Home Analize Deputatul PSD Cornel Folescu îi cere ministrului Energiei urgent sancționarea furnizorilor care...

Deputatul PSD Cornel Folescu îi cere ministrului Energiei urgent sancționarea furnizorilor care nu respectă plafoanele de prețuri impuse

0

Domeniul energetic se confruntă în continuare cu o criză generată de scumpiri și de furnizorii care ignoră Legea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze. În vederea reducerii impactului inflației, este foarte important ca ministrul Energiei să identifice de urgență soluții pentru sancționarea furnizorilor care nu respectă plafoanele de prețuri impuse, precum și pentru acordarea compensărilor pentru furnizorii care vând energia la prețurile plafonate, afirmă pe Facebook deputatul PSD de Mehedinți, Cornel Folescu.

Vă spuneam zilele trecută că datorită începerii unui nou an fiscal, ianuarie a venit întotdeauna cu o întârziere de 2-3 zile la plata pensiilor. Între timp, domnul ministru al Muncii, Marius-Constantin Budăi, împreună cu conducerea Poștei Române, au identificat soluții pentru această problemă. Astfel, nu numai că pensiile vor ajunge la timp, dar vor fi acordate chiar mai devreme decât în anii precedenți, în ciuda tuturor dezinformărilor propagate în rândul pensionarilor. Referitor la pandemie, mai multe țări au raportat recorduri absolute de infectări cu Covid-19, motiv pentru care este esențial să fim cât mai bine pregătiți pentru a combate noul val. Domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a luat deja toate măsurile pentru asigurarea stocurilor de medicamente din spitale, au fost înființate structuri județene pentru coordonarea spitalelor și urmează a fi activate centre pentru testare și tratament pentru persoanele cu simptome ușoare sau medii. Totodată, vom implica medicii de familie în activitatea de testare Covid pentru a permite identificarea și tratarea din timp a persoanelor infectate. Este nevoie însă și de sprijinul dumneavoastră, chiar dacă nu s-a instituit obligativitatea purtării măștilor FPP2, este necesar ca orice mască am folosi, să o facem în mod corect pentru a eficientiza măsurile de prevenție.O altă măsură care să combată efectele pandemiei este cea a șomajului tehnic, iar PSD a convins Executivul să susțină și în 2022 angajații și angajatorii afectați de noul val de infectări și care decid să își suspende activitatea. Pe lângă indemnizația de șomaj tehnic de 75% din salariul mediu brut, se instituie și indemnizația de 41,5% din salariul brut pentru reducerea timpului de lucru în contextul creșterii numărului de cazuri COVID, mai afirmă Folescu.

Ad

Exit mobile version