Din culisele TelDrum: Chefurile lui Dragnea

De câteva săptămâni, la sediul TelDrum din Alexandria se întâmplă tot felul de lucruri: percheziții, verificări, vizite mascate sau acoperite, în speranța că astfel va putea fi identificat drumul către acțiunile la purtător și către rețeta producției de bani destinați uzului privat din resurse publice. Petre Pitiș, omul de casă al baronului, luat la întrebări de procurori, a spus însă că el nu-l cunoaște pe Dragnea decât circumstanțial, făcând referire la anii de liceu și la niște partide de fotbal. Petre Pitiș suferă, probabil, de o formă gravă de amnezie, pentru că, probabil, creierul lui încearcă să-l protejeze de trauma unor chefuri relativ recente cu Dragnea, în care baronul îl umilea public într-un mod despre care chiar și nouă ne este rușine să vorbim. Desigur, amnezia lui Petre Pitiș, chiar dacă e explicabilă, nu e suficientă pentru a-l proteja pe baronul de Teleorman, în ciuda numeroșilor interpuși care îl protejează încă. S-au creat, însă, din fericire, o serie de breșe în sistem, care permit obținerea de indicii noi cu privire la felul în care TelDrum s-a erijat în sursa de venituri a unui sistem mafiot, scrie Liber în Teleorman.

Trăim un timp halucinant, în care, dintr-o dată, toate drumurile duc la Teleorman. Și nu e deloc greu de ghicit cum s-a ajuns în situația asta, dacă privim în direcția celei mai reușite afaceri cu statul din țara asta, deja celebre la nivel național, ce poartă în denumirea sa primele litere ale județului: TelDrum. În fapt, la fundamentul a ceea ce este Liviu Dragnea astăzi stă această uriașă fabrică de făcut bani, cu rădăcinile în Teleorman, dar cu ramificații în cele mai bogate zone din țară, care a finanțat în mod consecvent ascensiunea lui Dragnea din funcția de mic consilier local la cea de lider al celui mai important partid din țară. Așa că, de principiu, drumul baronului de Teleorman de la nimeni la numărul doi în stat a fost profund dependent de succesul acestei afaceri cu drumuri, care a aspirat toate resursele unui județ normal, sufocându-l și transformându-l într-o ruină. De aceea, nu e deloc exagerat să credem că abia în clipa în care TelDrum se va închide vom putea vorbi cu adevărat de sfârșitul baronului, mai scrie presa locală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare