spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

DEZBATEREA PUBLICĂ PENTRU REDUCEREA ABANDONULUI ȘCOLAR ”PACTUL PENTRU TINERI”,  ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN

Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu a răspuns, astăzi, inițiativei Cristinei Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, de a participa la dezbaterea publică „Pactul Pentru Tineri”, desfășurată la Colegiul Național Traian.

Investiția în educație și reducerea abandonului școlar reprezintă cheia pentru construirea viitorului tinerilor noștri. Împreună cu autoritățile centrale, avem responsabilitatea, comună, să facem din educație o prioritate și să ne asigurăm că toți copiii au șansa de a-și atinge potențialul maxim. Inspirându-ne din această idee generoasă, dorim să implementăm și în Drobeta-Turnu Severin un „Pact pentru Tineri”, continuând astfel eforturile Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, iar alocarea de peste 25 de milioane de euro din fonduri europene, în ultimii ani, pentru educație, reflectă angajamentul nostru ferm”, a transmis Marius Screciu

Prin investiții în echipamente IT, Primăria Severinului a asigurat accesul la învățământul online pentru toți elevii, iar prezent se află în derulare, un proiect amplu de peste 7 milioane de euro, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență ce vizează dotarea tuturor școlilor, grădinițelor și liceelor cu echipamente moderne. 

Prin aceste acțiuni concrete, ne angajăm să modelăm un viitor promițător pentru tinerii noștri, construind temelia unei societăți educative și incluzive”, a conchis Marius Screciu

Hot this week

Topics

Mai mult

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Articole relationate

    Categorii populare