Toti acuzații au fost achitați. Este procesul în care DNA i-a trimis în judecată, în 2015, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție (abuz în serviciu, deturnare de fonduri și spălare de bani) pe 10 inculpați (clubul ASA și 9 persoane fizice, printre care fostul primar Dorin Florea, fostul viceprimar Sergiu Claudiu Maior – acum consilier local, omul de afaceri Ioan Nucu Man, fostul director economic al Primăriei, Kiss Imola, etc.).
Conform rechizitoriului procurorilor anticorupție, în vara anului 2013, Florea, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș și ordonator principal de credite, ar fi încălcat legea și a alocat clubului de fotbal 7,5 milioane de lei, deși orașul avea datorii de peste 3,5 milioane de lei (respectiv impozite, taxe și contribuțiile către asigurările sociale de stat neplătite).
Ceilalți inculpați sunt oficiali ai Primăriei și ai fostului club.
Dosarul a fost înregistrat în decembrie 2015, la Secția Penală a Tribunalului Harghita.
De când a început procesul: unul din cei 9 inculpați a decedat, este vorba de prof. Benedek Istvan, fost consilier local;
Florea și-a mai executat un mandat de 4 ani de primar.
Procesul e la faza de fond.
29.07.2021
Ora estimata: 11:00
Complet: C3PS
Tip solutie: Achitare
Solutia pe scurt: 1.În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C.proc. pen. achită pe inculpatul Florea Dorin, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de abuz în serviciu prevăzut de art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 2. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpata Kiss Imola, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de abuz în serviciu prevăzut de art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 3. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpata Cioban Maria, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 4. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpatul Maior Sergiu Claudiu, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 5. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpatul Fărcaş Ioan, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 6. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpatul Bako Laszlo Attila, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 7. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpatul Măceşanu Emil Virgil, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. 8. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. b C. proc. pen. achită pe inculpatul Man Ioan Nucu, ( cu datele personale ) de sub acuza comiterii infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prevăzut de art.48 Cod penal, raportat la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 Cod penal şi art. 309 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a C. proc pen. achită pe acelaşi inculpat Man Ioan Nucu de sub acuza comiterii infracţiunii de deturnare de fonduri prev. de art.307, alin.2 C. pen şi art. 309 Cod penal, cu aplic. art. 35, alin. 1 C. pen. ( 105 acte materiale), întrucât fapta nu există. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a C. proc pen. achită pe acelaşi inculpat Man Ioan Nucu de sub acuza comiterii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. ?i a art. 5 alin. 1 C.pen. întrucât fapta nu există. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit. a C. proc pen. achită pe inculpata Asocia?ia Sportivă „Fotbal Club Asa 2013” („Fotbal Club Municipal”) Tîrgu Mureş de sub acuza comiterii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. ?i a art. 5 alin. 1 C. pen. întrucât fapta nu există. Respinge pretenţiile părţii civile Municipiul Târgu Mureş. Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa procurorului din data de 01.07.2015 pe bunurile inculpatului Man Ioan Nucu. Dispune ridicarea sechestrului poprirea sumelor de bani de?inute şi cele viitoare din conturile şi subconturile în lei şi/sau valută, ale ASOCIA?IA SPORTIVĂ „FOTBAL CLUB ASA 2013” Tg.Mure?, cu sediul în Mun. Tîrgu Mureş, str. Bega, nr. 2, jud. Mureş, C.U.I. 24417790, la următoarele instituţii bancare: – BANCA TRANSILVANIA SA – având sediul social în Mun. Cluj-Napoca, str. George Bariţiu, nr. 8, jud. Cluj, C.U.I. 5022670, – BANC POST SA – având sediul social în Bucureşti, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6 A, sector 2, C.U.I. RO 404416, – BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE SA – având sediul social în Bucureşti, B-dul Ion Mihalache, nr. 1-7, sector 1, C.U.I. 361579, până la concuren?a sumei de 7.053.000 lei. În baza art. 275 alin.1 pct.4 alin.3 C. proc. pen cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocaţial din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 29.07.2021 în şedinţă publică
Document: Hotarâre 59/2021 29.07.2021