Un pensionar croat şi-a decorat casa cu 1.500.000 de luminiţe

Un inginer pensionar dintr-un orăşel din Croaţia vrea să asigure familiei o atmosferă memorabilă de Crăciun, astfel că a decorat casa şi proprietăţile din jur cu un număr incredibil de luminiţe – 1.500.000, rezultatul fiind cu adevărat impresionant, transmite Mediafax.

crotzia2

Priveliştea casei aflate la câţiva kilometri depărtare de oraşul croat Čazma este un adevărat spectacol, mai ales că zona nu are de obicei o iluminare generoasă, comentează reporterul publicaţiei americane Mashable, adăugând că pare că ”cineva a luat Times Square din New York şi l-a pus pe o pajişte din Croaţia rurală”. Aproximativ 1,5 milioane de lumini – familia Salaj nu ştie numărul exact, dar sunt siguri că suma aceasta e foarte aproape de adevăr – abia încap pe o singură casă.

 

Ca să adapteze spectacolul de luminiţe la proprietatea care se întinde pe aproximativ 77.000 de metri pătraţi, Salaj şi familia sa au aşezat lumini pe oriunde a fost posibil – pe mai multe case, un hambar, copaci, tufişuri, un pod şi potecile care înconjoară un lac mic.

”Am început în 2001, cu 70.000 de luminiţe, şi am continuat să adaug mai multe încă de atunci. Am crescut ca un copil sărac. Am muncit în străinătate şi odată ce m-am pensionat, am vrut să îi ofer familiei mele cel mai bun Crăciun. Şi oameni din sat au început să apară, la început timizi. I-am invitat pe toţi înăuntru”, povesteşte fostul inginer. ”E o cantitate imensă de muncă. Dar nu pot să mă opresc pur şi simpu şi să le spun tuturor că nu o să fie nicio lumină la familia Salaj în acest an. Odată ce luminile se închid în ianuarie, începem să lucrăm pentru anul următor”. Cât despre costul electricităţii, factura s-a ridicat anul trecut la 11.100 de dolari, iar Salaj a fost norocos datorită unei substaţii electrice instalate în apropiere în urmă cu câţiva ani care asigură suficientă electricitate pentru întregul spectacol. Proiectul este finanţat parţial din sponsorizări şi parţial din taxe de intrare, dar cea mai mare parte din bani şi din muncă a fost depusă de membrii familiei Salaj.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare