COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Așa cum a reieșit cu ocazia disputei pe tema Ierusalimului, Klaus Iohannis pare că se află într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, dar nu și cu președintele în exercițiu, Donald Trump.
Președintele României a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre: ”România urmărește cu consecvență punerea în aplicare a deciziilor asumate la Summitul NATO de la Varșovia din 2016 și alocă, anual, 2% din PIB pentru bugetul apărării, astfel încât armata noastră să devină mai eficientă în contracararea amenințărilor la adresa securității României și a NATO”. Nimic nou, desigur, dar repetarea unui mesaj conferă întotdeauna mai multă credibilitate unui angajament. În afară de asta, am spune că restul se înscrie într-o rutină a aniversărilor.
Și totuși, ținând seama de circumstanțe, câteva observații se impun. România s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru înzestrarea armatei la Summitul NATO de la Varșovia, dar numai în urma unei dezbateri impulsionate de americani, Franța și Germania nefiind deloc interesate să pună această condiție. Prin urmare România, Polonia și celelalte țări de pe flancul estic se străduiesc să respecte condițiile minime pe care americanii le cer ca să nu-și reducă angajamentul în Europa. Recentele reuniuni de la București (G9, fostele țări comuniste) și seminarul organizat de un think tank american pe tema Europei de sud-est confirmă încă o dată orientarea României predominant către Statele Unite, cât privește politicile de securitate. Cu toate acestea, președintele Iohannis evită tot mai mult un angajament mai puternic în favoarea SUA preferând să se mențină într-un spațiu echivoc, de natură să-i permită reorientări viitoare.
Așa cum a reieșit poate mai clar ca niciodată cu ocazia disputei pe tema Ierusalimului, Klaus Iohannis pare că se află într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, dar nu și cu președintele în exercițiu, Donald Trump. La fel ca cei mai mulți lideri din Uniunea Europeană sau China, Klaus Iohannis dă impresia că vede actuala administrație de la Washington ca pe un accident trecător și că mizează în continuare pe politicile liberale de tip Clinton-Obama. Așa se explică de ce, aflându-se într-un parteneriat cu SUA, președintele României dezavuează inițiativa Guvernului, dar implicit și a Washingtonului, de a consacra Ierusalimul drept capitală a statului evreu. Președintele României așteaptă pesemne, ca destui alții, să treacă valul și lucrurile ”să revină la normal”, adică liberalii americani să preia din nou frâiele puterii.
S-a văzut cu această ocazie și faptul că fostul președinte Traian Băsescu, în ciuda episodului Irak, a fost de fapt mult mai aproape de Clinton-Obama, un fapt consolidat de numirea lui George Maior la șefia principalului serviciu secret din România. Conservatorismul care luase un ușor avânt în perioada mandatelor sale (discursuri, cărți, conferințe etc) se vădește astăzi doar un simpu balon de săpun. Ierusalimul este un test de maximă relevanță, care dezvăluie orientarea reală a politicilor, dincolo de deghizamentele de circumstanță. Un conservator bunăoară va pleda întotdeauna pentru consacrarea Ierusalimului drept capitală a statului Israel din motive care țin de concepția sa asupra istoriei. Deși am putea observa că liberalii de azi nu cultivă o idee diferită asupra istorie, ei părând pur și simplu să nu mai vadă în ea o dimensiune relevantă a realității politice.
Unii comentatori au atras atenția că PSD și Liviu Dragnea, în dorința lor de a muta ambasada României la Ierusalim, par animați de un soi de oportunism grăbit dublat de amatorism, dar aceste lucruri sunt cu totul secundare. Alegerea în sine este atât de importantă prin toate consecințele sale, încât motivațiile, oricare ar fi ele, pălesc.
Așadar președintele Iohannis, un ”cripto-liberal” în relația de parteneriat cu SUA, a promis încă o dată că România își va păstra alocările de 2% la din PIB pentru armată, dar în același timp a luat distanță față de SUA, preferând să rămână în tabăra Europei occidentale. Politica aceasta este viabilă pe termen lung cu condiția ca, într-adevăr, noua orientare indusă de Donald Trump să fie o mică ”rătăcire”, urmată de o întoarcere a ”normalității” și a liberalilor. Dar în cazul în care America se află cu adevărat pe un drum nou, lucrurile se complică. În orice caz e regretabil că aceste lucruri nu sunt niciodată discutate în campaniile electorale (reduse la alternativa caricaturală și, în fond falsă, pro-americani vs. pro-ruși), românii neavând niciodată posibilitatea să aleagă în cunoștință de cauză.
