Stimate domnule Ilie Bolojan, știu și că degeaba vă tăguiesc, că doar nu citiți dvs., și că ceea ce spune omul într-un interviu e doar vorbă, și că ce spun eu nu contează. Dar vă asigur, ca om care știe sectorul de drepturi de autor la firul ierbii, că nu, nu e nimic benefic în a pune sute de mii de oameni să devină contabili depunători de facturi. Zeci de mii de oameni primesc drepturi de autor între o dată și de 5 ori pe an și mulți nu trec, în total, de 15.000 de lei. Printre ei sînt studenți, pensionari, persoane care fac accidental o figurație într-o reclamă, scrie criticul de artă Iulia Popovici pe Facebook.
Printre ei sînt sutele de copii – minori – care joacă în cîte-un spectacol. Chiar vi se pare „benefic” să le puneți părinții – femei de serviciu, ingineri, profesori, ce-or fi ei, dar clar fără treabă cu drepturile de autor – să-și cumpere semnătură electronică și să emită facturi? Trebuie să-ntrebați Ministerul de Finanțe ca să vă dați seama că nu e? Trebuie să întrebați la Finanțe ca să vă dați seama că nu, nu folosește nimănui să pui studentul de anul 2, pentru primul lui contract de 300 de lei, sau elevul de liceu care publică primul lui text să-și facă semnătură electronică, abonament la soft de facturare și prieteni care știu facturi? Că nu, nu folosește nimănui să-i ceri e-Factura pensionarei Coca Bloos? Că asta nu e altceva decît birocrație de dragul birocrației?, mai spune Popovici.
CE SCRIE JURNALISTUL MIHAI BELU PE FACEBOOK:
Cu ultima zvâcnire, Ilie Sărăcie trimite la coadă la ANAF toți actorii, toți scriitorii și toți jurnaliștii. Și pe ăia care l-au susținut și pe cei care l-au criticat. Aruncă în malaxorul birocrației inutile sute de mii de oameni, degeaba.
Ultima invenție a minții întortocheate și pline de mistere puerile a lui Bolojan este factura emisă de persoanele fizice care încasează drepturi de autor. Este un aspect important care trebuie subliniat: toate aceste persoane plăteau și până acum impozit pe venit, care era reținut la sursă. Adică, firmele care îi plăteau mai întâi vărsau bani către stat.
Singura modificare adusă de premierul-catastrofă este legată de birocrație. Acum, toată lumea trebuie să se înregistreze în veșnic nefuncționalul Spațiu Privat Virtual de la slab digitalizatul ANAF.
Înainte de catastrofa Bolojan, când un scriitor scria o carte, editura îi calcula banii, reținea 10% și îi plătea statului, apoi îi vira lui restul de bani.
După Bolojan, scriitorul trebuie să se înregistreze la ANAF, să plătească un contabil, să emită o factură printr-o aplicație plătită suplimentar, să o trimită la ANAF, apoi să fie plătit la fel ca înainte.
Nu se schimbă nimic. Se pun niște oameni pe drum. Se generează niște cheltuieli și o birocrație care este de referință pentru un premier inutil, prezentat ca un miraculos salvator.
Abia aștept ca Mircea Cărtărescu, cel veșnic nominalizat, prietenul meu Vlad Craioveanu sau partenerul civil Marius Manole să aplaude această măsură.
Vreau să-l văd pe Mîndruță că se bucură de viziunea fiscală a lui Ilie Bolojan sau pe Tudor Chirilă, revoluționarul etern, că arde de nerăbdare să se umple de hârtii inutile.
Tremur de fericire când mă gândesc la felul în care se vor înghesui în Spațiul Privat Virtual Delia Matache și Cristian Tudor Popescu, ca doi parteneri de nădejde ai regimului.
Sper să se termine repede consultările de la Cotroceni, iar noul Guvern, oricare ar fi el, să schimbe direcția catastrofală în care a fost ghidată România de acest prim-ministru aberant.
