Home Analize Europarlamentarul Eugen Tomac: Vladimir Putin va încerca pe 9 mai, în stil...

Europarlamentarul Eugen Tomac: Vladimir Putin va încerca pe 9 mai, în stil absolut sovietic, să prezinte deformat realitatea, susținând că a eliberat estul Ucrainei de naziști

0
EP Plenary session - State of EU cyber defence capabilities

Vladimir Putin va încerca pe 9 mai, în stil absolut sovietic, să prezinte deformat realitatea, susținând că a eliberat estul Ucrainei de naziști, declară la RFI eurodeputatul Eugen Tomac. Președintele PMP spune pe de altă parte că ultimele evenimente din Transnistria reprezintă provocări ale Federației Ruse.

Rusia nu caută să încheie războiul din Ucraina până pe 9 mai, susține ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Eugen Tomac comentează această declarație: ”Îmi este tot mai limpede că Putin va încerca pe 9 mai, în stil absolut sovietic, să prezinte deformat realitatea, susținând că a eliberat estul Ucrainei de naziștii ucraineni și în mod evident va încerca să mobilizeze societatea rusă, argumentând faptul că trebuie să meargă până la capăt în războiul din Ucraina. Este importantă o nuanță, însă, aici: dacă în discursul de la 9 mai va menține acest text pe care îl propagă cu privire la statutul intervenției militare, dacă este operațiune specială sau va spune că din cauza faptului că Ucraina este tot mai consistent susținută de către națiunile occidentale, e limpede că în Ucraina nu mai luptă doar cu armata ucraineană, ci pur și simplu cu NATO, care susține în mod indirect administrația de la Kiev (…). Evident că va fi o defilare în stil sovietic, pentru că din prima zi a ocupației a menținut acest trend al discursului, de revendicări ce țin de epoca sovietică”.

Câteva explozii au avut loc zilele trecute în Transnistria. Informațiile au fost foarte confuze și au existat multe manipulări. Eurodeputatul consideră că am asistat la provocări din partea Rusiei: ”Am asistat la o provocare a Federației Ruse, fără nici un fel de îndoială. Doar dacă ne uităm la ultimele declarații ale ministrului de Externe Lavrov, care susține că Republica Moldova este târâtă în NATO, deși niciodată nu s-a pus în discuție un asemenea proiect, evident că arată nivelul de implicare a Federației Ruse, pentru că să nu uităm o chestiune extrem de gravă: pretextul pentru care Ucraina a fost invadată a fost legat tocmai de acest subiect, cu privire la solicitarea Ucrainei de a fi parte a NATO. Or Republica Moldova niciodată nu a avut un asemenea proiect”.

Vor ataca trupele lui Vladimir Putin și Republica Moldova? Eugen Tomac crede că nu: ”La ora actuală, nu văd motive pentru care ar declanșa o asemenea operațiune, însă nici în Ucraina nu existau motive pentru a declanșa o agresiune militară. Însă provocările din regiunea transnistreană ne pun în alertă pe toți, tocmai pentru că din nefericire, la Moscova nu mai există nici un raționament pentru acțiunile pe care le declanșează Kremlinul și evident că trebuie să ne așteptăm la noi și noi provocări și în același timp, trebuie să avem curajul să venim pe masă cu soluții, în funcție de evoluții, pentru a salva Republica Moldova”.

Ad

Exit mobile version