de Rainer Sollich, preluare Deutsche Welle
Miza alegerilor anticipate din Israel nu este doar rămânerea în funcţie a premierului Benjamin Netanyahu. Scrutinul ar putea decide şi soarta soluţiei celor două state pentru israelieni şi palestinieni.
Benjamin Netanyahu se confruntă cu mari dificultăţi. El guvernează de 13 ani în total statul evreu şi vrea să fie reales marţea viitoare (17.9.). Dar lucrurile nu evoluează pe de-a întregul după cum îşi doreşte el. Netanyahu avertizează neobosit în ultimile luni că un Iran ostil este o primejdie pentru securitatea Israelului şi mesajul său este luat în seamă în politica internă, ba chiar de unele regimuri arabe din Golful Persic. Mai important este că linia sa strictă anti-Iran a fost sprijinită până acum de superputerea aliată SUA, la fel de clar cum a sprijinit anexarea Înălţimilor Golan şi definirea unilaterală a Ierusalimului drept capitală „nedivizată” a Israelului.
Sunt la unison Trump şi Netanyahu?
Cu toate acestea, preşedintele SUA, Donald Trump, cel mai important aliat al premierului israelian, ia adesea decizii surprinzătoare. Mai nou, el îşi poate închipui să aibă o întâlnire personală cu preşedintele Iranului, după cum s-a întâlnit deja în repetate rânduri şi cu liderul Coreei de Nord. Dacă o astfel de întâlnire va avea loc, Netanyahu are toate motivele să se simtă trădat de preşedintele SUA. Probabil că premierul israelian se simte de asemenea derutat de plecarea de la Casa Albă a consilierului pentru probleme de securitate, John Bolton, un exponent al aripii dure, şi de ieşirea din guvern a emisarului pentru Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt. Aceşti doi politicieni îi erau favorabili lui Netanyahu. În plus, relatări recente apărute în presă privind acţiuni israeliene de spionaj la Washington ar putea şi ele afecta relaţiile americano-israeliene.
Rainer Sollich
Cu toate acestea, deznodământul viitoarelor alegeri constituie cea mai mare problemă pentru Netanyahu. Sondajele anticipează un rezultat strâns între actualul premier şi rivalul său, fostul şef al armatei, Benny Gantz. Şi este posibil ca Netanyahu să fie înfrânt. Iar dacă aşa va fi, consecinţele ar putea deveni foarte grave pentru el personal, fiindcă este acuzat de trei fapte de corupţie. Dacă nu va mai fi premier, Netanyahu nu mai are şanse atât de mari să scape de urmărirea penală graţie legii imunităţii.
Promisiune electorală periculoasă
De aceea luptă Netanyahu cu determinare pentru realegerea sa. De aceea manifestă neînduplecare faţă de miliţiile anti-israeliene cum ar fi Hezbollah şi Hamas. Şi tot de aceea a promis că, dacă iese câştigător la urne, va anexa Valea Iordanului, unde trăiesc, potrivit estimărilor, 60.000 de palestinieni şi 500 de colonişti israelieni.
Numeroşi observatori din Israel, dar şi din Germania consideră că această anunţată anexare este o manevră electorală. Să sperăm că au dreptate, fiindcă nu este deloc sigur. Promisiunea lui Netanyahu a fost intens discutată în Israel şi este sprijinită până şi de principalii săi adversari, care s-au declarat de acord din motive de politică de securitate. Dar aceştia se îndoiesc că Netanyahu a vorbit cu adevărat serios şi va înfăptui anexarea. Astfel, în joc a fost aruncată şi credibilitatea lui Netanyahu. Va putea el, dacă va fi reales, să nu-şi onoreze această promisiune electorală?
Probabil că el ar putea opera anexarea doar cu sprijinul preşedintelui SUA. Dar acesta se ţine acoperit. Deja de câteva luni oamenii se întreabă ce viziuni şi măsuri ar putea conţine planul pentru Orientul Mijlociu al administraţiei Trump, care, deşi a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe, încă nu a fost dat publicităţii. Va fi acesta publicat după alegerile din Israel, aşa cum s-a anunţat? Va conţine acesta o posibilă anexare a Văii Iordanului? Va prevedea explicit colonii israeliene în ţinuturile palestiniene?
Efecte negative de ambele părţi
Toate acestea ar constitui un mare pericol. Din cauza construcţiei de colonii evreieşti, a tensiunilor inter-palestiniene, a violenţei reciproce şi a lipsei generale de voinţă, soluţia creării celor două state devine tot mai nerealistă. Alte anexiuni ar face de-a dreptul imposibil un stat palestinian viabil şi ar putea genera, desigur, noi violenţe.
În perspectivă ar putea să apară o problemă suplimentară pentru Israel: cu cât trăiesc mai mulţi palestinieni pe teritoriul israelian, cu atât va fi mai greu ca Israelul să-şi păstreze caracterul de stat evreu, care este simultan şi stat democratic. Iar dacă palestinienii vor fi pe mai departe privaţi de drepturile pe care cetăţenii israelieni le au şi le văd ca pe ceva firesc, atunci şi reproşul populist că Israelul este „un stat al apartheidului” va fi tot mai frecvent auzit. Apropierea de diferite state arabe, care se negociază în culise, ar putea de asemenea să eşueze. În context, comparaţia cu Africa de Sud nu este precisă, măcar din perspectiivă istorică, şi este lansată mai degrabă ca un strigăt de luptă pentru a discredita Israelul în totalitate. Şi nu poate fi în interesul de securitate al Israelului să se facă auzită cu mai multă tărie imediat după alegeri.
