DNA s-a ars cu termoficarea din Brașov

Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Termoficarea”, în care a fost trimis în judecată de DNA în 2016 pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în legătură cu derularea unui contract ce avea ca obiect realizarea de lucrări la reţeaua de transport apă fierbinte în zona de nord a oraşului.

Scripcaru şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar primiseră o soluţie de achitare şi la instanţa de fond (Curtea de Apel Braşov) în aprilie 2020, decizie menţinută luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea apelului DNA.

În aceeaşi cauză au fost achitaţi fostul viceprimar al Braşovului Adina Durbacă, Silviu Călin Pop – administratorul firmei care ar fi fost favorizată de Primăria Braşov, mai mulţi funcţionari din Primăria Braşov, printre care Attila Radnoti – director al Direcţiei Tehnice, Liliana Horga – director executiv adjunct al Direcţiei Tehnice, Claudia-Niculina Radu – angajată a primăriei, membru în CA al SC Tetkron SRL, Isabella Beatrice Mărăşescu – şef Serviciu achiziţii publice, Lidia Bulgărea – şef Serviciu investiţii, dar şi Daniela Pălănceanu – avocat în Baroul Braşov, membru în CA al SC Tetkron SRL, Mihaela Vulpescu şi Cristina Iuliana Antonie – administratori de firme, precum şi Mihai Ciprian David.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Articole relationate

    Categorii populare