Viktor Bout, un cetățean rus care a stat într-o unitate corecțională din SUA, va fi cu siguranță schimbat cu un cetățean american închis în Rusia, a declarat avocatul lui Bout, Steve Zissou, pentru TASS.
„Cred că, în sfârșit, oamenii încep să realizeze în SUA că Viktor Bout, indiferent dacă este adevărat ce se spune despre el sau nu, că va fi eliberat în curând. Și să încercăm să-l schimbăm cu un american care se află în arest. în Rusia. Și, de curând, suntem din ce în ce mai încrezători că oamenii din partea SUA vor fi realiști în acest sens.”, a subliniat Zissou.
Întrebat dacă el crede că schimbul este iminent, avocatul a spus: „Cred că schimbul este iminent. Da, cred”.
Potrivit lui Zissou, familia lui Trevor Reed, un cetățean american care a fost schimbat recent cu pilotul rus Konstantin Yaroshenko, cere și ea schimbul lui Bout. „Când ai astfel de oameni care au sprijinul presei americane spunând că este timpul ca Viktor Bout să se întoarcă acasă, indiferent de ce, asta îmi comunică că oamenii din Washington încep să asculte și că este o chestiune de timp înainte de a ajunge acasă”, a spus el.
Viktor Bout a fost legat de fostul președinte Traian Băsescu.
Bout a fost reținut în Thailanda în 2008, la cererea SUA. El a fost acuzat de conspirație pentru a livra arme unui grup considerat o organizație teroristă de SUA. În 2010, Bout a fost extrădat în SUA, iar în aprilie 2012 a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Bout a negat toate acuzațiile.
Cetateanul rus Viktor Bout este considerat unul dintre cei mai importanti „negutatori de moarte” in Africa, dupa cum consemneaza mai multe rapoarte ale Natiunilor Unite in legatura cu incalcarea embargoului comertului cu arme in Angola si Sierra Leone.
A lucrat pentru aviatia sovietica, iar apoi ca translator la forta ONU de mentinere a pacii din Angola, in 1987, unde si-a facut relatii politice si militare. }n 1996 a creat compania de transport aerian de marfuri „Air Cess”.
In 1997, avioanele sale transportau deja trupe, arme si provizii pentru rebelii din Congo, care luptau impotriva guvernului din Ruanda. Între 1997 si 1998, „Air Cess” transporta arme pentru rebelii UNITA din Angola si „Frontul Unit Revolutionar” din Sierra Leone, violand embargoul impus de ONU.
Potrivit unei stiri Reuters, pe 26 aprilie 2001, garda de coasta din Cuba a arestat trei americani de origine cubaneza, inarmati cu pistoale mitraliera AK-47, fabricate in Romania. Cei trei intentionau sa atace cluburile de noapte din statiunea turistica Tropicana.
Oficialii cubanezi au afirmat ca cei trei faceau parte dintr-o grupare terorista anti Fidel Castro, cu baza in Florida.
Cotidianul irlandez „Irish Independent” din 9 iulie 2001 a anuntat descoperirea unui depozit de armament al teroristilor din Armata Republicana Irlandeza (IRA). Pe langa alte tipuri de armament, Politia a descoperit, in depozitul de la Killart Bog, pistoale mitraliera de tip AK-47 fabricate in Romania.
De asemenea, conform unei stiri AP din 8 iulie 2001, in Columbia au fost confiscate arme produse in Romania, destinate trupelor de gherila ostile guvernului de la Bogota. Cotidianul american „Chicago Tribune” din 23 decembrie 2001 a publicat un material despre armele romanesti folosite in conflictul din Congo.
Potrivit acestui material, Grace Ikombi, un luptator rebel din Congo, in varsta de 22 de ani, avea un pistol mitraliera model AKM-47, cu numar de serie DA 0889 1995, fabricat la Cugir SA, in Romania. Cotidianul american dezvolta ipoteza conform careia armele au ajuns in Congo cu documente false.
Mai mult, publicatia sustinea ca exista documente de export ale Romaniei, prin care 20.000 de AKM-47 au fost trimise de la Cugir SA in Uganda, in luna mai 2000, prin intermediul unui broker din Slovacia. Ulterior, din Uganda, armele romanesti ar fi ajuns la rebelii congolezi.
Potrivit presei occidentale de la acea vreme, o parte din armelede provenienta romaneasca identificate ar fi fost transportate de traficantul rus Viktor Bout in zonele de conflict. Odata cu declansarea scandalului, presa romaneasca a dat de alte urme ale lui Bout pe teritoriul tarii noastre.
Cel mai important amanunt semnalat a fost existenta firmei „Flzing Dolphin Romania” SRL, in Bucuresti, infiintata cu 10.000 de dolari, in 1998. Unicul actionar si administrator era, potrivit datelor de la Registrul Comertului, Sheikh Abdulla Zazed Saqr al Nazhan, din Dubai, Emiratele Arabe Unite.
„Flzing Dolphin”, compania-mama a firmei bucurestene „Flzing Dolphin Romania”, este o companie aeriana, inregistrata in Liberia, dar care are birourile de lucru in Dubai-Emiratele Arabe Unite, acolo unde locuia, la acea vreme, Viktor Bout.
Firma a fost mentionata in rapoartele Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) asupra incalcarii embargoului impus tarilor africane ca facand parte din reteaua aviatica „Air Cess”, care ii apartinea traficantului rus.
In 2000, Aerofina (societate comerciala, axata pe producerea de tehnica aeronautica, subordonata Ministerului Industriilor) a solicitat licenta pentru export de echipamente aeronautice, de la ANCESIAC, in favoarea firmei Flzing Dolphin. Conform ANCESIAC, licenta nu a fost acordata.
De aici rezulta ca intre Flzing Dolphin si Aerofina au fost purtate negocieri directe.
Alte firme controlate de Bout au fost extrem de active în România – în numeroase domenii, de la tranzacţii cu diamante provenite din surse neacceptate pe plan mondial până la comerţ cu avioane civile şi nu numai. Interesant este că filiala din Bucureşti a unei companii irlandeze aparţinând unor fraţi ceceni, funcţiona, în capitala României, la adresa la care activase şi cunoscuta firmă Valeologia din Republica Moldova, implicată în traficul cu arme şi deşeuri radioactive pe teritoriul României, parte activă în devalizarea Bancorex, prin accesul la credite neperformante, şi aparţinând aceloraşi fraţi ceceni. Desigur, toate afacerile lui Bout şi gaşca lui au trecut pe la Tiraspol, placa turnantă a contrabandei grele de la marginea Europei.
Câteva publicaţii specializate, dincolo de Ocean, în jurnalism de investigaţii, Mother Jones şi Canada Free Press, merg, însă mai departe şi îl asociază, în preajma anilor 2000, pe Victor Bout cu ofiţeri din serviciile secrete de la Varşovia şi Bucureşti, un anume ofiţer Gigel Bratiloveanu, al cărui nume apare în mai multe scandaluri din România, cum ar fi afacerea Ţigareta 2, dar şi în lista cu angajaţi ai Ambasadei României la Moscova.
Bout trebuia, de fapt, să fie arestat la Bucureşti, unde urma să participe la încheierea unei afaceri. Una dintre pasiunile lui Bout, şcolit în spiritul trupelor speciale ruseşti, era să negocieze faţă în faţă cu partenerii de afaceri, să-i domine din priviri. Difuzarea, pe o televiziune din România, a unui film inspirat din viaţa sa („Traficantul de arme” sau „The Lord of War”, în original) l-au determinat să evite Bucureştii. În Thailanda a fost arestat după ce a negociat cu doi agenţi speciali americani care pretinseseră că reprezintă gherila marxistă columbiană FARC, interesaţi să cumpere rachete şi lansatoare de rachete.