Europarlamentarul Bușoi: Portugalia poate fi un exemplu pentru România în ceea ce privește energia regenerabilă

Am condus delegația Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, în prima zi a misiunii oficiale în Portugalia. Împreună cu colegii mei din ITRE ne-am întâlnit cu oficiali la nivel înalt din Guvernul Portugaliei, dar și cu reprezentanții mediului de afaceri.Portugalia este prima țară, care s-a angajat încă din 2016 să atingă neutralitatea climatică și care a adoptat, în 2020, Strategia națională pentru hidrogen verde, afirmă într-un comunicat europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

Experiența Portugaliei este extrem de importantă și va fi de real folos în drumul pe care îl vom creiona în viitorul apropiat. Portugalia are și una dintre cele mai eficiente legislații pentru investițiile în sursele de energie regenerabilă, în special eoliene, iar România se poate inspira din aceasta. Folosirea pe scară largă a energiei regenerabile și exporturile de hidrogen din Portugalia spre centrele de consum din Europa au fost subiecte pe agenda discuțiilor cu oficialii portughezi. Am fost bucuros să constat cât de rapid acționează Portugalia pentru rezolvarea problemelor de mediu, atingerea obiectivelor privind neutralitatea climatică și, foarte important, pentru independența energetică a UE. Cercetare și inovarea sunt domenii în care Portugalia investește constant datorită Programelor europene care susțin aceste domenii. Am discutat pe larg cu fostul comisar pentru Cercetare și Inovare, Carlos Moedas, despre nevoia continuă de finanțare a cercetării în special în domeniile cheie: energie, sănătate, transporturi, infrastructură și despre nevoia susținerii ferme a colaborării dintre cercetătorii și oamenii de știință, pentru a răspunde provocărilor momentului, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare