Home Analize Economistul șef al Băncii Europene: Salariile din zona euro vor avea nevoie...

Economistul șef al Băncii Europene: Salariile din zona euro vor avea nevoie de ani de zile pentru a se ajusta la schimbarea condiţiilor economice

0

Salariile din zona euro vor avea nevoie de ani de zile pentru a se ajusta la schimbarea condiţiilor economice, astfel încât ar putea exercita presiuni asupra inflaţiei mult timp după dispariţia şocurilor provocate de energie şi pandemie, a afirmat vineri economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, transmite Reuters.

„Natura decalată a stabilirii salariilor face ca ajustarea salariilor nominale la creşterea cumulativă a costului vieţii să se desfăşoare timp de câţiva ani”, a explicat Lane, într-o postare pe blog.

„Aceasta înseamnă că, chiar după ce vor dispărea şocurile provocate de energie şi pandemie, majorarea salariilor va fi principalul motor de creştere a preţurilor în următorii ani”, susţine economistul şef al BCE.

Autorităţile au analizat cu atenţie în acest an evoluţia salariilor, din cauza temerilor că firmele ar putea fi forţate să majoreze compensaţiile, pentru a atenua efectele inflaţiei ridicate, declanşând o spirală salarii-preţuri greu de înfrânt, care ar putea forţa BCE să menţină mult timp ratele ridicate ale dobânzilor.

De asemenea, Lane a avertizat asupra interpretării excesive a datelor privind inflaţia de bază, care ar putea fi denaturate de şocul economic neobişnuit, provocat de energie şi de pandemie.

Într-un raport publicat recent de Fondul Monetar Internaţional (FMI), se arată că spiralele salarii-preţuri susţinute sunt rare la nivel istoric, iar recentele majorări de dobânzi de către băncile centrale vor ajuta probabil ca aşteptările inflaţioniste ridicate să nu se agraveze.

Ad

Exit mobile version