spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Europarlamentarul Vlad Nistor după întâlnirea cu parlamentari turci: Rămân optimist cu privire la alinierea continuă și din ce în ce mai aprofundată a Turciei la comunitatea euro-atlantic

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL

Pe 30 iunie am avut o întrevedere, la Parlamentul European, cu o delegație formată din parlamentari ai Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia. Vizita acestora la Bruxelles se înscrie în formatul obișnuit al Comitetului inter-parlamentar UE-Turcia, ale căror lucrări au revenit la normal în urma suspendării restricțiilor Covid19. 

Întâlnirea, ce a durat aproximativ o oră, la care am participat în calitatea mea de raportor al Grupului PPE, principalul grup politic din Parlamentul European, pentru raportul anual al relațiilor UE-Turcia, a fost extrem de productivă, temele abordate de către participanți fiind deosebit de diverse și unele foarte acute. Astfel, printre subiectele discutate s-au regăsit: stadiul procesului de aderare al Turciei la Uniunea Europeana, posibilitatea reformei uniunii vamale, procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci, problemele legate de respectarea drepturilor omului și a statului de drept de către guvernul de la Ankara, susținerea diplomatică și militară oferită de Turcia Ucrainei, dar și cea pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Țin să mulțumesc colegilor turci pentru deschiderea lor către discutarea deschisă a tuturor acestor probleme; rămân optimist cu privire la alinierea continuă și din ce în ce mai aprofundată a Turciei la comunitatea euro-atlantică, în ciuda diverselor probleme întâmpinate în acest proces.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Articole relationate

    Categorii populare