Dan Voiculescu scrie pe blogul său că, în perioada următoare, Codruţa Kovesi va trebui să răspundă pentru ”presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect”, el scriind, imediat după anunţul revocării acesteia de la şefia DNA, că ”lista criminalilor care au furat ani din viaţa unor oameni s-a mai redus cu unul” şi că sunt cel puţin patru care urmează, iar pe Traian Băsescu îl numeşte ”criminalul şef”.
”Lista criminalilor care au furat ani din viaţa unor oameni s-a mai redus cu unul. Mai sunt cel puţin patru care urmează. Aceasta este o primă etapă, urmează pedepsele cu adevărat meritate”, a continuat Voiculescu.