Dumitru Buzatu: PSD nu ar trebui să accepte măsuri de austeritate în viitoarea guvernare alături de PNL

PSD nu ar trebui să accepte măsuri de austeritate în viitoarea guvernare alături de PNL, declară la RFI social-democratul Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui. El spune pe de altă parte, întrebat dacă PSD ar trebui să accepte corectarea legilor justiției modificate tot de social-democrați: ”Ce anume trebuie corectat? Poate sunt lucruri care ar trebui lăsate așa”.

Dumitru Buzatu spune că PSD nu este obligat să facă o alianță cu PNL, dacă liberalii vor promova politici de austeritate: ”Dacă lucrurile acestea, adică un program care să rezolve pentru moment și de perspectivă nevoile oamenilor nu sunt cuprinse într-un asemenea program, atunci nu avem nici o obligație să intrăm într-o majoritate pentru a sprijini o astfel de politică și în special politicile acestea de austeritate, care apasă cel mai mult asupra păturilor defavorizate (…). Părerea mea este că nu ar trebui să accepte (politici de austeritate-n.r.) și în toate discuțiile pe care le-am avut în organismul decizional al partidului, eu am susținut această părere. Nu avem obligația de a intra sau de a salva nu știu ce partid care a ajuns la un moment dat la guvernare”.

Reporter: Un alt domeniu în care există diferențe de abordare între PSD și PNL este justiția. Liberalii și-au propus, cel puțin acesta este discursul lor public, să corecteze legile justiției, modificate acum câțiva ani de PSD. Sunteți de acord să corectați acum modificările operate în timpul guvernării PSD-ALDE?

Dumitru Buzatu: E un domeniu spinos și formularea aceasta, legile justiției, are o notă stereotipă, care de fapt ascunde tot felul de intenții și nu este deloc explicită. Ce anume trebuie corectat? În ce condiții se pot face corecțiile astea? Poate sunt lucruri care ar trebui lăsate așa, pentru că dacă ne amintim, bătălia aceasta, care a fost enorm de mult folosită ca mecanism manipulativ, bătălia aceasta a pornit de la niște abuzuri inacceptabile și la afectarea gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Lucrurile acestea le uităm. Acuma, vorbim doar așa, la modul teoretic, de corectarea legilor justiției. Trebuie negociat punct cu punct, văzut dacă s-a greșit, unde s-a greșit, corectat și în procesul acesta de negociere putem să spunem dacă suntem de acord sau nu suntem de acord.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washingtonul și Denverul votează pentru interzicerea pateului de ficat de gâscă

    Alegătorii din Washington și Denver au susținut interdicția hrănirii...

    Bătălia republicanilor pentru succesiunea lui Trump

    Înfrângerea Partidului Republican în alegerile intermediare din SUA a...

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Articole relationate

    Categorii populare