spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăBasarabiaDeutsche Welle: Moldova, la început de catastrofă umanitară

Deutsche Welle: Moldova, la început de catastrofă umanitară

-

RELATARE A CORESPONDENTULUI DEUTSCHE WELLE LA CHIȘINĂU, VITALIE CĂLUGĂREANU:

Unele spitale din Republica Moldova nu mai primesc pacienți, deoarece nu au bani pentru medicamente și alimentație. Au apărut restanțe la plata salariilor unor bugetari, iar printr-o rectificare la buget, operată de Parlament, au fost oprite lucrările de construcție a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, menirea căruia este să reducă dependența energetică a Moldovei de Rusia.

- Advertisement -

Legislativul de la Chișinău a rectificat Legea bugetului de stat pentru anul 2015 (prin reducerea cheltuielilor cu 1,6 miliarde lei moldoveneşti) după ce președintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să promulge acordul privind creditul de 150 milionane de euro pentru Moldova, din cauza instabilității politice de la Chișinău. Banii urmau să fie utilizați pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei de stat. Moldovenii au început să simtă criza economică după ce din sistemul bancar al țării s-a furat un miliard de dolari. Iar pentru că ancheta în acest caz se desfășoară dubios, dar și pentru că autoritățile se opun în mod suspect reformării sistemului bancar, principalii creditori externi – FMI, Banca Mondială și UE au înghețat orice suport bugetar pentru Moldova. Mai mult, s-a redus cu aproape 40% și valoarea remitențelor de la moldovenii care muncesc în străinătate.

Din 40 de spitale, doar 11 mai au bani pentru medicamente

- Advertisement -

Potrivit ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, datoria față de spitale se ridică la aproape jumatate de miliard de lei moldovenești, iar bani la buget nu sunt. La rândul său, Ministerul Sănătății a anunțat că din 40 de spitale din țară doar 11 mai au resurse financiare, restul au rămas fără nici un ban până la sfârșitul anului. Cea mai mare datorie este pentru medicamente, iar fără ele, pacienții nu pot fi tratați și, chiar dacă dețin poliță medicală pentru care au plătit, aceștia nu sunt internați.

Din cauza scandalurilor de corupţie şi a tentaţiei partidelor de a se anihila reciproc pentru a controla fluxurile financiare şi instituţiile statului, Moldova a rămas fără guvern la sfârşitul lunii octombrie 2015. De atunci, economia ţării se degradează în ritm alarmant, iar taberele politice din Parlament, care ar urma să învestească rapid un nou guvern, se urăsc într-atât de mult încât nu au reușit încă să se așeze la masa de negocieri.

Pre-condiții: Ori ne „curățăm”, ori plecăm

Președintele interimar al liberal-democraților, Valeriu Streleț, a anunțat că „un fost oficial din Uniunea Europeană urmează să fie mediator între partidele care vor discuta crearea majorităţii parlamentare pentru învestirea noului executiv”. Deocamdată nu se știe despre cine anume este vorba, dar se știe că acest mediator urmează să ajungă la Chișinău săptămâna aceasta. Liberal-democrații au înaintat trei pre-condiții pentru demararea discuțiilor cu partidele pretins pro-europene din Parlament: ca viitorul prim-ministru să fie neafiliat politic și să-și aleagă singur miniștrii; actualul șef al Legislativului, democratul Andrian Candu să-și prezinte demisia sau să fie demis, în locul lui să fie aleasă o persoană care nu are nici o legătură de rudenie sau de afaceri cu persoane care au capturat statul; iar instituțiile de drept și justiția să fie scoase de sub influență partinică și oligarhică. Liderii democrați au apreciat pre-condițiile PLDM ca fiind „ridicole”.

Fostul premier Valeriu Streleț a menționat că PLDM nu va mai accepta ca situaţia să rămână la fel ca şi până acum, accentuând că, dacă sistemul actual va fi conservat, situaţia în ţară se va degrada iremediabil. Potrivit lui Streleț, există câţiva candidaţi apolitici la funcţia de premier şi depinde de preşedinte, pe care îl va alege. El, însă, a repetat că PLDM va accepta negocierile doar dacă „viitorul premier va avea mâinile dezlegate”.

Pastile europene și farduri pentru buboiul politic moldovenesc

Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a spus că nu știe dacă este nevoie de un mediator „între părțile beligerante”: „Poate că nu ar strica așa un mediator între părțile beligerante, care au nevoie de o resetare sau o intrare în discuții cu martori”, a reacționat Diacov care, între altele, le-a sugerat liberal-democraților să-și revadă lista de pre-condiții.

Directorul Teatrului „Satiricus” și unul din liderii de opinie de la Chișinău, Sandu Grecu, consideră că venirea unui mediator european în Moldova este „o naivitate”: „Cum nu ai trata buboiul politic moldovenesc, pastilele europene și fardurile cu iz de tizic demagogic, prelungesc durerea , dezastrul din Republica Moldova. Efectul final e zero. Doar o intervenție politică chirurgicală, o resetare totală a clasei politice ne poate arăta o lumină la capătul tunelului”, susține regizorul moldovean.

Culmea corupției: Îi încurcă Ambasada Franței!

În timp ce UE face presiuni asupra autorităților moldovene în sensul combaterii corupției mari și implementării prevederilor Acordului de Asociere cu UE, la Chișinău Ambasada Franței se vede nevoită să-și mute sediul din cauza unei construcții ilegale din preajmă (cu 12 nivele), care îi pune în pericol securitatea. Subiectul a ajuns deja în vizorul presei moldovenești datorită unui consilier municipal, dar autoritățile nu au întreprins nicio măsură.

Presa străină scrie că la următoarea ședință a Parlamentului European va fi discutat subiectul privind „oligarhia şi elitele corupte de la putere, precum şi despre furtul miliardului din sistemul bancar” al Republicii Moldova. Chestiunea a fost introdusă pe ordinea de zi la inițiativa grupului europarlamentar GUE/NGL. „Am solicitat această dezbatere pentru că suntem profund îngrijoraţi de evoluţiile recente din Moldova, unde un miliard de euro din sistemul bancar al ţării a dispărut prin conturi off-shore şi unde protestele au dus la căderea guvernului pe 29 octombrie”, se arată în mesajul președintelui grupului europarlamentar, Gabi Zimmer. „Partidele din coaliția distrusă au folosit termenul de ‘pro-european’ ca pe o frunză de smochin pentru dominaţia oligarhică a ţării. Moldova este profund tulburată de această elită coruptă care domină sistemul politic, mass-media şi economia ţării”, a mai menționat europarlamentarul.

Ultimă oră

Luni, 23 noiembrie, șeful statului Nicolae Timofti a dat curs prerogativei sale constituționale de a consulta grupurile parlamentare înaintea desemnării viitorului candidat la funcția de prim-ministru. Președinția a anunțat că Nicolae Timofti se va întâlni astăzi cu deputații PLDM. Pe 9 noiembrie, șeful statului le-a cerut liderilor partidelor „pro-europene” din vechea alianță „să găsească consensul necesar formării unui guvern pro-european, conform voinței majoritare a cetățenilor, exprimate la alegerile parlamentare din noiembrie 2014”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img