spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Europarlamentarul Cristian Bușoi: România are nevoie de un plan pentru reducerea consumului de gaz, care să nu afecteze competitivitatea industriei românești și încălzirea locuințelor, școlilor și spitalelor

A intrat în vigoare regulamentul european pentru reducerea consumului de gaz, adoptat în cadrul reuniunii extraordinare a miniștrilor energiei din UE din 26 iulie. În mod voluntar, toate statele membre ar trebui să își reducă cererea cu 15% față de consumul mediu din ultimii cinci ani, până la 31 martie 2023, cu măsuri alese de ele însele.Scopul reducerii consumului de gaz este de a face economii în această iarnă și a ne pregăti pentru posibile întreruperi ale aprovizionării cu gaze din Rusia, care utilizează gazul ca armă, afirmă într-un comunicat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

CE MAI SUSȚINE BUȘOI:

Deși România este mai puțin dependentă de importurile din Federația Rusă, ar fi de ajutor ca și țara noastră să facă un plan pentru reducerea consumului. Atenție, însă. În opinia mea, aceste măsuri nu ar trebui să afecteze nici funcționarea și competitivitatea industriei naționale, nici încălzirea locuințelor, spitalelor sau a școlilor, în această iarnă.

Comisia cere statelor membre să-și actualizeze planurile naționale de urgență, până la sfârșitul lunii septembrie, pentru a arăta cum intenționează să atingă obiectivul de reducere și ar trebui să raporteze progresele la fiecare două luni. În comunicarea Comisiei există și o serie de sugestii pe care statele membre le pot adopta.

Deja Italia, Franța, Spania, Polonia, Cehia au adoptat și au înaintat spre dezbatere publică fie măsuri obligatorii, fie recomandări, care pot să inspire România.

Și la noi, în spațiile de birouri, în centrele comerciale, în spațiile comerciale ar trebui să se implementeze măsuri pentru reducerea consumului. Chiar simpla închidere a ușilor și ferestrelor, atunci când sistemele de răcire sau încălzire sunt pornite, poate fi de mare ajutor. În marile orașe din România s-ar putea adopta măsura de a nu permite reclame luminoase pe timpul nopții, spre exemplu. Unele statele au mers chiar și mai departe și au decis ca iluminatul public să fie redus pe timpul nopții. Un program finanțat din fonduri de stat și fonduri UE, care să le permită cetățenilor să-și înlocuiască vechile aparate de aer condiționat și frigidere cu aparate noi care economisesc energie, ar fi, în același timp, util. Investițiile în surse regenerabile de energie și în combustibili noi sunt de asemenea o alternativă, pe termen lung. România trebuie să ia în calcul creșterea ponderii energiei verzi produse pe plan intern și eliminarea treptată a combustibililor fosili, mai ales a celor importați.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Articole relationate

    Categorii populare