EDITORIALUL POSTULUI DE RADIO DEUTSCHE WELLE semnat de redactorul şef al DW, Alexander Kudascheff.
Germania reunificată rămâne enigmatică: se bucură de succes, e puternică, îndrăgită şi totuşi nesigură. O ţară de care nu mai are nimeni motive a se teme şi totuşi imprevizibilă.
Se împlinesc 25 de ani de la reunificarea Germaniei. În aceşti 25 de ani, regiunile din est si din vest s-au apropiat, deşi în multe domenii sunt încă diferite, dacă nu chiar străine. O situaţie pe care germanii o deplâng – dar şi asta este ceva tipic german. Căci diferenţele dintre vest şi sud sau dintre nord şi est sunt parte a istoriei Germaniei. Un stat centralizat nu este de la sine înţeles pentru germani, aşa cum este pentru francezi, de pildă. Germania a fost din totdeauna un conglomerat alcătuit din landuri şi regiuni diferite.
Germania, la un un sfert de veac de la miracolul politic al unificării este o ţară îndrăgită în afară. O ţară importantă, cu o incredibilă forţă economică. O ţară care dispune de un sistem social admirat la nivel mondial. Germania este o ţară, a cărei forţă nu izvorăşte din puterea sa militară, o ţară care pledează, în schimb, pentru diplomaţie, reţinere şi putere de convingere. Este o republică civilă până în măduva oaselor, spre deosebire de cel de-al Treilea Reich, de care s-au temut, pe drept, vecinii săi şi mai apoi întreaga lume.
Unul dintre cele mai influente state din lume
Lumea întreagă îşi îndreaptă privirile spre Germania şi în special spre Angela Merkel. Chiar şi fără a fi membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, cuvântul Germaniei şi al cancelarei are greutate. Germania, această precaută şi ezitantă mare putere este o forţă politică şi economică, unul dintre cele mai influente cinci state de pe glob. Şi totuşi este o ţară nesigură de ea. Pentru că face cu greu faţă atât noului rol pe care-l are, cât şi aşteptărilor. Germania ştie că trebuie să-şi asume o mai mare răspundere, ba chiar susţine că îşi doreşte acest lucru. Dar de fapt înlăuntrul său, sprijinită de marea majoritate a cetăţenilor, Germania nu vrea asta. Mai degrabă ar vrea să fie ca Elveţia.
Alexander Kudascheff, redactorul sef al DW
Politic, Germania este puternic ancorată în occident. O linie politică sinuoasă ca în trecut este astăzi de neconceput. Şi totuşi, Republica Federală pendulează între un pragmatism politic, raţional, şi o tendinţă, aparent insurmontabilă, spre romantism, exuberanţă şi imprevizibil. Chiar şi Angela Merkel, în calitatea ei de cancelară raţionalitatea întruchipată, nu e lipsită de acest dualism. Pe de o parte, cancelara a decis renunţarea la energia atomică practic de pe azi pe mâine, după accidentul de la Fukushima, fără a lua în calcul consecinţele pentru o ţară industrializată cum este Germania. Pe de altă parte, în actuala criză a refugiaţilor, Angela Merkel a aruncat peste bord, din motive umanitare, toate normele şi înţelegerile, deschizând larg frontierele ţării – spre uimirea şi deruta vecinilor europeni. O decizie care i-a şocat pe aceştia, interpretând-o drept „imperialism moral“.
Tendinţa germanilor spre romantism
În altă chestiune – criza euro – Germania este, în schimb, cea mai strictă dintre partenerii europeni. O poziţie care nu este văzută cu ochi buni la Madrid sau Paris, ca să nu mai vorbim de Atena. Aici, Germania îşi arată muşchii săi economici, le dictează regulile partenerilor săi europeni. Sub acest aspect îşi asumă răspunderea ce-i revine, dar suferă, totuşi, atunci când este criticată. Pe nedrept, din perspectivă germană.
„Când mă gândesc la Germania îmi piere somnul“ – scria, cu aproximativ 170 de ani în urmă, poetul Heinrich Heine. Aşa ceva nu s-ar mai putea spune astăzi. Dar Germania este pe mai departe o ţară care preţuieşte mai mult un Rousseau decât un Voltaire sau un Locke. Cu alte cuvinte, e o ţară înclinată mai degrabă spre viziuni romantice decât spre acţiuni raţionale şi pragmatice. Ceea ce nu mai provoacă, ce-i drept, nimănui insomnii. Dar îi irită pe prieteni, pe vecini şi parteneri.
