DNA a fost de acord cu retragerea apelurilor în dosarele lui Hrebenciuc și Ghiță

Gheorghe Stan, fostul şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor şi noul judecător CCR, a declarat, într-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX, că retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc şi Sebastian Ghiţă a avut la bază corespondenţa cu şeful DNA, care a împărtăşit opinia.

„Aici nu este vorba de „bine aranjaţi, freze sau competenţe 0 barat”, aşa cum spunea cineva recent în mediul online, ci de faptul că la nivelul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie s-a făcut o analiză complexă, completă şi responsabilă având la dispoziţie întreaga documentaţie care a stat la baza acestor decizii. Referitor la cele două dosare la care faceţi referire, fără a comenta conţinutul acestora, pot să vă spun că am avut discuţii cu procurorul-şef DNA, care a împărtăşit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii căii de atac. Există şi o corespondenţă scrisă în care am transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie punctul nostru de vedere, raţionament la care DNA nu a formulat obiecţiuni”, a declarat fostul şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, Gheorghe Stan, într-un interviu exclusiv pentru MEDIAFAX.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare