COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE PETRE M IANCU:
Ce speranţe întemeiate mai avem în acest timp al distrugerii, dezagregărilor şi desfiinţărilor? Cine e, oare, de vină pentru actualul dezastru geopolitic? Unul, la care pare că suntem osândiţi să asistăm neputincioşi?
Se spulberă mai nou până şi mitul fondator al religiei musulmane. Căci potrivit testelor chimice, efectuate de savanţi britanici prin metoda datării cu radiocarbon pe cel mai vechi manuscris al sfintelor scripturi islamice descoperit până-n prezent, Coranul pare să-l preceadă pe profetul căruia s-a pretins că i-ar fi fost revelat.
Dar oare ce nu se dezintegrează în aceste zile? Mai are oare şi semne bune acest an, altminteri înfiorător, de vreme ce, sub impactul exodului actual, vesteşte nu doar transformarea în maculatură a acordurilor de la Schengen şi Dublin, ci şi lichidarea Uniunii Europene înseşi?
Care se desface, iată, bucată cu bucată, de-a lungul fostei Cortine de Fier, precum şi la extremitatea nordică şi vestică a Europei. Căci, în chestiunea refugiaţilor, ţările esteuropene, laolaltă cu Marea Britanie, Danemarca şi Finlanda trag, vădit, la „hăis”, în timp ce trenul european se îndreaptă, cu motorul său franco-german, spre „cea”.
Răstimp în care expansionistul Putin, marele maestru al dezbinării democraţiilor şi al promovării zaverei printre vrăjmaşii Kremlinului, pupă la Beijing inelul preşedintelui Chinei comuniste. Liderul rus speră, fireşte, să întărească falanga antiamericană şi antidemocratică a lumii şi să încheie rentabile afaceri. Însă, la schimb, Rusia n-are de oferit decât materii prime, valorând în criză economică tot mai puţin.
China îşi va cumpăra deci hălci din ce în ce mai consistente din pravoslavnicul imperiu, împreună cu care a contribuit din plin la incendierea şi mocnita ardere a Siriei, la ascensiunea consecutivă a islamismului global, ca şi la declanşarea crizei refugiaţilor, desigur cea mai amplă de la ultimul război mondial încoace.
Încât, chiar dacă nu pare la fel de catastrofal ca epoca în care, acum peste trei sferturi de veac, Hitler şi-a pus în mişcare trupele spre a ocupa, împreună cu ale lui Stalin, teritoriul polonez şi a începe marele masacru, anul în curs s-a dovedit, aş zice, înspăimântător. Înfiorător este, în orice caz, pentru ucrainenii călcaţi de eurasianismul putinist. Terifiant e şi pentru milioane de creştini şi musulmani de varii confesiuni şi pentru kurzi, yezizi şi oameni fără apartenenţă etnică şi religioasă clară, împinşi fie în robie (când nu-s asasinaţi) fie-n băjenie de infernul „statului islamic”.
În fine, bun nu e nici pentru aproape 20 milioane de români din România care, potrivit unui studiu al ONU, ar urma, vai, să se înjumătăţească în următorii 80 de ani, interval în care par condamnaţi să continue să fie nu doar năpăstuiţi, ci şi minţiţi.
Năpăstuiţi sunt nu de azi de ieri de un guvern incompetent condus de un penal plagiator. Unul care a încercat, nu fără uimitor succes, să se eternizeze în funcţia de premier. El se vede mai nou, practic, bypasat, fără pic de transparenţă democratică, de un consens naţional tacit, cu generalul Oprea, Dragnea, serviciile secrete şi preşedintele Iohannis la cârmă, nu însă înainte de a fi contribuit din plin la dezastrul medical şi educaţional al României.
Dar ţara e nenorocită zilnic şi de o presă ce, parţial, doarme pe ea şi le ascunde românilor orice adevăr contrazicând dureros magma de clişee populiste dominând de trei sferturi de secol spiritul public, adevăruri care i-ar putea incomoda pe oligarhi. E persecutată de publicaţii şi televiziuni care încearcă să-şi salveze bruma de bani proveniţi din contracte de publicitate cu un stat aflat departe de standardele celor de drept.
E oprimată de inadecvarea unor formatori de opinie prea obosiţi ca să mai scormonească după dreptate, de pildă cea a „transfugilor”, victime ale omuciderilor securităţii ceauşiste la frontiere, sau prea îmbătrâniţi în rele spre a se dezbăra de prejudecăţi şi idiosincrazii de sorginte interbelică şi comunist-naţionalistă.
Şi e prigonită de o clasă politică ticăloşită grav, în parte. Una pe care o doare-n bască de electorat, de urgenţa modernizării ţării, de setea multora de a se combate corupţia şi de nevoia lor de a-şi înţelege realmente, la adăpost de propagandă fascistă, fazele abisale ale trecutului, spre a întrezări un viitor mai bun şi a-l clădi în libertate, alături de occidentali.
Or, cum spunea Cioran,”întregul nostru trecut a fost unul profund liniştit, ca un somn neîntrerupt de copil, în mijlocul unei naturi ca un leagăn”. Expulzarea din natură, intrarea în istorie şi în globalizare, terorismul şi crizele succedându-se în Europa, sub zodia litigiului cu Rusia, tot mai rapid, au pus capăt oricărui soporific onirism. Nu doar în România, ci peste tot pe continent. În est, trezirea la realităţi şi evacuarea dintr-un comod leşin prelung nu puteau rămâne fără sechele grave. Dar se răzbună acum neajunsurile sistemelor de educaţie şi de presă postcomuniste.
Căci s-a ratat sarcina iluminării spaţiului ex-comunist. Dezinformat metodic, însă scutit, sub comunism şi în tranziţie, de imigraţie amplă, acest spaţiu are mari greutăţi să înţeleagă că patriotismul, singura iubire autentică de neam, reclamă imperios refuzul rasismului, al antisemitismului, al urii ori indiferenţei faţă de străin.
În vest, din experienţa integrării generaţiilor de nou-veniţi, de pildă a Germaniei, s-a distilat, în timp, conştiinţa inepţiei unei aderenţe exclusiviste, geloase, la o etnie definite prin ostilitate faţă de vecini şi „conlocuitori”. O ură naţionalistă, care strecoară în istoria neamului blestemul dezbinării. Şi deschide astfel poarta inadecvărilor totalitare la marile pariuri ale istoriei.
Dar şi vestul greşeşte în criza refugiaţilor. Vestul politic corect nu poate, iată, înţelege că, deşi este în drept s-o ceară, nu poate impune cu anasâna o solidaritate cu atât mai puţin facilă, cu cât, în angoasanta vreme a unui islamism dezlănţuit, genocidal, e reclamată brusc, nu prin softpower, unor ţări cu o memorie carentă, neglijată îndelung în Occident.
În fine, imaginea dezastrului geopolitic actual nu e completă fără interpretarea absenţei din ecuaţiile europene şi orientale a preşedintelui Statelor Unite. Care, se ştie, a cotizat din plin la generarea crizei prin retragerea intempestivă a trupelor americane din Orientul Mijlociu. Dar liderul SUA nu consideră acute nici criza refugiaţilor, nici demolarea Europei, nici genocidul cultural de la Palmyra, ci „încălzirea globală”. Şi, aparent, rebotezarea pe linii indo-tracomano-dacopat-protocroniste a munţilor Alaskăi.
