Editorial devastator în EuObserver despre abuzurile justiției și poliția secretă din România: Reîntoarcerea în epoca sovietică sub umbrela UE

În decembrie anul trecut, partidul de guvernământ al României a propus modificarea legilor penale, inclusiv sancționarea împotriva judecătorilor și procurorilor care acționează cu rea-credință, interzicerea utilizării înregistrărilor video și audio ca dovadă în urmărirea penală și dezincriminarea acuzațiilor de corupție, cum ar fi abuzul de serviciu și luarea mitei , pe care protestatarii îl consideră o încercare de a slăbi independența judiciară din țară.

O conferință de la Bruxelles (n.red-conferința de presă a fostului colonel SRI Daniel Dragomir)  în această săptămână – a subliniat modul în care „eforturile anticorupție în România [s-au corupt”), subliniind deficiențe substanțiale ale sistemului justiției din România, cum ar fi interferența serviciului său de informații SRI  sau așa-numitele „acțiuni de stat paralel”.

Comisia nu ar trebui să fie preocupată și de aceste aspecte în rapoartele și declarațiile MCV înaintea Președinției României din 2019 a Consiliului Uniunii Europene?

Securitate 2.0

Doar la 11 ani după aderarea la UE, este îngrijorător faptul că experții definesc serviciile de informații ale țării drept „Securitate 2.0”, subliniind ecourile sale din partea agenției de poliție secretă din România în timpul regimului comunist „arestarea, reținerea, urmărirea și judecarea persoanelor la același timp „și” emiterea a sute de mii de mandate de supraveghere adresate reprezentanților cercurilor politice, de afaceri și mass-media „.

Înainte de a deveni membru al Uniunii, România sa angajat să respecte criteriile de la Copenhaga și să susțină valorile fundamentale ale UE, precum democrația, statul de drept și independența sistemului judiciar.

Cum se poate explica coluziunea dintre serviciile sale de securitate și sistemul judiciar, uneori chiar până acum, pentru a permite recrutarea judecătorilor și a procurorilor de către serviciul de securitate?

Având în vedere că retrospectiva sistemului judiciar este chiar mai scurtă decât standardele pe care UE le solicită din partea statelor sale candidate, ar trebui ca România să nu se confrunte cu unele acuzații de pedeapsă?

Moarte suspectă

UE nu ar trebui să fie alarmată de represiunea împotriva mass-mediei și a forțelor de opoziție din România, după prima aniversare a decesului proprietarului ziarului România Libera, omul de afaceri Dan Adamescu (numit „Magnitsky român”) în închisoare, din cauza condițiile sărace din închisoare și lipsa asistenței medicale?

Să nu mai vorbim de mandatul de arestare bazat pe eventuale acuzații trucate împotriva fiului său care locuia în Londra – încă o altă țintă de „coridor corporativ” în lista de lovituri a autorităților române.

Ce se întâmplă în cazul condițiilor de detenție din România (supraaglomerarea, lipsa spațiului, igiena slabă și calitatea hranei, durata scurtă a plimbărilor în aer liber) și încălcarea de către România a articolului trei din Convenția europeană a drepturilor omului care interzice tortura și tratamentul sau pedeapsa inumană sau degradantă conform mai multe hotărâri ale CEDO?

UE intenționează să lanseze o investigație proprie, având în vedere că comisia anti-tortură a Consiliului Europei a anunțat o vizită viitoare în închisorile din România, adesea comparate cu gulagurile din perioada sovietică, unde opt prizonieri stau într-o celulă de 12 metri pătrați, ?

În acest context, de ce nu este luată în considerare de către UE despre posibilele abuzuri ale mandatului european de arestare de către România, care se situează pe locul trei în ceea ce privește numărul mandatelor internaționale emise în urma Turciei și Rusiei?

Ochiul orb al UE

În absența unor standarde judiciare adecvate, a condițiilor adecvate de detenție și a unui proces echitabil, statele membre ale UE cu standarde judiciare mai înalte nu ar trebui să aibă mai multă libertate de a face față acestor cereri de extrădare și să-și retragă obligația de recunoaștere reciprocă (de exemplu printr-un moratoriu asupra extrădărilor)?

Mai mult, nu ar trebui ca UE să se bucure de faptul că legislația sa recentă privind prezumția de nevinovăție și drepturile inculpatului ar fi transpusă în mod corespunzător în legislația națională românească?

Actualul sistem judiciar român este împotriva prezumției de nevinovăție, iar unele hotărâri sunt reproduse cu cuvânt, care este descris drept „tăierea și lipirea dreptății” de David Clarke, expert politic în Europa de Est și fost consilier special.

Se pare că autoritățile exercită efectul de pârghie și intimidare prin implicarea familiilor în obiectivele lor și prin scurgerea sistematică de dovezi către mass-media, ceea ce ar putea crea prejudecăți înainte de proces și ar putea atenua procesul de judecată.

În cazul în care UE trebuie să fie considerată un apărător serios al drepturilor omului și al statului de drept, aceasta ar trebui să ia măsuri imediate pentru a garanta că toate problemele ridicate mai sus sunt abordate și pentru a se asigura că sistemul judiciar al României este aliniat la standardele UE chiar cu întârziere.

În loc să-și ridice monitorizarea specială a corupției din România, pe care Juncker a declarat-o pregătită să o facă până în 2019, UE ar trebui să-și intensifice controlul examinând dincolo de așa-numitele state „Potemkin”, prezentate de ADN-ul autorității anti-corupție din România .

Rapoartele de monitorizare ale Comisiei ar trebui să devină mai oneste, mai critice și mai precise, să evalueze cu atenție sistemul justiției din România, reflectând situația reală mărturisită de mai mulți actori, precum Uniunea Magistraților, diferite ONG-uri etc.

În cazul în care comisia se îndepărtează de criticile și măsurile adecvate și cedează presiunilor, nu numai de România, ci de alte state membre, cum ar fi Ungaria și Polonia, popoarele acestor țări, care au suferit în urma abuzurilor regimului comunist pentru mai mult de 50 de ani, ar putea să cadă din nou în capcana sistemului justiției din perioada sovietică.

De data aceasta, sub o umbrelă a UE.