COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Ministrul Educației Pavel Năstase a anunțat că pregătește o reformă a Educației în colaborare cu președintele Klaus Iohannis. Deocamdată constatăm dezinteresul societății și lipsa de repere a politicienilor.
Nimeni nu iese în stradă pentru legea Educației. Mobilizarea publică pentru cea mai importantă activitate pe timp de pace este egală cu zero. Iar explicația nu poate fi alta decât incapacitatea societății românești de a sesiza prioritatea școlii. S-a vorbit enorm, desigur, despre importanța acesteia, dar în realitate a fost vorba despre finanțare, ea însăși privită preponderent din perspectiva salariilor personalului didactic. În fine, se face în continuare mare caz de reforma aplicată în timpul guvernului Boc și tot ce s-a petrecut de atunci este descris ca ”restaurație”, un termen menit să sugereze că s-ar fi realizat un mare progres, care ar fi acum abandonat. În realitate, cu excepția anumitor schimbări prevăzute mai ales la nivelul universităților și cu excepția bacalaureatului supravegheat, reforma de atunci a lăsat școala neatinsă.
La nivelul învățământului preuniversitar nu s-a întâmplat absolut nimic, așa încât ideea că am asista la o ”restaurație” nu face decât să ascundă că nu a existat până acum o reformă de conținut. Manualele, programa școlară, modul de evaluare, în fine întregul stil de lucru care permite și chiar încurajează impostura (plagiatele timpurii, cum să le numim altfel?) au rămas exact ca înainte și au prins rădăcini tot mai adânci. În răstimp s-au mai făcut, ce-i drept, inovații ”progresiste” cum ar fi tentativa de a limita studiul limbii române în profitul unei așa numite ”educații pentru democrație”. În fine, toți profesorii onești din mediul universitar sfârșesc prin a depune mărturie (vezi de exemplu articolele excelente ale lui Mihai Maci) că studenții noi sunt invariabil mai prost pregătiți decât cei vechi, deoarece în cursul liceului nimeni nu mai învață nimic.
Spiritul însuși al școlii (care pretinde evaluare și selecție) este viciat, ca dovadă că plagiatele nu sunt accidente, ci regula însăși. Universitatea din București anunța recent că Facultatea de Drept va renunța la lucrările de licență, căci majoritatea lor zdrobitoare fiind plagiate, evaluarea nu și-ar mai avea sensul. Se va opta pentru un test grilă. Într-adevăr e tot mai dificil să abordezi subiectul cu atât mai mult cu cât politica l-a distorsionat grav. Se pare că premierul Sorin Grindeanu are la rândul lui o lucrare de matematică greu de găsit, care, din acest motiv, pare puțin suspectă. În consecință, matematicianul Sergiu Moroianu l-a invitat pe prim-ministru la Institutul de Matematică spre a-și prezenta acolo lucrarea într-un cadru receptiv și competent.
Dar, așa cum spuneam, au apărut distorsiuni grave, căci, în cazul cel mai rău, ar fi destul astăzi pentru oricine să arate că lucrarea sa este originală în proporție de 96%, dată fiind existența unui ilustru precedent. CNTDCU a constatat că șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, a preluat 4% din textul tezei sale de doctorat fără să menționeze sursele, dar a convenit că acest lucru este tolerabil. Prin urmare în România furtul intelectual este acceptat în mod oficial într-o anumită proporție, una care, arbitrară fiind, ar putea crește ușor de la an la an sau de la caz la caz. Or, în această ambianță relativistă cine să mai protesteze că școlile doctorale nu vor mai fi evaluate cu profesori de la universități importate din lume, așa cum plănuise fostul ministru Mircea Dumitru? Atunci când ”lupta împotriva corupției” este mai importantă decât educația, se întâmplă exact ceea ce vedem că se întâmplă.
Nimeni nu manifestează azi în favoarea unei reforme școlare și profitând de această apatie și de acest dezinteres masiv, fiecare guvern, fiecare ministru recurg în toată libertatea la tot soiul de improvizații, care, în final, se dovedesc a fi doar aranjamente în favoarea unei școli mai ”relaxate” și invariabil în favoarea personalului didactic. Dar nici intelectualii nu se omoară cu tema educației (cu câteva puține excepții) poate din descurajare sau poate pur și simplu din egoism.
În sfârșit, ce viitor ”european” ar putea avea o societate tot mai puțin educată? Evident ea nu ar putea fi, în mod natural și fără contribuția vreunei discriminări rău intenționate, decât o periferie, dar de data aceasta nu în sens geografic, ci de-a dreptul în sensul valorii. De aici de la această teribilă avertizare pe care ne-o adresează circumstanțelor politice, ar trebui să plece dezbaterea despre reformă. Principalul proiect european este o bună reformă a educației.
