spot_img
5 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeDan Nica cere Comisiei Europene eliminarea dependenței energetice a UE de Rusia

Dan Nica cere Comisiei Europene eliminarea dependenței energetice a UE de Rusia

-

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a cerut azi comisarului european pentru Energie măsuri concrete și termene precise pentru rezolvarea crizei energetice cu care se confruntă UE în condiții de iarnă. ”Acum se vede cât de perversă a fost politica care ne-a împins în ultimii ani să consumăm gaz din Rusia, pentru ca acum să ni se spună că avem o dependență prea mare de gazul pe care-l produce Rusia”, a declarat Dan Nica, în dialogul cu comisarul pentru Energie, Kadri Simson.

- Reclama -

În calitate de coordonator al eurodeputaților Grupului S&D din Comisia pentru Industrie, Energie și Cercetare, Dan Nica a pledat pentru elemente concrete de reglementare a pieței, astfel încât prețul să fie bazat pe o rată a profitului normală, de 10-15%, nu de 500-1000%. Totodată, europarlamentarul social-democrat a cerut punerea urgentă în funcțiune a capacităților necesare de producție și a interconectărilor între acestea, pentru ca UE să facă față crizei energetice.

- Advertisement -

”Nu cred că invazia Rusiei în Ucraina este cea care ne-a arătat vulnerabilitatea sistemului energetic european. Acest lucru era clar, dar alegerea a fost să închideți ochii. Ne aflăm în fața unui exemplu clasic de eșec de piață. În momentul în care factura la energie în România este mai mare decât pensia minimă, este eșec de piață. Când factura la energie în România și în multe alte state membre este mai mare decât salariul minim, este eșec de piață. Când această creștere a prețurilor se regăsește în profituri declarate de cei care produc energie electrică sau gaze de 5-10 ori mai mult decât prețul de cost, este eșec de piață”, a criticat Dan Nica, în ședința de azi a comisiei europarlamentare de specialitate.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img