Eugen Tomac: Avem obligaţia, ca naţiune, să aflăm adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), europarlamentarul Eugen Tomac, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că avem obligaţia, ca naţiune, să aflăm adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, când mii de români bucovineni au fost omorâţi de sovietici pentru că au dorit să se repatrieze în România.

„Clasa politică are obligaţia – mai ales într-un asemenea context în care vedem ce înseamnă Rusia şi astăzi, după opt decenii – are obligaţia să nu uite acest masacru. În calitate de deputat în Parlamentul României am depus în 2017 o iniţiativă prin care am cerut crearea unei comisii de adevăr pe acest subiect. Din păcate, decidenţii de atunci, cei care conduceau Parlamentul României, nu au avut curaj să dea curs unei asemenea iniţiative, deşi partidele şi-au desemnat membri pentru crearea acestei comisii speciale. Se pare că frica de reacţia Moscovei a fost mai mare pentru politicieni şi cu regret o spun, îmi pare foarte rău că nu s-a creat această comisie de adevăr. Oricând este de actualitate acest subiect pentru un motiv foarte simplu: pentru că acolo s-au comis crime împotriva umanităţii, iar românii au dreptul să ştie cine a ordonat acest masacru şi trebuie să ştim exact numărul victimelor”, a afirmat Eugen Tomac.

Liderul PMP a precizat că adevărul se poate afla ţinând cont de faptul că NKVD-ul a orchestrat foarte bine acest masacru, oamenii fiind invitaţi, li s-au întocmit acte de repatriere, deci există o evidenţă foarte clară a celor care au fost împinşi în această capcană a morţii.

„Noi, ca naţiune, avem obligaţia să nu uităm ceea ce s-a întâmplat şi să depunem toate eforturile pentru a şti exact numărul şi numele celor care au fost omorâţi în acest masacru. Azi este o zi cu totul specială pentru că 1 aprilie rămâne pentru noi, românii, una dintre cele mai tragice zile din istoria noastră naţională”, a declarat Tomac.

El a reamintit că pe 1 aprilie 2022 se împlinesc 81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă când românii din mai multe sate din Bucovina de Nord au fost minţiţi de NKVD că li se permite să se repatrieze în România, după anexarea acestor ţinuturi româneşti la URSS. Au fost încolonaţi şi însoţiţi de trupele NKVD în drum spre frontiera instalată între România şi URSS în 1940, dar la doar câţiva kilometri de aceasta, în poiana numită Fântâna albă, mii de români de toate vârstele – copii, oameni în vârstă, români care nu-şi doreau să fie cetăţeni ai Uniunii Sovietice au fost, pur şi simplu, omorâţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare