Eșuarea lui Dîncu

Când și-a anunțat demisia, Vasile Dîncu a lansat și o confuzie, care poate fi judecată difuz din afara țării, legată de vârful sistemului care asigură siguranţa naţională, afirmă Deutsche Welle într-un comentariu.

Vasile Dîncu a eșuat însă în mandatul său exact pe linia teoretică, acolo unde ar fi trebuit să fie stăpân pe sine, divagând pur și simplu, de la liniile clare ale politicii externe. A eșuat jucându-se cu idei care nu încăpeau în mandatul pe care îl avea. Există, însă, și  posibilitatea ca fandarea sa să fi fost intenționată, iar el să creadă că pacea e mai importantă pentru Ucraina decât teritoriul ei.Oricum, astăzi, după anunțul demisiei, Vasile Dîncu a revenit și răspunzând la întrebarea de când datează ruptura dintre el și Klaus Iohannis, fostul ministru a răspuns destul de tranșant: „de când aud pe surse, de şase luni, că trebuie să demisionez şi toate celelalte”.Dîncu revine, deci, și subliniază din nou prăpastia care ar fi existat între Președinție și Ministerul Apărării în perioada mandatului său. Nu e clar dacă e un mesaj fals pe care insistă să-l transmită fără să vrea spre folosul Moscovei sau dacă intenția lui e doar să sugereze că nu propriul său partid l-a dat jos. În prima variantă, pentru Rusia e un subiect bun atunci când într-un stat NATO există neînțelegeri la vârf pe teme de securitate legate de Ucraina. În același timp, în PSD sunt demult discuții despre fotoliul Apărării, nu doar din cauza competențelor limitate pe care le avea Dîncu în acest domeniu, ci mai cu seamă fiindcă fostul ministru provine din așa-numitul Grup de la Cluj, care nu câștigă niciodată alegerile în județ, dar primește mereu funcții, în detrimentul altor zone unde social-democrații au succese electorale evidente, mai spune DW.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare