O asistentă medicală de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu a murit la numai 30 de ani pentru că a nu avut cine să îi țină locul ca să se trateze pentru că se simțea rău. A murit sub privirile soțului ei, scrie Ora de Sibiu.
Monica Mihaela Mihai, mamă a unei fetițe de patru ani, avea o viață fericită alături de aceasta și soțul ei. Marți dimineață soțul s-a dus să o ia de la lucru, dar nu a mai ajuns acasă să își vadă copilul. Femeia în vârstă de 30 de ani a făcut infarct, mai scrie OS.
Ultima noapte de gardă a fost și ultima din viața sa. I s-a făcut rău în timpul serviciului. Episodul este relatat de una dintre mamele internate cu copilul în secția unde asistenta făcea de gardă. “Era vizibil de sâmbătă seara că nu se simțea bine și abia se ținea pe picioare. Am îndrăznit să o întreb, dacă se simte atât de rău, de ce nu stă măcar o zi, două acasă. Mi-a răspuns că nu poate, căci nu există personal de rezervă… Cu toate acestea, după ce a terminat tratamentele, a deschis ușa salonului și ne-a spus să mergem la ea pentru orice avem nevoie, la orice oră. Cum piticul nu avea somn, am luat cutia de Raffaello adusă de soț și i-am dus-o, cu gândul să îi mai îndulcesc noaptea. Nu a vrut să o primească, spunând că ea își face meseria cu drag… până la urmă a acceptat. Duminică seara a apărut din nou la muncă și lucrurile au decurs la fel ca sâmbătă. Singura schimbare a fost că ea se simțea mai rău. Luni dimineața a ieșit din tură și a plecat cu soțul, care a venit să o aștepte, către casă… nu a mai ajuns. A făcut stop cardio-respirator pe mașină și, cu toate eforturile celor de la urgențe, nu s-a mai putut face nimic”, povestește Mihaela Simona Ceplinschi, pe pagina de facebook “Stop internării copiilor în spital fără părinți” conform Turnul Sfatului.
Mihaela se simțea rău de câteva zile și nu a putut să își ia liber pentru că nu avea cine să îi țină locul. A mărturisit acest lucru chiar și mămicilor internate cu copiii la Spitalul de Pediatrie. Duminica trecută situația a fost la fel. Pe 3 octombrie s-a stins însă din viață.
Pe grupul de Facebook – Mămici din Sibiu, mămicile care au cunoscuto pe Mihaela și-a exprimat durerea, regretul și frustrarea față de moartea acesteia și de sistemul sanitar actual. ”Ieri s-a stins o MAMA!!! O mama care lasa in urma ei fetita in varsta de 4 ani, pentru care de acum inainte mangaierea si dragostea de mama au sa fie o amintire; pentru care cuvantul “mama” o sa devina unul plin de dor amar. Ieri s-a stins o EROINA!!! O eroina cazuta la datorie, care si-a dedicat viata unei meserii nobile, aceea de asistenta medicala, care si-a pus meseria mai presus de ea si care ieri s-a stins purtandu-si uniforma. Ieri s-a stins un OM!!! Ieri s-a stins o NECUNOSCUTA!!! Ieri s-a stins M.M – asistenta medicala Dumnezeu sa te odihneasca!!!Aceasta postare e pt M., o tanara mandra de profesia ei, care credea in schimbare … si pentru totii angajatii din sistemul medical care la randul lor sunt OAMENI, pentru care viata are si bucurii si suferinte si care au dreptul la respect, intelegere si empatie; niste EROI din punct de vedere al profesiei, care ajung sa sacrifice binele lor pentru binele altuia, niste NECUNOSCUTI, “sclavi” ai sistemului si ai pacientilor, pentru care calitatea de MAMA/TATA intra automat in plan secund”, spune o mămică pe grupul ”Mămici din Sibiu”.
Colegii sunt revoltați și consternați
Și medicul Livia Ognean și-a exprimat regretul față de decesul colegei sale. Șefa secției de Neonatologie din Spitalul Clinic Județean Sibiu trage un semnal de alarmă în privința faptului că din cauza lipsei de personal se ajunge la surmenaj cum a fost și în cazul Mihaelei.
”Acum mulţi ani am petrecut ceva timp în clinici de neonatologie din Germania, SUA şi Elveţia. Atunci am început să visez la o secţie de nou-născuţi şi o terapie intensivă neonatală „ca afară”. Numai că visele astea au nevoie de multe mâini de ajutor. Şi am primit. Ajutor. O echipă minunată, fantastică chiar de asistente, infirmiere şi medici, prieteni. O echipă de oameni, inclusiv părinţi, care au reuşit să facă visul să pară realitate. Pare pentru că nu este. Pentru că „afară” o asistentă de terapie intensivă îngrijeşte doar un singur copil. Cel mult doi pe aici-pe acolo, prin ţările mai sărace. Nu 5-7 ca la noi. O asistentă în secţia de nou-născuţi îngrijeşte 5-7 copii, nu 15-20 ca la noi. După atâţia ani şi atâtea eforturi pot spune că fac parte dintr-o echipă de eroi. De ieri visul începe să semene a coşmar. Când un medic sau o asistentă au murit, cum s-a întâmplat de curând aiurea prin ţară, m-a durut sufletul dar nu am gândit prea mult. Dar ieri a murit, bolnavă şi epuizată, o asistentă de 30 de ani de peste drum de noi, din Spitalul de Pediatrie. Şi azi dimineaţă, când am văzut feţele colegelor mele, toate, am înţeles că am pierdut un om din echipă. O echipă mai mare decât cea din care credeam până acum că fac parte. Echipa specială a celor care îngrijesc copii dincolo de orice, de propria lor familie şi de propria lor sănătate. Nu e uşor să îngrijeşti copii. Este o altfel de responsabilitate. Nu compar specialităţi dar cu copiii nu poate lucra oricine. Sunt, în marea lor majoritate oameni aparte, cu un altfel de suflet. Dar sunt oameni care au şi ei drepturi. Dreptul la sănătate, de exemplu. Nu e cinstit să mizezi pe simţul lor moral, etic, colegialitate, responsabilitate şi să abuzezi de bunul lor simţ. Lipsa de personal duce la epuizarea celor care trebuie să muncească cât pentru 2, 3 sau chiar mai mulţi. Iar epuizarea duce la boală. Şi boala lasă în urmă copii orfani. Precum în cazul Monicăi. Pe care nu o cunosc dar am cunoscut-o ieri şi azi din cuvintele frumoase ale mamelor care au întâlnit-o, cărora le-a îngrijit copiii şi au scris despre ea. Pe care o recunosc ca din echipa noastră pentru că aşa e şi la noi: nici un concediu, nici o zi liberă nu sunt sigure dacă una din colege se îmbolnăveşte aşa de rău că trebuie să îşi ia concediu (de obicei doar când nu mai pot sta în picioare) – nici o astfel de zi de odihnă nu e sigură. Suntem prea puţini şi ne pierdem OAMENII. Aceia puţini care au ales să rămână în ţară şi care îşi doresc să ofere copiilor voştri, copiilor lor o viaţă ca afară. Îngrijiri ca afară. Şi aici visul a început să devină coşmar. Un copil de 4 ani plăteşte pierzându-şi mama plecată să facă bine alţi copii. Nu cred că e un preţ corect”, spune Livia Ognean pe contul ei de Facebook.
