„Insularizarea” tehnologică a Rusiei

Reprezentantul special al președintelui Rusiei pe probleme ce țin de dezvoltare tehnologică, Dmitri Peskov, a scris, într-un comentariu pentru agenția RBC, despre strategia de ”insularizare” a Rusiei și nu numai a Rusiei, relatează Lenta.ru.

În opinia lui Peskov, în momentul de față nici un stat din lume nu deține suveranitate tehnologică, dar în următoarele decenii, obținerea acesteia va deveni ”condiția de supraviețuire a oricărui stat important”. Potrivit lui Peskov, în prezent se merge pe patru scenarii de dezvoltare. Cel mai probabil dintre ele fiind ”insularizarea”.

După cum a declarat reprezentantul special, strategia ”insulei tehnologice” presupune separarea marilor blocuri tehno-economice, renunțarea la globalism și sfârșitul sistemului global de securitate din secolul trecut. În plus, se așteaptă o resetare a piețelor tehnologice globale, naționalizarea standardelor tehnologice, precum și relocarea producției de bunuri esențiale.

Adică țările, toate marile blocuri tehnico-economice vor dori să producă alimente, medicamente și toate celelalte pe teritoriilor lor. Este ceea ce se întâmplă acum, a scris Dmitri Peskov.

Peskov a subliniat că suveranitatea tehnologică este parte a scenariului de construire a ”insulei” pentru Rusia. ”Pentru noi, este principala poveste pentru următorii 10 ani, precum și pentru țări ca Statele Unite, China, poate și pentru India”, a estimat el.

Suveranitatea tehnologică trebuie să rezolve probleme simple, a subliniat reprezentantul special. Printre acestea se numără: asigurarea securității, obținerea de energie, independența alimentară, produse de primă necesitate, conectivitatea transporturilor, producția de informații, precum și ”accesul la mijloace de producție a mijloacelor de producție”.

”Suveranitatea tehnologică reprezintă stabilitatea fundamentală, un echivalent suplimentar al costului”, a subliniat Dmitri Peskov.

În același timp, pentru a obține suveranitate tehnologică, Rusia trebuie să răspundă la câteva provocări. Astfel, trebuie reacționat la agenda ”verde” și, de asemenea, trebuie creat un propriu bloc tehnico-economic, un pachet de export pentru produse agricole și trebuie realizate noi coridoare logistice de transport cu Asia. În plus, trebuie rezolvată problema capitalului uman și trebuie exportată securitatea globală.

Printre alte posibile scenarii, specialiștii au indicat, de asemenea, ”Noul naționalism de stânga”, ”Postcapicalismul verde” și ”Perioada semi-dezintegrării”. Primul dintre ele presupune, potrivit lui Peskov, lozincile ”Ia și împarte” și ”America first”, ”India makes”, ”China mai presus de tote” și așa mai departe”, a explicat el.

”Postcapitalismul verde” presupune îndepărtarea de modelul de a face bani direct și concentrarea atenției pe problemele ecologiei, precum și pe amprenta de carbon. ”Perioada semi-dezintegrării” înseamnă perioada de dezintegrare a instituțiilor internaționale.

În iunie, vorbind despre prioritățile transformării digitale, premierul Rusiei, Mihail Mișustin, a acordat o atenție sporită necesității de a reduce dependența Rusiei de import și de a adopta măsuri suplimentare de creștere a competitivității producției autohtone.

”Să obții acest lucru se poate folosind cele mai bune și accesibile tehnologii autohtone și, firește, în primul rând, tehnologii digitale”, a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Euro digital vrea să lovească Visa și Mastercard

    Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin...

    Vatican: Fără predici ținute de femei catolice

    Vaticanul a reconfirmat marți o regulă foarte veche a...

    Analist militar rus: Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă la Kiev

    Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă...

    UNICAT ÎN EUROPA: Petrolul se ieftinește, dar carburanții se scumpesc în România. DE CE?

    Când petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc, România...

    Băncile din România au făcut un profit de 3 miliarde de euro in 2025

    Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel...

    Nu există lege pentru organizarea de alegeri anticipate

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Palatul...

    Economia Greciei crește, dar grecii nu au bani

    În copilărie, Vera Kalogera obișnuia să meargă în vacanță...

    Articole relationate

    Categorii populare