DEZVĂLUIRI DIN JURNALUL ELENEI UDREA

Jurnalistul Ion Cristoiu  dezvăluie pe blogul său vineri noapte detalii uimitoare din jurnalul Elenei Udrea, pe care acesta l-a primit chiar de la fostul ministru:

POSTAREA LUI ION CRISTOIU:

Vă amintiți că în seara de 1 octombrie 2014, cu o zi înainte de debutul campaniei, televiziunile de știri au căzut în epilepsia unui Breaking News:
Elena Udrea fusese chemată la DNA!
Toate televiziunile și toate site-urile au dat secvențe cu Elena Udrea la DNA, iar după, toate talk-show-urile au trăncănit despre asta.

Cum s-a ajuns la așa ceva ne explică Elena Udrea:
De fapt am jucat cu DNA împotriva mea de la început. M-au chemat să declar ca martor într-un dosar cu Gheorghe Ștefan, spunînd că era de maximă urgență audierea mea. Nu s-a închis nici pînă acum. (dosarul, pînă cînd scrie Jurnalul Elena Udrea, mult după alegeri n.n). Dar eu am fost la DNA cu toată presa așteptîndu-mă acolo înainte de prima zi de campanie. (…).
La DNA m-au chemat într-o miercuri pentru vineri. Le-am spus că vin luni dimineața la ora 9, pentru că la ora 11 urma să merg la Ambasada SUA. Dar să nu cheme presa. Mi-a spus  procurorul că ei nu cheamă presa, că vine singură. Dar eu știu că vine doar cînd află, de cele mai ori din interior, că vine cineva care trebuie expus public.
L-am sunat imediat pe Președinte, pentru că mi s-a părut evident că se încearcă compromiterea mea. ( …) Președintele mi-a zis că pot intra pe prin lateral, pentru a evita un scandal de presă. (..)
Am cerut prelungirea datei pînă miercuri, la ora 19. Era mai sigur ca discreție. L-am sunat pe cel care răspundea de dosar, a fost amabil, a zis că este  OK. și că ne confirmăm marți. Ne-am confirmat marți, apoi miercuri urma să-l sun cu cinci minute înainte să ajung. Cînd am plecat spre ei (…) De pe drum am sunat să le spun că mă apropii. Mi s-a spus că nu pot intra prin lateral, pentru că n-a fost aprobată cererea de conducerea instituției! Am intrat prin față, pe unde era toată presa chemată. ( …) De ce presă și de ce nu am știut dinainte că nu pot intra prin lateral, cum fac mulți alții?

Acolo unde am pus puncte puncte apar nume și date despre care, cînd am primit Jurnalul, Elena Udrea m-a rugat să nu le dau publicității. Nu le voi da pînă cînd nu voi ști că soarta Elenei Udrea e pecetluită.

Sunt convins că Elena Udrea nu vrea să apară multe lucruri din Jurnal și pentru că mai speră. După opinia mea, speră zadarnic. Soarta ei a fost hotărîtă deja. Ca și a lui Adrian Năstase pe vremuri. Mi-a povestit cineva atunci, cînd Adrian Năstase a fost chemat prima oară la DNA, că procuroarea s-a ridicat brusc de pe scaun și i-a șoptit la ureche, ca să n-o audă pereții, să nu-și facă nici o iluzie, că se va merge pînă la proces, ba chiar pînă la condamnare. Nu știu dacă Elena Udrea a beneficiat de acest avantaj. De a i se spune că nu mai e scăpare!

Am publicat acest fragment din Jurnal fără aprobarea Elenei Udrea, pentru că el îmi confirmă un Adevăr despre care am scris din intuiție, fără a avea confirmarea din real:
Unii pot fi convocați la DNA fără să știe nici un ziarist.
Alții se pomenesc cu  toate televiziunile așteptîndu-i cu camerele pregătite.
Din Jurnal mai aflăm un lucru interesant:
Prezența presei cînd e convocat cineva la DNA se negociază.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare