spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăSocialDin a doua zi de CRĂCIUN vin zăpezile

Din a doua zi de CRĂCIUN vin zăpezile

-

Temperaturile scad şi ploile, ninsorile sau lapoviţa vor cuprinde sudul, estul şi centrul ţării, începând de vineri seară, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). De vineri, se înmulţumesc precipitaţiile în Oltenia, Muntenia şi mare parte din Transilvania şi Moldova. Acestea se vor transforma în ninsori, în special în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova şi la munte, se arată în prognoza ANM, transmite Mediafax.

- Reclama -

În Banat, în intervalul 25 – 28 decembrie va avea loc un proces de răcire, iar maximele diurne nu vor mai depăşi, în medie, 1 grad Celsius, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în jurul datei de 26 decembrie, când va ploua, dar şi în intervalul 29 decembrie – 3 ianuarie, când vor fi şi lapoviţe sau ninsori, mai ales în cursul nopţilor.

- Advertisement -

Şi în Crişana, în jurul datei de 26 decembrie local vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, moderate cantitativ. Temperaturile vor avea o scădere accentuată, pînă la valori de aproximativ 0 grade Celsius pe 27 decembrie.

În Transilvania vremea se răceşte spre medii ale maximelor de până la minus 2 grade şi ale minimelor de până la minus 10 grade, pe 27 – 28 decembrie. Pe 26 decembrie vor fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ, iar între 29 decembrie şi 4 ianuarie vor fi predominant ninsori, pe arii extinse.

- Advertisement -

În Maramureş vor fi precipitaţii pe arii relativ extinse aproape zilnic, pe tot parcursul intervalului de prognoză, predominant sub formă de ploaie la început, iar după 29 decembrie mai ales sub
formă de ninsoare.

Temperaturile scad cu aproximativ 10 grade în Moldova, de joi până duminică, ajungând la maxime de 0 grade şi minime de minus 7 grade, în medie. Probabilitatea pentru precipitaţii locale, predominant ninsori, va fi ridicată între 29 decembrie şi 4 ianuarie, iar până atunci numai izolat şi trecător vor fi ploi slabe sau lapoviţă, mai ales vineri.

Şi în Dobrogea scad temperaturile cu 10 grade, astfel încât pe 28 decembrie vor fi temperaturi maxime de 2 grade şi minime de minus 4 grade. După data de 27 decembrie precipitaţiile vor fi prezente pe arii extinse, predominat sub formă de ploaie.

În Muntenia, pe 28 decembrie, vor fi maxime diurne de aproximativ 1 grad şi minime nocturne de minus 5 grade. Tot după 27 decembrie, aproape zilnic, se vor semnala precipitaţii mixte la nivel local, în general slabe cantitativ.

În Oltenia probabilitatea pentru precipitaţii mixte va creşte începând de vineri. Pe 28 decembrie nu se vor mai depăşi temperaturi medii de 0 grade ziua şi minus 5 grade noaptea.

La munte, până la sfârşitul săptămânii, vremea se va răci de la o zi la alta, iar mediile termice vor scădea spre minus 8 grade ziua şi minus 12 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va creşte de joi, când vor predomina ninsorile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img