COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Pe măsură ce luările de poziție ale președintelui Iohannis sunt tot mai categorice în favoarea integrării europene, opinia publică românească tinde să adopte o poziție mai reținută.
În ajunul plecării președintelui Iohannis la Bruxelles, a fost publicat eurobarometrul realizat periodic în toate țările membre la comanda Parlamentului European. Pentru prima dată de la aderare, mai puțin de jumătate dintre cetățenii români mai cred că apartenența la UE este un lucru bun. Mai exact, 48% dintre români au o opinie pozitivă, 32% sunt indiferenți și 18% consideră că apartența la UE este un lucru rău. Există și două procente de non-răspunsuri. Nu e lipsit de semnificație că, tot pentru prima dată, românii se plasează sub media europeană la aprecieri pozitive și peste medie la opinii negative.
Probabil că nu este un moment confortabil pentru președintele României, un federalist european tot mai hotărât, deși la Bruxelles nu despre sondaje de opinie va fi vorba. Nu e totuși lipsit de interes că președintele Iohannis are, de cel puțin o jumătate de an, o evoluție divergentă față de aceea a opiniei publice din țara sa. Pe măsură ce luările de poziție ale președintelui sunt tot mai categorice în favoarea unor noi cedări de suveranitate, opinia publică românească, foarte euroentuziastă până nu demult, tinde să adopte o poziție contrară. În primăvară, la ediția precedentă a acestui eurobarometru, 54% dintre români credeau încă în beneficiile apartenenței la UE și tendința părea crescătoare, ceea ce înseamnă că în ultima jumătate de an s-a petrecut ceva important de natură să inverseze tendința. Nu știm ce, putem doar presupune.
În orice caz, chiar dacă în aprilie peste jumătate dintre români aveau încă simpatie față de UE, semnele reticenței se făceau simțite. Sondajul din primăvară arăta că România se plasează aproape de fiecare dată în grupul statelor ”disidente” care nu doresc să participe la decizii comune și care cred că este mai bine să acționeze pe cont propriu. Cum ar fi mai bine reprezentate propriile interese față de ascensiunea Chinei, a Rusiei, cu ocazia Brexit-ului și a alegerii lui Donald Trump ca președinte al SUA? Cu o singură excepție, aceea a situării față de Rusia, în toate celelalte cazuri România s-a plasat printre primele trei țări care ar dori mai curând o acțiune pe cont propriu și nu una în comun. În cazul Brexit-ului, românii au fost cei mai independenți, iar în cazul alegerilor americane au fost întrecuți doar de englezi.
Fiecare dintre aceste opțiuni ar putea fi explicate. În cazul ieșirii din UE a Marii Britanii, românii nu credeau probabil că germanii sau francezii i-ar reprezenta destul de bine. Ei aveau în minte precedentul vizelor de călătorie în SUA, când Europa occidentală nu asumase cauza românească. În ce privește China, românii și-ar dori poate investiții chinezești în pofida opoziției Vestului, iar cât privește alegerea lui Donald Trump este de presupus că românii sunt în bună parte simpatizanți ai noului președinte american și că nu se simt prea bine în ambianța sceptică, dacă nu ostilă, din Europa occidentală.
Iată prin urmare tot mai multe subiecte care vor fi contribuit la inversarea tendinței eurofile. O altă cauză a fost poate alegerea președintelui Macron, care manifestase de la bun început adversitate față de țările din est, cerându-le să nu-și mai trimită lucrătorii ieftini pe șantierele din Franța. A contat probabil și faptul că s-a discutat mai stăruitor despre ”Europa cu două viteze”, care e percepută în România ca un soi de abandon. S-ar cuveni să arătăm însă că, în cazul acesta, poziția românilor este ambivalentă și că asistăm poate nu atât la o creștere a euroscepticismului propriu-zis, cât la o iubire dezamăgită. Pentru că aceleași sondaje arată că, spre deosebire de olandezi sau de germani, care sunt cei mai înclinați către o integrare exclusivistă, românii și-ar dori ca țările dezvoltate să le aștepte și pe celelalte și să continue drumul împreună.
În orice caz, nu mai e sigur că președintele Iohannis are sprijinul opiniei publice de acasă în tot ceea ce întreprinde la Bruxelles. Iată un motiv serios pentru ca șeful statului să nu se mai mulțumească cu informări lacunare și să ofere publicului o imagine mai cuprinzătoare a intențiilor sale, după cum nu ar strica să le supună unei dezbateri mai largi.
