Home #Centenar EXCLUSIV PENTRU FLUX 24/ Șeful OMV, Rainer Seele, urări adresate românilor de...

EXCLUSIV PENTRU FLUX 24/ Șeful OMV, Rainer Seele, urări adresate românilor de Centenar: „Să aibă parte de un sistem politic durabil”!

0
Dr. Rainer Seele, n. 1960, este CEO-ul OMV, președintele consiliului de supraveghere al Petrom SA. Managerul anului 2018, numit de revista austriacă economică trend, Seele a invitat la mic dejun la sediul OMV din Viena pentru a-și prezenta strategia de dezvoltare durabilă în fața unui număr restrâns de jurnaliști.
„Ofensiva șarmului”, după cum e numită la Viena, adică cultivarea strânsă a relațiilor OMV cu mass-media, are un protagonist, pe acest Seele! Care e de un firesc, ceva de invidiat! La a 25-a reuniune anuală a prestigioasei reviste germane cu profil economic „Handelsblatt” sau la reuniunea forumului austriaco-german, la întâlnirile off the record, desfășurate la etajul 22 al clădirii OMV, Seele a fost bombardat în ultima vreme cu întrebări despre România, Petrom și legea perimetrelor petroliere offshore. Nu a ocolit răspunsul. Deși știe că trage la edec, cel puțin la București!
Peste doua zile, România își serbează ziua de naștere. La 100 de ani de la Marea Unire, ce vă doriți din partea României și ce le urați românilor, între care și colaboratorilor dvs. de la Petrom, cu ocazia Zilei Naționale? 
Influentul domn Seele, mi-a răspuns, plin de umor că începe prin a ne ura nouă tuturor multă sănătate! „Este cea mai potrivită urare pentru o aniversare iar când vine vorba despre 100 de ani, urările sunt mai necesare ca oricând… Lasând gluma la o parte, ceea ce le urez colaboratorilor noștri din România este exact ceea ce am spus și când m-am referit la OMV: un loc de muncă sigur, cu o perspectivă înțeleaptă asupra viitorului. Le urez colaboratorilor noștri din România să aibă încredere în marele potențial al României precum și în capacitatea din ce în ce mai mare de dezvoltare al acestuia, le urez să aibă parte de un sistem politic foarte durabil („sehr nachhaltiges politisches System”, trad. lb. germană, A.T.) în România, iar aici fiecare dintre noi va putea să înțeleagă singur ceea ce vreau să spun…”, a adăugat Rainer Seele.
dr. Alex Todericiu

Ad

Exit mobile version