spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeDeutsche Welle: În 2014, românii din străinătate au trimis acasă 3,43 miliarde...

Deutsche Welle: În 2014, românii din străinătate au trimis acasă 3,43 miliarde dolari

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE

Muncitorii migranți din Europa occidentală au trimis acasă, anul trecut, aproape 90 de miliarde de dolari americani. Românii apar în clasamentul remiterilor pe locul al treilea în Europa, cu 3,43 de miliarde.

- Advertisement -

Remiterile lucrătorilor aflați în țări străine reprezintă o parte importantă a economiei globale. Anul trecut, muncitorii migranți care trăiesc în Europa occidentală au trimis acasă 88,75 miliarde de dolari americani, care au asigurat, în termeni statistici, venitul de bază pentru aproximativ 120 de milioane de persoane. Acesta este tabloul pe care îl oferă un raport publicat luni de International Fund for Agricultural Development (IFAD), în deschiderea Forumului Global al Remiterilor, deschis astăzi la Milano. Să arătăm de la bun început că autorii documentului așază în centrul preocupărilor țările non-europene cele mai sărace și lasă, oarecum, în planul al doilea tematica migrației intra-europene care ne intersează pe noi în cel mai înalt grad. Raportul construiește însă o foarte utilă imagine de ansamblu. (”Sending Money Home: European flows and markets”)

Europa se împarte în două părți, riguros delimitate de vechea cortină de fier. Vestul capitalist constituie zona din care pornesc marile fluxurile financiare, iar Estul comunist cuprinde țările de destinație. Chiar și țările cu economii mai puternice ca Polonia se înscriu printre destinatarele nete ale remiterilor din Occident. Graficele oferite de Raportul IFAD nu fac distincție între țările care aparțin UE și cele care nu aparțin, astfel încât avem o zonă compactă care cuprinde la sud țările din Fosta Iugoslavie și la răsărit Ucraina, Belarus și Republica Moldova.

- Advertisement -

Justificarea acestui tablou este că Rusia reprezintă, la rândul ei, una din marile emitente din care au provenit anul trecut 20,688 miliarde de dolari dirijați către estul Europei și către Asia Centrală. În orice caz, e semnificativ pentru noi că remiterile muncitorilor moldoveni din cuprinsul Federației Ruse au reprezentat anul trecut aproape 22% din întregul PIB al țării. Moldova se afla pe locul al 8-lea printre țările destinatare ale fluxurilor de bani din Rusia, iar Ucraina pe locul al doilea după Uzbekistan. Acest fapt explică în bună măsură influența pe care continuă să o exercite Rusia.

România este una din principalele țări destinatare ale remiterilor din vestul Europei, dar pe primul loc figurează Polonia, care a recepționat 7,5 miliarde de dolari americani, în principal din Germania și Marea Britanie. Pe locul al doilea se găsește Ungaria cu 4,47 miliarde de dolari americani, iar pe locul al treilea, România cu 3,43 de miliarde de dolari, proveniți mai cu seamă din Italia și Spania. Remiterile românești din Marea Britanie, Germania și din celelalte țări nu sunt cuprinse în tabel, căci nu se numără printre primele 10. Datele utilizate sunt cele furnizate de Banca Mondială și care au mai fost utilizate în diferite contexte.

Una din problemele ridicate de această statistică este vagul care domnește în privința numărului real al muncitorilor români din străinătate. Sub raportul strict al remiterilor, faptul nu are nicio importanță, dar subiectul a dobândit o însemnătate politică. În România s-a vorbit, după caz, de 2, de 2,5 sau de 3 milioane de români care lucrează în vestul Europei, pentru ca, zilele trecute, președintele Klaus Iohannis să vorbească, pentru prima dată, de 4 milioane. Există în această fluctuație un oarecare interes politic. Ar fi de asemenea important să putem raporta numărul muncitorilor migranți la volumul remiterilor bănești ca să aflăm ceva despre câștigurile obținute de români, despre natura job-urilor sau despre relațiile cu cei de acasă. Să arătăm doar, cu toată prudența cerută de imprecizia datelor, că numărul migranţilor români ar părea să fie mai mare decât al polonezilor sau ungurilor luați separat, dar că remiterile sunt inferioare acestora.

Revenind la raportul IFAD, să vedem și care sunt principalele țări de unde pleacă fluxurile financiare. Dacă lăsăm Rusia deoparte, pe primul loc în Europa se află Marea Britanie cu 17,17 miliarde de dolari, Germania, 14,08 miliarde, Franța, 10,53 miliarde , Italia, 10,43 miliarde și Spania, 9,6 miliarde dolari. Urmează, Olanda, Elevația, Austria și altele. Europa occidentală pare a fi un vast atelier, care dă de lucru la zeci de milioane de lucrători sosiți din fostul est comunist și de pe toate celelalte continente ale globului.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img