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Cu majoritate:

Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate

Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a

81Criminalităţii Organizate şi de inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN,

VICOL-CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA, POȘTOACĂ GHEORGHE

EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE CRISTIAN, POȘTOACĂ FLORIN

ALEXANDRU, ŞAITOȘ BOGDAN ADALBERT, RĂILEANU SANDA,

OPREA OANA CLAUDIA şi IVAN GEORGE MARIAN împotriva

încheierii/DL din data de 05 februarie 2025, pronunţate de judecătorul de drepturi şi

libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.

652/2/2025 (393/2025).

Desființează în totalitate încheierea atacată și rejudecând:

În baza art.227 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge ca nefondată

propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală –

Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu privire la inculpaţii

CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA,

POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN,

POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU, ȘAITOȘ BOGDAN-ADALBERT,

RĂILEANU SANDA, OPREA OANA-CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN,

VASILE GABRIELA-ALINA și MATEI CRISTIAN-ANDREI.

În baza 227 alin. (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 211 din

Codul procedură penală dispune luarea faţă de inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-

CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU a măsurii preventive a

controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de astăzi,

14.02.2025 şi până în data de 14.04.2025 inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află

sub control judiciar, impune inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN,

POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN

și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU respectarea următoarelor obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi

libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte

ori sunt chemaţi;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa

căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la secția de poliție în raza căreia locuiesc, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt

chemaţi.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a), c) și f) din Codul de procedură penală pe timpul

cât se află sub control judiciar, impune inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-

CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU să respecte următoarele

obligații:

1. să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea

prealabilă a organului judiciar;

2. să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; și

3. să comunice periodic informații relevante despre mijloacele acestora de

existență.

82În baza art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală atrage atenţia

inculpaţilor CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ GHEORGHE-

EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și POȘTOACĂ FLORIN-

ALEXANDRU că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi a obligaţiilor

care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la

domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. (4) din Codul de procedură penală supravegherea

respectării de către inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, POȘTOACĂ

GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN și

POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU a obligaţiilor care le revin pe durata

controlului judiciar se realizează de către organul de poliţie în a cărui rază teritorială

se află locuința fiecărui inculpat, în condiţiile legii.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, POȘTOACĂ

GHEORGHE-EMANUEL, POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN şi

POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU de sub puterea mandatelor de arestare

preventivă nr. 1/UP în ceea ce îl priveşte pe inculpatul CIORBĂ VLADIMIR-

RĂZVAN, nr.2/UP din 05.02.2025 în ceea ce o priveşte pe inculpata VICOL-

CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, nr. 3/UP din 05.02.2025 în ceea ce îl priveşte

pe inculpatul POȘTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, nr. 4/UP din 05.02.2025

în ceea ce îl priveşte pe POȘTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN, nr. 5/UP din

05.02.2025 în ceea ce îl priveşte pe POȘTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU,

emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, dacă

nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.

Constată că toţi inculpaţii au fost reţinuţi 24 de ore, de la data de 03.02.2025 la

04.02.2025.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a

Criminalităţii Organizate rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14 februarie 2025.

Judecător de drepturi şi libertăţi Judecător de drepturi şi libertăţi

Mihail Udroiu Luminiţa Criştiu-Ninu

MAGISTRAT-ASISTENT

Larisa Georgiana Radu

GREFIER

Adelina-Daniela Alexandru