spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalize"Democrație" a la UE

„Democrație” a la UE

-

de Silvia Uscov, avocat

- Reclama -

Cauți altceva, dai peste bulgari și afli despre români
Extras din Rezoluția Parlamentului European din 8 octombrie 2020 referitoare la statul de drept și drepturile fundamentale în Bulgaria (link)
„V. întrucât Bulgaria prezintă în continuare numeroase deficiențe instituționale, în special în ceea ce privește independența sistemului judiciar, deficiențe remarcate de Comisie de-a lungul anilor în rapoartele sale din cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV); întrucât, cu toate acestea, în ultimul raport privind MCV, publicat la 22 octombrie 2019, Comisia a constatat că progresele pe care Bulgaria le-a demonstrat în cadrul MCV au fost suficiente pentru a se conforma angajamentelor asumate cu ocazia aderării sale la Uniune și, prin urmare, a recomandat suprimarea mecanismului de supraveghere; întrucât, după ce a luat în considerare observațiile Parlamentului și ale Consiliului, Comisia trebuie să ia o decizie finală în ceea ce privește suprimarea MCV; întrucât, într-o scrisoare, președintele Sassoli și-a exprimat sprijinul pentru eliminarea MCV, dar a subliniat necesitatea de a pune în aplicare și a asigura respectarea angajamentelor și reformelor, și a evidențiat situația independenței sistemului judiciar, a corupției și a libertății presei;
W. întrucât noul mecanism cuprinzător pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale, susținut de Parlament, cu ciclul său anual de monitorizare care se va aplica în mod egal tuturor statelor membre, ar trebui să cuprindă toate valorile consacrate la articolul 2 din TUE și să înlocuiască, în cele din urmă, MCV-urile pentru România și Bulgaria”

„În cele din urmă” a cam devenit actualitate pentru Bulgaria deoarece nu mai este publicat niciun raport MCV recent asupra lor pe site-ul Comisiei Europene.
Prin Rezoluția din ziua precedentă fusese instituit Mecanismul privind statul de drept, aplicabil tuturor statelor membre, unde se menționează la pct. 15 din Anexa la acesta de prioritatea acordării fondurilor europene: „La stabilirea priorităților de finanțare, cele trei instituții (notă: Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeană) iau în considerare constatările raportului anual. În special, Comisia ar trebui să includă sprijin specific pentru actorii naționali care contribuie la ocrotirea și promovarea valorilor Uniunii, precum organizațiile societății civile și organizațiile de media, când stabilește programele de lucru anuale relevante pentru acordarea fondurilor Uniunii, atât în gestiune partajată, cât și în gestiune directă.” (link)
Dacă ne întoarcem la art. 2 TUE menționat în Rezoluția pentru Bulgaria: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”
Ce înseamnă „democrația”, dacă nu chiar respectarea Constituției, ce oferă contextul respectării tratatelor internaționale, inclusiv ale UE?

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img