Home Analize Curtea de Apel a anulat pedepsele grele în dosarul Arhimede

Curtea de Apel a anulat pedepsele grele în dosarul Arhimede

0

Curtea de Apel Bucureşti a dispus luni achitarea a doi profesori şi a unei contabile, care primiseră în primă instanţă condamnări grele pentru evaziune fiscală şi delapidare, în legătură cu organizarea concursului de matematică pentru elevi „Arhimede”.

Iniţial, în noiembrie 2018, Petruş Alexandrescu, profesor şi membru în conducerea Asociaţiei Arhimede, a fost condamnat la 7 ani închisoare, Georgeta Alexandrescu (profesor) a primit 5 ani închisoare cu executare, iar Cristina Grezi (contabil) a fost condamnată la 6 ani şi 7 luni închisoare cu executare.

La judecarea apelului, CAB a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a dispus achitarea celor trei, pe motiv că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală” sau „faptele imputate nu există”.

De asemenea, CAB a anulat şi obligaţia inculpaţilor de a plăti statului român un prejudiciu de 7 milioane de lei, fiind lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin ANAF.

Ad

Exit mobile version