David Cameron pune O CONDIȚIE UE pentru #Brexit

Premierul britanic, David Cameron, a afirmat marți, cu prilejul unui summit european la Bruxelles, că nu regretă că a organizat referendumul privind apartenența țării sale la Uniunea Europeană,ci doar rezultatul, transmite AFP.

El a pus o condiție CHEIE UE pentru #Brexit.

În cadrul discuțiilor, prim-ministrul britanic a subliniat că o reformă a regulilor de liberă circulație a persoanelor în Europa constituie „cheia” relațiilor post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Cameron nu a dat detalii suplimentare, dar este clar că a făcut trimitere la emigrația în UK.

Deocamdată, liderii UE nu au dat nici un răspuns cererii lui Cameron.

David Cameron nu a explicat nici ce va face UK dacă UE îi va refuza cererea.

Premierul britanic nu a menționat nici momentul în care va face cererea oficială privind #Brexit.

Cameron a spus zilele trecute că probabil la toamnă s-ar putea întâmpla acest lucru, sugerând că acest lucru l-ar putea face viitorul premier din Downing Street 10, el anunțând că demisionează din octombrie.

David Cameron a afirmat că țara sa și UE trebuie „să aibă relații economice cât de poate de apropiate, iar cheia pentru a rămâne apropiați este să se studieze o reformă a liberei circulații a persoanelor”.

„Bineînțeles că regret rezultatul. Nu regret însă că am făcut referendumul. A fost cel mai bun lucru care trebuia făcut”, a declarat David Cameron în cursul conferinței de presă organizate la finalul unui dineu de lucru cu ceilalți lideri ai UE conform Agerpres.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare