Cum vor americanii să dea lovitura decisivă rușilor

Statele Unite au decis să pună capăt, cu începere de la ora 00:01 miercuri, ora Washingtonului, unei excepţii care permitea Moscovei să-şi achite datoriile în dolari, a anunţat marţi Trezoreria SUA, o decizie care ar putea precipita ţara în incapacitate de plată, notează AFP conform Agerpres.

Anunţul intervine cu două zile înainte de următorul termen de plată pentru Moscova, care se referă la puţin peste 100 de milioane de dolari ca dobândă pentru două obligaţiuni, dintre care una nu poate fi plătită în mod explicit în ruble.

În vigoare de la începutul sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, ca represalii la războiul din Ucraina, această excepţie a permis Moscovei să scape de incapacitatea de plată.

Ea a fost decisă de Washington pentru „a permite o tranziţie ordonată şi investitorilor să-şi vândă titlurile”, a explicat săptămâna trecută secretarul american al Trezorerie, Janet Yellen.

Demnitarul american a subliniat atunci că această scutire „probabil” va lua sfârşit.

Rusia nu-şi mai putea rambursa datoria cu dolari deţinuţi în băncile americane, în cadrul sancţiunilor înăsprite impuse de Statele Unite la 5 aprilie.

Guvernatorul băncii centrale ruse, Elvira Nabiullina, a recunoscut la 29 aprilie că Moscova se confruntă cu „dificultăţi de plată”, dar ea a refuzat să vorbească despre o posibilă incapacitate de plată.

Datoria externă a Rusiei reprezintă, potrivit Ministerului său de Finanţe, aproximativ 4.500 până la 4.700 de miliarde de ruble (circa 78 până la 81 de miliarde de dolari la cursul actual) sau 20% din totalul datoriei publice. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Articole relationate

    Categorii populare