DUMNEZEUL FILMELOR DE LA DNA

0
283

Procurorul de caz Cosmin Ștefăniță Stroie, care „instrumentează” dosarul de așa-zis abuz în serviciu cu prejudiciu imaginar, având ca pretext predarea cu întârziere a unor filme, refuză să deblocheze bunurile mobile și imobile ale lui Eugen Șerbănescu, fost director general al CNC în perioada 2006-2013 – după ce le-a sechestrat prin ordonanță.  

Scriitorul este acuzat – fără bază legală – că în perioada 2010-2013, înainte de a fi numit consul general la Bologna, nu i-a dat în judecată pe producătorii întârziați sau – pe o  cazuistică colaterală de asemenea inventată – pe cei care nu au raportat cu ritmicitate veniturile din exploatare (din cauză că veniturile fiind zero, n-aveau ce raporta) – pentru a le lua înapoi banii pe care aceștia îi cheltuiseră deja pe producția filmelor în cauză.  

Legea instituie dreptul, după caz, iar nu obligația (iarăși inventată de procuror) a directorului general de a proceda la măsuri de recuperare a creditului, măsuri vizând însă implicit infracțiunea de deturnare de fonduri, când banii evident că trebuie recuperați imediat – situație care nu există însă în  dosar, doar procurorul comportându-se, ca într-o realitate paralelă, ca și cum deturnarea ar exista. Fără nicio legătură de cauzalitate între predarea cu întârziere a unui film și un ipotetic prejudiciu provocat de această situație, procuroarea Valina Călărașu, în anul 2017, și apoi, procurorul Stroie, în 2019,  au scos din pix un prejudicu de aprox. 9,5 milioane de euro, egal chiar cu costul filmelor în cauză, ca și cum ori banii, ori filmele s-ar fi evaporat. 

În realitate, banii  – alocați, legal, de Consiliul de Administrație – s-au transformat  – cu bonuri și facturi auditate – în filmele pentru care au fost alocați. 

Potrivit legii, la capătul a 10 ani de exploatare începând de la primul leu încasat (așadar întârzierea de predare nu afectează perioada de recuperare) , filmele intră în patrimoniul statului, iar datoria nerambursată se stinge. Se vede cu ochiul liber că, pe acest traiect, nu numai că nu există prejudiciu, dar nici nu poate exista, acuzația de prejudiciu fiind astfel inadmisibilă.

Fabricând un dosar din nimic, procurorul Stroie refuză să priceapă acest mecanism de subvenție, prin care legea (OG 39/2005) urmărește, cu subiect și predicat,  la art. 1 și la art. 2,  să sprijine producătorii, să crească patrimoniul național și să insereze  filmul românesc în circuitul de valori mondial.   

Mecanismul funcționează nu numai în România, ci în întreaga Europă (inclusiv în Franța și Germania),  unde guvernele subvenționează, ca politică de stat, cinematografia autohtonă, în competiția dură cu filmul american, care amenință să monopolizeze ecranele și, posibil, să impună un alt epos decât cel al țărilor respective, care doresc să-și prezerveze identitatea și spiritualitatea proprie.  

Practic, Stroie insistă să-l bage pe Șerbănescu în pușcărie pentru că a mărit patrimoniul național, în timpul directoratului lui producția crescând cu sută la sută față de perioada anterioară corespunzătoare, și pentru că filmele considerate acum prejudiciu au luat, la vremea lor,  premii internaționale foarte importante, constituindu-se în tot atâția vectori de notorietate pozitivă pentru România.  

Cu toate că procurorul însuși a decretat împotriva minimei rațiuni – și fără nicio probă  bancară, de altfel –  că fantomaticul prejudiciu s-ar fi transformat în foloase necuvenite pentru producătorii care au produs filmele, tot el a decis să-i impute nimănui altcuiva decât lui Șerbănescu aceste „foloase necuvenite”. 

Așa „se explică” de ce i-a pus sechestru pe  bunurile mobile și imobile. Și,  în pofida hotărârii definitive a Tribunalului București, care a desființat în întregime ordonanța lui Stroie, el continuă să mențină blocada, neanunțând băncile să ridice sechestrul,  inclusiv banca unde scriitorul are contul de pensie.  

Din contră, ignorând semnalul de non-existență a prejudiciului dat de Justiție, procurorul – escaladând abuzul și represiunea nedreaptă – l-a inculpat a doua oară pe Eugen Șerbănescu, după ce prima inculpare îi fusese desființată chiar de șeful lui ierarhic, procurorul Călin Nistor. Cine îl oprește pe Stroie? 

Crin Bologa, procurorul–șef al DNA, tace. Ministrul Justiței, Cătălin Predoiu, tace. Abuzul continuă. Nu e departe momentul  când scandalul se va politiza și se va externaliza. Cine va răspunde atunci?