DOCUMENTE/ Spionajul american NU e interesat de terorismul islamic, ci de altceva

Contraspionajul din Franţa denunţă manevre americane de spionare a Airbus şi a altor companii emblematice din sectoare strategice franceze, potrivit France 3.În acest sens, Le Figaro citează un responsabil având competenţe deosebite în probleme de securitate naţională. Potrivit acestuia, ‘‘americanii cooperează foarte strâns cu Franţa şi cu serviciile aliate la nivel operaţional împotriva terorismului islamic şi a spionajului chinez şi rusesc, dar 60% din activitatea lor rămâne centrată pe colectarea de informaţii strategice”. ”Toate mijloacele sunt bune pentru a-şi susţine patriotismul economic”, a afirmat el. 

Ziarul Le Figaro publică miercuri un document al DGSI (Direcţia Generală de Securitate Internă, subordonată Ministerului de Interne francez) destinat guvernului pentru a alerta autorităţile de la Paris în legătură cu ingerinţa SUA în Franţa.

În acest document, datat 12 aprilie, DGSI precizează: ”Actori americani desfăşoară o strategie de cucerire a pieţelor de export care, în special în ceea ce priveşte Franţa, se reflectă printr-o politică ofensivă în favoarea intereselor lor economice. Sectoarele vizate corespund domeniilor de viitor, prezentate demult ca strategice de către autorităţile americane, între care aeronautica, sănătatea şi, mai în general, sfera de cercetare”.

Întreprinderile franceze din sectoarele respective’‘fac obiectul unor atacuri selective, în special prin litigii juridice, încercări de colectare de informaţii şi ingerinţe economice”, conform  acestui document de şase pagini.

Referitor la Airbus, DGSI subliniază un context extrem de concurenţial în care SUA efectuează ”manevre pentru a favoriza Boeing pe pieţe promiţătoare”, conform agenţiei de presă EFE.

În raportul său, DGSI notează că fabricantul de avioane european întâmpină ‘‘dificultăţi ciclice de câţiva ani” în ceea ce priveşte programele sale de avioane A380, A320 şi A400M şi că este ”vulnerabil pe teren judiciar”, încercând să evite sancţiuni grele.

Case americane de avocatură intervin în cadrul Airbus în contextul auditelor de conformitate în materie de luptă împotriva corupţiei, avocaţii dispunând din 2015 la un acces privilegiat la datele strategice ale grupului. Experţii DGSI adaugă: ”Informaţiile de toate felurile sustrase din cadrul Airbus permit cartografierea tuturor intermediarilor şi contactelor grupului, precum şi a axelor sale de dezvoltare internaţională”.

Un alt element îngrijorător menţionat în document este că mulţi dintre aceşti avocaţi ”sunt în contact cu administraţiile americane” şi că au fost deja responsabili pentru proceduri similare în trecut cu privire la Alstom şi Technip, două companii franceze care au ajuns să fie condamnate la pedepse severe.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare